03 Octombrie 22

„Vreau de trei lei sănătate”

Una din cursele vrăjmașului diavol care nu ne poate abate din drumul către Biserică este mercantilizarea actului religios.
Mentalitatea de tejghea în care se vinde Dumnezeu la kil este de la diavolul.
Biserica nu e un iarmaroc unde negociem o vacă, ci e cămara de Taină în care ne întâlnim cu Tatăl nostru, cu Părintele îndurărilor.
De multe ori auzim întrebarea: cât mă costă, părinte, rugăciunea?
Nu te costă nimic. Te costă totul. Cum putem pune preț pe harul lui Dumnezeu,  cum putem cuantifica vindecarea de cancer a mamei tale? Cum putem gestiona lumina oferită celor adormiți?
Bineînțeles,  oamenii au înțeles că preotul trebuie să trăiască și el, și familia lui, că o slujbă înseamnă timp, osteneală, dascăl, motorină, o mulțime. Că Biserica e a noastră a tuturor și trebuie curățenie, angajați, lumină, căldură,  așa ca acasă la tine. Și oamenii cu bun simț strecoară un ban în hârtia aia cu nume, care nu e altceva decât dipticul de demult cu toți cei din comuniunea Bisericii.
Dar mentalitatea de bazar, în care ai pretenția ca Dumnezeu să îți dea contra a trei lei sănătate, e opusul iubirii de fiu.
În fața lui Dumnezeu trebuie să venim cu inima  străpunsă, cu lacrimi, cu smerenie, șoptindu-i durerea noastră ca unui Tată, nu târguindu-ne ca la piață sau vociferând.
Sfântul Isaac Sirul zicea: Dumnezeu nu ne dăruiește răspuns la nevoință, ci la smerenia care se naște din multa nevoință.
Adică: atunci când te-ai rugat mult de tot, când ți-ai frânt inima de durere, când ai realizat că ești un nimeni înaintea Domnului,  atunci ai devenit cineva, și Dumnezeu te îmbrățișează și te umple de îndurări.

Foto: Facebook.com

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe