30 Noiembrie 20

„Zilele astea fac un curs online cu veșnicia: învăț să fiu bolnav.”

   Zilele astea fac un curs online cu veșnicia: învăț să fiu bolnav. Pășesc într-o lume nouă, ca un naufragiat pe un țărm cu jungle în care urlă demoni. Sunt elev în clasa zero, curs intensiv. Învăț să fiu bolnav. Mi-au crescut două dureri ascuțite, două săbii înghesuite în șolduri, aripi înfipte invers în mine, zbătându-se convulsiv în maree de durere, mângâindu-mi trupul cu bici de smoală aprinsă, și cumva, ieșit din mine, mă privesc curios, ca într-un film rulat pe ecranul altcuiva; o intrigă plină de simboluri se derulează sub privirile mele plecate din ochi, sunt semne de citit aici, sunt semne: fiecare val de durere se cațără pe mine și când se retrage, în refluxuri duhnind pestilențial a medicamente, alerg pe plajă să culeg mesajul, descifrând cu degetul plimbat pe febră literele Domnului, apocalipsa durerii, că am o bănuială că iar vrea să zică El ceva, are un adevăr tegumentar cu care să-mi peliculizeze inima, îl ia gura pe dinainte ca să nu îl ia fapta. Asta-i. Recunosc, n-am fost atent la anatomie, în ziua aceea plecat-am prin pădurile de fag să-mi caut insulele, mi-au rămas caietele deșert nepouat în ghiozdan, și m-a luat Dumnezeu la o recapitulare de teză finală, și mă învață, aplicat, că nu doar cu pâine și cu circ va trăi omul, ci și cu doi rinichi înșurubați corect, în locul de unde îngerii și-au recoltat aripile, câte șase de fiecare înger. La fiecare înger, trei oameni dezaripați. Un el, o ea și-un prunc. 
   De-aceea veniră insomniile. Păstoase, cețoase, macaroane sleite lipite pe frunte transpirată, și arsurile alea de deasupra șoldurilor, apăsându-se cu ură în mine, cuiburi negre în care păsări sfârtecă din viu hălci de suflet, poate ultimele. Câte resurse de suflet poate avea, totuși, omul, și până când risipa asta? Deschid ferestre orientate înspre sus, cine a mutat ferestrele între timp și în ce scop, cine? Lași ferestrele spre răsărit, regulamentar, de bun simț, te duci un timp sau două să-ți dospești gospodărește durerea, și când deschizi ochii de sub febra lipicioasă, cineva a mutat ferestrele în sus, învârtind casa ca pe un cub Rubik, râzându-și sardonic în bărbi acre. Garnituri de stele încremenite exemplar, cu compoziții chimice incerte și discutabile, semnalizează mesaje subversive, microbiologii încă nedescifrate mustesc niște zvâcnete verzi sub tâmplă, și din când în când simt o palmă pe frunte, tremurând de spaimă, cine mă mângâie, a cui e mâna asta, a cui? 
   Și-mi îmbrac febra în trei rânduri de veșminte reci și negre și mă târăsc spre CeaMaiFrumoasăBisericădinLumeDupăHagiaSofia, câteva zeci de metri lungi ca expedițiile arctice, dau să traversez strada și aștept răbdător să se scurgă mulțimile de îngeri de pe trotuar, trec cohorte clopoțind din limbi de argint, înfig cheia în ușă cu truda cuiva care sapă o fântână, și biserica oftează pe dinăuntru, mă închin bâguind rugăciuni din vârf de limbă uscată, ”intra-voi în casa Ta, Doamne, și mă voi închina în dreptatea vrășmașilor mei”, mi se amestecă vorbele în cap, fierte, sublimate, abur de aur, sensuri proaspete ies la suprafață și plutesc prin biserică, nu-s în stare de-o liturghie și mi-e frică să nu-L întind pe Hristos pe covoare, când să îngenunchez în fața altarului doi îngeri sar de pe pereți și-mi sprijină la tâmple, să nu cad pe dinafara mea, le mulțumesc colocvial, de parcă ar fi normal, dar dacă e normal așa și doar în durere se deschide cerul, dacă? 
Mai stau în timp prin genunchi ca într-o grădină pe care o calci întâia oară. Văzută de la înălțimea genunchilor, lumea e nițel întoarsă, unghiuri noi se prăbușesc în ochiul tău, culori expandează în hohote pe retină și sunete încă neinventate ies din piatra veche, picături de ax magneticus, irezistibile. 
   Și când mă întorc, m-așteaptă-o ecopungă-n gard. Tipul ăsta de înger așa face; zboară din când în când la Lușca și-mi agață-n gard o pâine și două cărți, și-un pomelnic. Mă uit lung în pungă și-nțeleg.
   Dacă-nvăț ceva din asta, mă vindec. Mai sunt pâini de citit și cărți de mâncat.
 
Text: Părintele Crin-Triandafil Theodorescu, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe