25 Ianuarie 22

„Vom muri și vom fi liberi...” („Miracol ‘89”)

Câte raze are un cerc? Una. Câte raze pot trece prin centrul acelui cerc? O infinitate.
Așa a fost Revoluția, un complex care a unit toate gândurile și toate acțiunile oamenilor implicați – gânduri și acțiuni altruiste, sau inocente, sau egoiste, sau rău-intenționate, sau răzbunătoare, sau responsabile…
Despre Revoluție s-au scris lucrări, în aparență exhaustive, dar care nu au epuizat încă subiectul și, foarte probabil, nici nu o vor face vreodată. Multe suflete și-au găsit atunci eliberarea din natura văzută, dar au fost date uitării odată cu plecarea lor din lumea aceasta.
Despre multe nu vom ști niciodată nimic.
Despre alte suflete care s-ar fi putut naște în libertatea câștigată prin jertfă, nu vom ști niciodată nimic.
În 22 decembrie s-a strigat „Vom muri și vom fi liberi”. În aceeași zi au fost legalizate avorturile la cerere, urmând ca un milion de copii să își piardă viața în următorul an, prin avort.
Despre toți acești semeni ai noștri, nu vom ști niciodată nimic.
Însă, măcar să ne amintim că, în urmă cu 32 de ani, a existat cineva care a sfârșit cu 10 cartușe în trup, dintre care două în inimă.* Și cineva care, neavând nicio îndoială că „dacă nu mă duc eu, nu se duce nici el și nici el și așa mai departe și nu se va întâmpla nimic. Și trebuie să se întâmple! Așa nu se mai poate.”**, s-a jertfit „acolo unde ar trebui să ne scoatem încălțările și să pășim cu tălpile goale”, acolo unde „a curs sânge pentru noi, pentru izbăvirea noastră a tuturor.”***
Așadar, exhaustiv sau neexhaustiv, mai încape loc pe o margine de pagină să scriem, măcar din datorie față de semenii noștri, câteva cuvinte despre cei care, cu cugetul curat, au bandajat rana deschisă de o jumătate de secol a istoriei noastre.
Discutăm nu despre ce a fost văzut din afară, ci despre ce a fost înlăuntrul acelor ființe care datorită credinței lor sincere în libertate au devenit un „Miracol ‘89”.
*În „Miracol ‘89” este povestit despre Radu Violeta, în vârstă de 33 de ani, cum aceasta a fost împușcată fără milă de o patrulă pe bulevardul Magheru pe data de 26 decembrie.
**În „Miracol ‘89” sunt consemnate cuvintele lui Sandu Roberto, un tânăr în vârstă de numai 22 de ani, înainte de a merge la mitingul din 21 decembrie, unde urma să moară.
***Din „Miracol ‘89”

Text: Diana Paul / Foto credit: igloo.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe