29 Septembrie 20

Ultima predică a părintelui Calistrat Chifan înainte să se interneze. „Rugaţi-vă neîncetat”

- "SĂ NU-MI VINĂ MIE PICIORUL MÂNDRIEI".(Psalmii).
- Câți creștini știu oare, că mândria este lucrare drăcească, iar ia desparte pe om de Dumnezeu și de veșnicie, de rai de mântuire?
- Uneori vanitatea, reușește să ne orbească, ne duce în punctul în care putem pierde totul, doar ca să demonstrăm că avem dreptate.
- O speță adevărată, despre o mama și o fiică, care s-au judecat pentru un cuier.
La final, fiica a spus așa: 
"Am vrut să-i demonstrez că se poate face dreptate ca la carte!"
- Cartea ne spune nouă destul de clar:
-"Literă ucide iar duhul face viu"!( Sf.Evanghelie).
- "Caută pacea și o urmează pe ea și vei trăi în veacul veacului!"(Psalmii).
"Ferește-te de rău și fă binele!"
"N-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămânță lui cerând pâine"!(Psalmii).
- Fiecare avem dreptul la vreme de pocăință, de îndreptare, de cunoaștere, de regăsire de sine, de întoarce în sine, de revenire în sine, suntem obligați de Domnul Hristos prin glasul Sfintei Evanghelii să fim oameni cu inima, cu sufletul și cu fapta.

Citește și: „Parintele Calistrat Chifan este internat la Spitalul Universitar din Iași, pentru investigații”, „Primele lămuriri ale părintelui Calistrat despre starea dumnealui de sănătate” și „Azi, părintele Calistrat are nevoie de rugăciunile noastre​​​​​​​”.


Notă site: Să ne rugăm pentru părintele, să-l pomenim la Sfânta Liturghie și-n rugăciunile noastre de toată ziua. România, românii au nevoie de un asemenea duhovnic în continuare!
 
Text, Parintele Calistrat / Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe