03 Octombrie 22

Vindecarea primită de la Domnul Hristos dăruiește frumusețea tinereții și inocența copilăriei

Predică la duminica  a zecea de după Rusalii – vindecarea lunaticului

Iubiți prieteni, scumpi și iubiți credincioși,
    Sfânta pericopă evanghelică din duminica a zecea de după Rusalii ne relatează felul în care Mântuitorul Hristos îl eliberează de sub dominația demonică pe un tânăr căruia îi redă copilăria și frumusețea acestei vârste, marcată de zâmbet și inocență. Iată însă că diavolul, fiind culmea răutății, nu dorește să îi lase nici măcar pe cei aflați la o vârsta frageda să se bucure de nevinovăția și gingășia specifice prunciei și acest copil era chinuit într-o manieră cumplită, duhul necurat care-l stăpânea făcându-l să trăiască practic în iadul cruzimii și al unei imense suferințe. Auzind în mod sigur de minunile înfăptuite de Domnul Hristos, care uimeau pe toată lumea, acest tată îndurerat și-a luat copilul, l-a luat pe fiul său  lunatic și-au mers împreună ca să obțină tămăduirea. Despre acest episod ne relatează pe lângă Sfântul Evanghelist Matei și Sfântul Evanghelist Marcu, fragmentul evanghelic rămas de la Sfântul Marcu, citindu-se în dreptmăritoarea noastră  Biserică în a patra duminică din Sfântul și Marele Post. Sfântul Evanghelist Marcu oferă mai multe detalii, vine cu mai multe amănunte, iar în acest context trebuie precizat faptul că, atunci când  tatăl și fiul său lunatic au venit să vorbească cu Mântuitorul Hristos, acesta nu era acolo, iar tatăl copilului a discutat întâi cu Sfinții Apostoli. Iisus i-a găsit pe ucenici, sfădindu-se între ei, adică având o contradicție, pentru că nu puteau să izgonească demonul din copil.
     Așadar, evanghelia de la Sfântul Evanghelist Matei ne spune ”că s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicând: Invățătorule, miluiește pe fiul meu căci este lunatic și pătimește rău”. Acest tată îndurerat Ii prezintă Mântuitorului tabloul îngrozitor al vieții fiului său, relatând suferința acestuia și cerându-I Domnului mila Sa. Observăm încă o dată că mila lui Dumnezeu este unguentul, balsamul și tratamentul veșniciei care vindecă orice neputință.
    Totodată, sesizăm din relatarea tatălui copleșit de durere, simptomatologia resimțită de către copilul său despre care Evanghelia de la Marcu ne spune că era aruncat de diavol ”ba în apă, ba în foc, diavolul vrând astfel să îl piardă pe copil”. Mântuitorul Hristos, ni se relatează tot în Evanghelia de la Marcu, l-a întrebat pe tatăl copilului de cât timp suferă acesta, iar răspunsul a fost: din fragedă pruncie. Trebuie reținut că aceste manifestări extrem de violente ale copilului aveau loc în special când era lună plină, de aici și titulatura de fiu lunatic. Frisonul demoniac îi dădea copilului o stare de cumplită durere, acesta tăvălindu-se la pământ și spumegând până aproape de epuizarea completă. Iată ce fel de suferințe a tratat Mântuitorul Hristos, suferințe și dureri pentru care știința și medicina nu aveau și nu au nici astăzi leacuri tămăduitoare. Încă o particularitate a lunaticilor este aceea că obișnuiau să se urce pe înălțimi, demonul îndemnându-i să se arunce de acolo cu scopul de a-i pierde ca urmare a sinuciderii.Trebuie reamintit că acest tată cu inima zdrobită de durere, a ajuns la Iisus ca la ultima instanță a recursului suprem, la Adevăr și la Lumină, ca la Singurul care îi putea rezolva problema. De aici învățăm și noi că indiferent de dificultatea problemei cu care ne confruntăm, Iisus are în permanență soluții ca să ne scoată din orice greutate. Omul nu trebuie să deznădăjduiască, nu trebuie să cadă în dezolare și trebuie să știe că pentru Hristos nu există  boală de nevindecat sau afecțiune de nerezolvat.
    După relatarea întregului peisaj al durerii de care a fost încunoștiințat Mântuitorul, Evanghelia ne spune că Iisus a exclamat zicând: ”o neam necredincios și îndărătnic, pornit la rău, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi”? Mesia arată astfel regretul profund față de faptul că foarte mulți dintre cei aleși, din poporul ales, nu au ascultat Cuvântul Său. Deși Dumnezeu le-a vorbit prin proroci și apoi direct prin Fiul Său, iudeii au respins mesajul Domnului. Mustrarea lui Iisus însă, este la fel de validă și pentru noi cei de astăzi, pentru că  suntem la fel de îndărătnici, de împotrivitori și de porniți la rău ca și cei de atunci. Așadar, Domnul are oricând justificarea pe deplin întemeiată să ne spună și nouă ”o neam necredincios, până când voi fi cu voi, până când vă voi suferi?”. Lumea în care trăim este caracterizată din nefericire de un dispreț total față de Cuvântul lui Dumnezeu, răutatea, ura, invidia, pizma, fățărnicia, minciuna cu toate formele ei, agresivitatea  și violența, toate acestea fiind notele definitorii, specifice societății umane de astăzi. Cel rău exercită forme moderne de demonizare asupra tinerilor mai mult ca în alte perioade istorice pentru că, promovarea sexualității și a desfrânărilor de tot felul, creșterea traficului și a consumului de droguri, fumatul și consumul de alcool încă de la cele mai fragede vârste, violența și agresivitatea verbală și fizică, toate reprezintă mijloacele prin care cel viclean vrea să îi atragă în capcanele sale sofisticate pe cei care trebuie să reprezinte prezentul continuu al credinței și al relației cu Hristos. Astăzi, cei aflați sub influență demonică, deși nu fac întotdeauna spume la gură, săvârșesc crime după ce s-au îmbibat în aburii alcoolului, ori înfăptuiesc  alte păcate cumplite, iar cel rău își vede astfel planurile duse la îndeplinire. Orice bărbat care își maltratează soția și copiii, care are patima beției sau alte căderi de tipul acesta, este evident că are drept călăuză viclenia celui rău, fiind foarte departe  de Dumnezeu. Orice femeie care nu primește câți copii vrea Domnul să îi dăruiască și care săvârșește păcatul cumplit al uciderii, avortul sau orice mamă care nu se comportă precum o mamă dacă își abandonează copilul în maternitate, evident că astfel de persoane sunt și ele cucerite de agresivitatea, violența și dorința de stăpânire pe care cel rău le exercită în astfel de cazuri. Bineînțeles că și copiii care își disprețuiesc și își agresează părinții, bunicii sau alți membri din  familie, se află în afara Cuvântului lui Dumnezeu și se găsesc în perimetrul de influență al celui rău. Prin urmare, societatea în care trăim este cert că pregătește prin toate acțiunile întreprinse de către mulți dintre mai marii lumii acesteia, un teren fertil pentru manifestarea formelor moderne de demonizare. Cultivarea plăcerilor instinctuale, dorindu-se primatul acestora, aspect care se vrea a fi înfăptuit prin pseudopolitici educaționale sau prezentarea  ca elemente firești a unor păcate foarte grave, precum devianțele de tot felul, toate acestea fac parte din varietatea repertoriului luciferic prin care demonul momește cu plăceri îmbolnăvite de păcat ființa omenească din ce în ce mai decăzută în zilele noastre. Minciuna prin  care se dorește ca bărbatul să se creadă femeie  sau invers, sfidându-se Adevărul Creației, care spune că Dumnezeu ”bărbat și femeie l-a făcut pe om”, minciuna sfidării adevărului zidirii spuneam, este încă una dintre prioritățile celui rău, care pe lângă agenda devianței, pe care o promovează cu mare agresivitate, pe lângă sodomizarea pe care dorește să  o instituie la scară globală, evident că are interesul să anuleze în mintea din ce în ce mai marcată de necredință a oamenilor de astăzi, Adevărul Creației Dumnezeiești. Iată deci cum lucifer lucrează prin reprezentanți păziți bine de gardieni musculoși la nivelul obezității în planul orgoliului, al egoismului și al infatuării, acești reprezentanți ai celui rău spuneam, care stau bine securizați în spatele ușilor capitonate, acolo unde orchestrează, regizează, implementează politici de dezintegrare morală și sufletească a omului. Diavolul se simte în aceste vremuri de maximă decadență extrem de bucuros pentru că, în undița pe care el o aruncă, captura este una impresionantă, fiindcă tot omul necredincios se lasă în zilele noastre cu foarte mare ușurință pradă înșelării și manipulării.
    După mustrarea prin care Iisus a certat necredința neamului ales, dar la fel de întemeiat ceartă și necredința noastră,  Domnul a poruncit să fie adus copilul înaintea Sa. Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Marcu,  după ce istorisește cum copilul se tăvălea pe jos și făcea spume la gură, spune faptul că, apropiindu-se de Iisus, copilul a fost trântit de către duhul necurat din el, a fost trântit cu putere la pământ încât cei prezenți ziceau că a murit. Iisus însă apucându-l de mână l-a ridicat și l-a dat tatălui său. Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Matei rezumă ceea ce s-a întâmplat și ne spune că Iisus a certat duhul necurat, acesta ieșind din copil și tânărul însănătoșindu-se. Sfântul Marcu precizează  că cel vindecat se afla în posesiunea unui duh necurat dătător de muțenie și surzenie căruia Iisus i-a spus: ”duh mut și surd, ieși afară din copil și să nu mai intri în el!”. Vedem de aici că atotputernicia este unul dintre atributele lui Dumnezeu și că Iisus stăpânește totul, putând oricând să alunge prezența și influența celui viclean din viața omului. S-a produs, așadar, eliberarea acestui copil de sub imperiul stăpânirii demonice, eliberare pe care n-au putut să o realizeze ucenicii Domnului, dar a înfăptuit-o Mesia.
    Dealtfel, tatăl pruncului Îi spune lui Iisus: ”întâi am vorbit cu ucenicii Tăi, am adus copilul la ei, dar n-au putut să îl vindece”. Pe marginea acestei lipse de reușită, ucenicii  au discutat cu Domnul, întrebându-l de ce ei nu au putut să vindece copilul demonizat. Iisus le-a explicat, argumentându-le că acest neam de demoni iese numai cu post și cu rugăciune. Anterior, Domnul i-a mustrat pe ucenici pentru puțina lor credință. În sfânta pericopă evanghelică scrisă de către Sfântul Evanghelist Marcu, ni se istorisește că și tatăl fiului lunatic avea o credință slabă, îndoielnică și supusă nesiguranței, pentru că I-a spus lui Iisus, cerându-I milă pentru copil: ”dacă poți face ceva,  ajută-ne”. Acest „dacă” exprimă o incertitudine, o îndoială, o nesiguranță, o lipsă de ancorare puternică în sfera credinței. După ce Mântuitorul l-a asigurat pe tatăl copilului că „toate sunt cu putință pentru cel ce crede”, tatăl fiului lunatic I-a zis: ”cred Doamne, ajută necredinței mele”. Omul și-a asumat deci neputința în plan sufletesc, insuficiența credinței și absența unei relații solide cu Dumnezeu. Acesta nu L-a contrazis pe Iisus, pentru că se știa lipsit de o credință consistentă. Lumea de astăzi îi împinge din nefericire pe oameni către credințe false în așa-numiții idoli ai vremurilor în care trăim, care înseamnă consumism dezlănțuit, lux, dorință de înavuțire, dorință de întâietate sau hegemonie, toate mânate de egoism, mândrie, vanitate și infatuare. Pentru mulți dintre oamenii de azi, casele scumpe, mașinile  de lux, telefoanele de mii de euro, hainele de firmă, vacanțele sau concediile exotice și multe altele au devenit zeități și idoli cărora le alocă întreaga energie. Totul se face din dorința de a primi laude și aprecieri, omul supus snobismului învățându-se cu iluzia unei vieți decente aici, uitând că existența aceasta este trecătoare și că, ceea ce ar trebui să conteze este numai veșnicia fericită.
    Revenind la credință și necredință, trebuie precizat faptul că Domnul i-a mustrat pe ucenicii  Săi spunându-le că din pricina puținei credințe n-au putut să vindece copilul și încredințându-i atât de convingător atunci când le-a spus: ”dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți spune muntelui acestuia ridică-te de aici și du-te în mare și se va face”. Iată cât de importantă este virtutea credinței, care mută munții din loc, care îi dă aripi omului credincios și care face din post și din rugăciune cele mai plăcute miresme care ajung direct înaintea tronului Sfintei Treimi. Trebuie să știm însă, ce fel de credință Își dorește Dumnezeu de la noi. Iisus nu vrea o credință clamată doar cu scopul de a fi la modă, deși moda acestei lumi spune altceva, ci Domnul Își dorește o credință asumată, practică și validată prin implementarea prin fapte a Cuvântului lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune atât de elocvent ”credința fără fapte este moartă”, aceasta contrazice în mod clar abordările sectante care susțin că ar fi suficientă doar o credință declarativă. Nimic mai fals, nimic mai ireal, pentru că la Dumnezeu nu merge cu declarații de dragoste nesincere sau cu reprezentări eronate și mincinoase care să se evidențieze doar prin clișee lingvistice specifice unei iubiri închipuite. Știind ce este înlăuntrul fiecăruia dintre noi, Dumnezeu privește în adâncul inimii și cunoaște ce fel de credință manifestăm. Așadar, o credință axată pe împlinirea Cuvântului lui Hristos, pe respectarea poruncilor, pe aducerea la împlinire a faptelor bune, toate supuse iubirii față de Hristos și față de aproapele nostru, o astfel de dimensiune a credinței așteaptă Dumnezeu de la om. Credințele false în idolii acestei lumi sau în ideea de Dumnezeu fabricat  în mintea îmbolnăvită de păcat a unei lumi tot mai supusă căderilor, nu reprezintă verbul „a crede”, ci sunt manifestări ale oamenilor dezordonați,  haotici, nesiguri, descurajați, temători, fără orizont palpabil și fără ținta luminii în viața lor. Știm din Sfintele Evanghelii cât de mult a prețuit Domnul credința sinceră pentru că, pentru credința sutașului de exemplu, a acelei căpetenii peste o sută de romani, i-a vindecat slujitorul care era bolnav, pe moarte.  Totodată știm că fiica femeii canaaneence, stăpânită și ea de un duh necurat, a fost vindecată pentru credința mamei. Cei patru prieteni care au cărat targa pe care se afla slăbănogul, vindecat de către Domnul în Capernaum, cu toții au primit recompensa pentru credința lor. Cei doi orbi tămăduiți sau femeia care avea scurgere de sânge de 12 de ani au primit tămăduirea tot  ca rod al credinței. Așadar, virtutea credinței îl face pe om colaborator al lui Dumnezeu în desăvârșirea minunilor.
    Iubiți prieteni, pentru a avea o luptă eficientă împotriva duhurilor răutății, Iisus vorbește de încă două condiții pe lângă trăirea credinței care trebuie să se regăsească în modul de viețuire al fiecărui credincios. Mântuitorul vorbește despre post și despre rugăciune ca fiind armele cele mai eficiente, în stare să alunge lucrarea izvorâtă din viclenia celui rău în viața omului. A posti nu înseamnă în niciun caz a împlini vreun moft sau vreo pretenție exagerată care să vină din partea Bisericii lui Hristos. Postul este o necesitate pentru fiecare om fiindcă din pricina lipsei de postire, s-a pierdut raiul, iar pentru recucerirea acestuia, familiarizarea cu postul este obligatorie. Din nefericire însă, în ultima perioadă, se poate  constata cu ușurință o atitudine extrem de laxistă a multora dintre cei care își spun credincioși și care plasează postul undeva la periferia existenței lor, fără a-i acorda nicidecum importanța necesară. Lumea în care trăim, a inventat așa-numitul post la fără frecvență, ținut doar din când în când și după ce foarte probabil, ghiftuiala anterioară și răsfățul gastronomic exacerbat îndeamnă oricum la puțină abstineță nu atât pentru Dumnezeu ci mai ales pentru a se crea condiții optime pentru noi îmbuibări de amploare. Mulți spun că și în timpul posturilor din timpul anului,  este suficient să postească miercurea și vinerea și tot  în acest context al celei mai nefericite  și eronate abordări, am auzit și afirmații de genul că în postul  Nașterii Domnului sau în postul Sfintelor Pătimiri este suficient pentru mințile supuse păcatului, indiferenței și nepăsării să se postească doar în prima și ultima săptămână. Astfel de atitudini se situează complet împotriva Cuvântului lui Hristos și îi plasează pe cei care le promovează împotriva relației cu Dumnezeu. Cel care își ia de unul singur derogări de la post fără binecuvântarea duhovnicului, care poate fi dată doar pentru motive medicale solide, conform rânduielilor Bisericii, cel care își ia astfel de derogări de unul singur spuneam, Îl sfidează pe Dumnezeu, dorind ca el să se facă stăpân al postului și să îl întocmească după bunul său plac, crezând că nerânduiala poate fi considerată rânduială. O imensă eroare face și slujitorul care îngăduie asemenea atitudini și care nu subliniază gravitatea lor, iar răspunderea lui înaintea lui Dumnezeu este una imensă, mai mare decât a celui care nu se achită de obligația postirii, pentru că, dacă în calitate de preot care propovăduiește Cuvântul lui Hristos nu precizezi cât de important este veșmântul postului în care trebuie să se îmbrace sufletul, mintea și trupul credincioșilor, te faci părtaș și chiar girezi, chipurile din dorința de a fi mai apropiat de oameni, astfel de păcate foarte grave. Preotul care umblă după laudele oamenilor, dorind să le obțină printr-o poziție extrem de indulgentă față de abaterile grave, un astfel de slujitor nu împlinește voia lui Hristos ci își satisface dorința de a fi apreciat. Dragostea de oameni nu înseamnă în niciun caz să faci pe placul lor în ceea ce privește răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că  o astfel de atitudine reprezintă o falsă iubire, care ține numai până la o vreme. Înaintea Dreptului Judecător, atunci când se vor deschide toate cărțile fiecărei vieți, nu va conta simpatia pe care am dobândit-o înaintea oamenilor, ci doar felul în care am știut să vorbim despre Cuvântul lui Hristos și să punem în practică în viața noastră și a credincioșilor ceea ce ne-a spus Iisus.
    Mesia vorbește și despre rugăciune ca hrană a sufletului și oxigen al inimii, în stare să alunge lucrarea duhurilor necurate. Dragi credincioși, cel  care nu se roagă, este absent atunci când Dumnezeu strigă  catalogul, ignoră relația cu Hristos și, deși trăiește, este mort din perspectivă duhovnicească. Absența rugăciunii duce la absența vieții spirituale. Lipsa de rugăciune ne lipsește de lucrarea harului din noi, pentru că fărâma harului Dumnezeiesc pe care fiecare creștin dreptmăritor o are de la botezul în Dreapta  Credință, se activează în primul rând prin rugăciune. Cel care se roagă, este un teolog al faptelor, Îl aduce pe Hristos în viața sa și se află tot timpul în legătură cu Sfânta Treime. Așa cum am spus și în alte dăți, rugăciunea este telefonul pe care noi I-l dăm lui Dumnezeu și la un astfel de telefon,  Domnul nu ne dă niciodată ton de ocupat și nici nu ne plasează apeluri în așteptare, ci răspunde de îndată rugăciunilor noastre, dacă acestea sunt îmbrăcate în haina credinței și a sincerității.
     Iubiți prieteni, înainte de câteva scurte concluzii, mai vreau  să subliniez încă o învățătură care se desprinde din minunea vindecării fiului lunatic, și anume felul în care tatăl copilului s-a identificat cu suferința fiului său. Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că tatăl copilului bolnav, adresândui-se lui Iisus I-a zis: ”Fieți milă de noi”! Iată empatia unui tată  iubitor și îndurerat care trăiește suferința copilului său cu aceiași intensitate ca și acesta. Ne amintim că și femeia canaaneancă a venit la Iisus să ceară vindecare pentru fiica sa și astfel avem atât un tată  model, care a știut să lupte pentru vindecarea copilului său, cât și o mamă devotată față de cauza tămăduirii fiicei sale. De aici trebuie să învățăm și noi să ne punem în pielea celuilalt, să empatizăm cu omul suferind, să fim alături de cel bolnav și să îl susținem cu rugăciunea și faptele de milostenie pe cel aflat în nevoie. Omul suferind este în situația de a trebui să fie ajutat, și de aceea preocuparea noastră esențială trebuie să fie solidaritatea cu cel îndurerat. Din nefericire în ziua de astăzi, este multă indolență, extrem de multă nepăsare, foarte multă indiferență, oamenii trecând nepăsători unii pe lângă alții iar în aglomerările urbane vecinii nici măcar nu se cunosc între ei. Ați putea spune că cel care l-a rugat pe Iisus să îi vindece fiul, era chiar tatăl acestui copil și că în cazul fiicei canaaneencei, mama sa a pledat pentru vindecarea ei. Trebuie însă să știm că sutașul roman nu era rudă cu slujitorul pe care îl avea acasă și cu multă credință L-a rugatpe Iisus să-L vindece pe cel bolnav, dându-ne și nouă pildă ca să ne rugăm pentru oamenii aflați într-un necaz chiar dacă între noi și aceștea nu este o legătură de rudenie.
    În concluzia acestui cuvânt, referitor la Sfânta pericopă  evanghelică din duminica  a zecea de după Rusalii, vreau să vă pun înaintea ochilor sufletești măcar trei aspecte cu care să rămânem. În primul rând, trebuie să știm că un tată grijuliu, iubitor și îndurerat pentru suferința copilului său, care era stăpânit de un duh mut și surd și care îl chinuia pe prunc mai ales când era lună plină (de aici cuvântul lunatic), acest tată spuneam, a mers la Iisus să ceară vindecarea fiului său. Chiar dacă a avut o credință slăbănogită și îndoielnică, întărit de Domnul, și-a recunoscut smerit insuficiențele și Mântuitorul Hristos  i-a vindecat copilul. Atitudinea acestui tată care a mers la Iisus cu copilul bolnav, trebuie să îi îndemne pe toți părinții să-și boteze copiii în Dreapta Credință la scurt timp după naștere pentru că noi ne naștem cu toții bolnavi de păcatul originar al protopărinților noștri, al lui Adam și a Evei și anume păcatul  neascultării. Acest păcat se spală prin primirea botezului și așa cum tatăl fiului lunatic în mod firesc n-a așteptat să crească pruncul ca să îl întrebe dacă este de acord să fie vindecat, pentru că răspunsul este clar pentru orice minte limpede, la fel și fiecare părinte responsabil, tată și mamă deopotrivă, trebuie să își ducă pruncii să fie botezați la scurtă vreme după naștere pentru ca aceștia prin botez să primească certificatul de naștere duhovnicească în stare să îi facă membri ai Bisericii și astfel, să poată fi pomeniți și să ne putem ruga pentru ei. În al doilea rând, cum am spus și altă dată, trebuie să știm că demonizarea modernă nu mai înspăimântă neapărat prin violența manifestărilor generate de influența demonică, deși și aceasta există, ci mai de grabă manifestările demonice își găsesc sălașul cel mai potrivit în viciile,  desfrânările, păcatele și patimile de tot felul, în răutatea, violența, invidia și agresivitatea multora din  oamenilor de astăzi și nu în ultimul rând, în minciuna și manipularea prin care o lume din ce în ce mai îndepărtată de Hristos lovește cu putere în tot ceea ce este frumos și trecut prin filtrul dragostei Dumnezeiești. Nu în ultimul rând, în urma sfintei pericope evanghelice din duminica a zecea de după Rusalii, este obligatoriu să învățăm că numai prin credință stăruitoare, post ținut în rânduială și neabătut  și rugăciune puternică și continuă, putem alunga influența duhurilor rele din viața noastră. Să Îl rugăm așadar pe Mântuitorul Hristos să ne dăruiască fiecăruia liniștea, firescul, normalitatea, echilibrul și inocența copilăriei, pe care le-a primit tânărul vindecat odată cu tămăduirea sa.

    Protos. Dr. Sofian Costea

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe