05 Octombrie 22

„Veneau în chip de șarpe și se încolăceau de picioarele lui când făcea metanii.”

,, A fost un călugăr care se ruga de 30 de ani lui Dumnezeu ca să-l scape de draci, pentru că el era cu viață înaltă și, când stătea la rugăciune, veneau dracii și îi făceau fel de fel de sminteli. Veneau în chip de șarpe și se încolăceau de picioarele lui când făcea metanii. Veneau vrabie, veneau în chip de ostași, îl amenințau că îl taie cu sabia, băteau toba, cântau, jucau, făceau dracii orice. Și de multe ori zicea călugărul: „Doamne, gonește duhurile acestea de la mine", căci îl înfricoșau, îi făceau mari nedreptăți. Și odată a voit Dumnezeu să-i arate când e rugăciunea rugăciune. Și stând el așa la rugăciune pe la miezul nopții, că de 30 de ani se ruga și încă nu scăpase de războiul dracilor, deodată îi bate dracul în ușă. Și întreabă călugărul:
- Care-i acolo, măi?
- Eu, diavolul, și să știi că Hristos al tău acum mi-a dat putere să te omor pe tine! Până acum n-am putut să te omor, doar te-am necăjit așa.
El, când a auzit că vrea să-1 omoare, a strigat:
- Nu intra, măi!
Și a prins dracul de ușă dinafară și călugărul dinăuntru. Împingea dracul, iar călugărul ținea ușa. Ei, cu duhul cel rău nu poți ține piept. Când a văzut că dracul deschide ușa și el nu poate să-l țină, n-a mai putut zice psalmi, că înainte el citea la Psaltire, ci numai atât a zis: „Iisuse, nu mă lăsa!". Și atunci a auzit un tunet, s-a făcut un huiet mare și s-a stins diavolul, a ieșit o stea galbenă ca de pucioasă, a făcut o putoare mare și nu s-a mai auzit nimic. Și atunci a început călugărul a plânge. Și aude un glas:
- Dar de ce plângi?
- Doamne, plâng pentru că îndrăznește dracul să vină să mă omoare, că a zis că i-ai dat Tu voie!
- Dar de ce nu te rogi?
- De 30 de ani mă rog.
- Niciodată nu te-ai rugat. Abia acum te-ai rugat că era dracul la ușă, cu mâna pe clanță. De-abia acum te-am auzit.
- Dar eu, Doamne, numai atât am zis: „Iisuse, nu mă lăsa".
- Da, dar ai zis din inimă. Până acum ai zis din gură, dar eu căutam să te rogi din inimă. Când ai zis „Nu mă lăsa", ai zis din toată inima și tocmai la cer a ajuns.
________________________
Știți de ce v-am spus istorioara asta?
Pentru că Domnul caută să zicem și rugăciuni mai scurte, dar să le zicem din toată inima. Sunt bune și rugăciunile lungi, Psaltirea, sunt bune și acatistele, sunt bune și cele șapte laude, dar să ai oleacă de liniște și să-ți aduni mintea, și acelea se cere să le zici cu mintea și cu inima. Dar dacă tu ții tot să faci treabă și să alergi și să zici psalmi, unde se duce mintea? Nu-i pasă lui de astea, îi pasă de rugăciunea cea din inimă."

Sursă: Părintele Teodor Ciurariu. / Foto: Facebook.com

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe