19 Ianuarie 22

„Visul ține o zi, iar mâine toată energia aceasta își va pierde din vigoare.”

Este încă devreme și deja în online curg valuri cu mesaje pline de patriotism, fotografii în port național, oameni fericiți și mândrii că sunt români. Astăzi pandemia se va opri și la TV, vom vedea reportaje pline de entuziasm, vor fi prezentați români harnici și jertfitori pentru țară, se va arăta de fapt România frumoasă, aceea pe care o ținem sub preș în toate celelalte zile ale anului. Mă gândesc cum ar fi să schimbăm optica, în fiecare zi de azi înainte, peste tot să ne mândrim cu faptul că suntem români. Să primeze lucrurile frumoase și să scoatem în față România care contează și chiar se mișcă în direcția normală. Cum ar fi să îngropăm răul într-o cutie și să îi dăm drumul pe albia unui râu, iar noi să construim ceea ce tot visăm în fiecare an, o Românie frumoasă, educată, cu bun simț vis a vis de aproapele. O Românie a românilor de pretutindeni, o casă la care să simți cu adevărat că vrei să te întorci și nu una de la care abia aștepți să pleci. Dar visul ține o zi, iar mâine toată energia aceasta își va pierde din vigoare. Cu realism și moderație mă aliniez și rostesc și eu smerit, La mulți ani binecuvântați, dragă Românie! - părintele Alexandru Lungu (Foto)
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe