27 Iunie 22

Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor” de părintele Nicolae Steinhardt, este descoperit la Târgu Ocna, după îndelungate cercetări...

"A existat, atît după mai multe mărturii culese în teren, cît şi după observaţiile noastre arheologice, un drum, desfiinţat odată cu penitenciarul la mijlocul anilor ’70, care străbătea grădina de zarzavaturi a acesuia şi mergea pînă în poartă. Totodată, la marginea grădinii a fost construită, în perioada de ”înflorire” a Penitenciarului-Spital Tîrgu Ocna, de la mijlocul anilor ’50, şi o popotă a cadrelor. Probabil că ”operaţiunea specială” de exhumare a unor deţinuţi a fost dictată tocmai de necesitatea ca osemintele lor să nu fie găsite, cînd se săpa fundaţia noii clădiri (demolată şi ea, cînd penitenciarul a fost dezafectat).
Am găsit infrastructura de piatră a acestui drum, care străbătea grădina şi am săpat, de-a lungul ei şi sub ea, 12 secţiuni arheologice lungi, în cei doi ani precedenţi şi în acesta. Aşa cum am spus mai sus, în cea de-a 12-a, am găsit la capătul ei, opus peniteciarului, două morminte pe o latură a vechiului drum, iar în partea de la mijloc o groapă săpată în infrastructura de piatră a drumului iar sub aceasta, un mormînt al unui bărbat tînăr, aşezat creştineşte, într-o ladă confecţionată din şipci de brad, bătute între ele cu cuie scurte de fabrică, aidoma celor ce le-am găsit la Aiud, la Rîpa Robilor, în care deţinuţii de drept comun îi duceau la groapă pe ”politici”. Aşezarea lui creştinescă în groapă poate fi şi un semn al consideraţiei pe care chiar şi deţinuţii de drept comun i-o arătau lui Valeriu Gafencu, aşa cum se spune în mărturiile despre acesta. Că e un deţinut, ştim sigur: cine altcineva putea fi îngropat, fără cruce, în grădina unei închisori?
Dacă există, sau a existat vreodată o ”cruciuliţă de argint”, sau oricare alt bun de valoare asupra unui deţinut politic mort în penitenciarele României comuniste, eu mă îndoiesc că acesta ar fi scăpat mai întîi vigilenţei gardienilor, şi apoi ”controlului” groparilor improvizaţi din deţinuţi de drept comun. Tocmai de aceea, niciodată nu am luat în considerare vreun asemenea indiciu, în legătură cu Gafencu. Dar, aşa, cum căutăm – în toate cazurile – semne care ne-ar indica presupusa identitate a tuturor osemintelor pe care le găsim, cum sînt, de pildă, lucrări dentare aparte despre care aflăm de la urmaşi, în acest caz, aveam drept indiciu suplimentar mai degrabă unul arheologic, bazat pe povestea unui mormînt aflat sub un drum. Este ceea ce am găsit în 18 mai, la amiază. Din punct de vedere arheologic, e o şansă ca la Tîrgu Ocna să fi descoperit osemintele lui Valeriu Gafencu. Nu se găsesc morminte sub toate drumurile."

Sursă: Cristi Nemțeanu & mediafax.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe