16 Iunie 21

UCENICUL CÂRTITOR

Un stareț mult îmbunătățit avea sub ascultare pe un ucenic foarte vrednic și râvnos întru cele monahicești. Da bună ascultare, se silea să învețe cum se cuvine tipicul slujbei, cânta frumos și-i plăcea să și citească prin cărțile cele sfinte. 
Dar la toate aceste bune aplecări, ucenicul acela avea și o lipsă, care multă stricare aducea acestora: cârtea. Fie că ar fi fost vorba de mâncare, fie că ar fi fost vorba de rânduiala slujbei, el aducea cuvinte de nemulțumire, care, la drept vorbind, cârteală însemnau.
Starețul necontenit îl procitea, dojenindu-l și dându-i canon, dar, vasăzică, ucenicul tot nu se dezbăra de prostul obicei.
Într-o zi, starețul, primind înștiințare prin duh, îl chemă la sine și-i zise așa: 
– Fiule, eu vreau să-ți arăt ție că fapta ta de cârtire păcat este, și astfel ea nu este deloc plăcută lui Dumnezeu…
Și luându-și bățul de după ușă, starețul îi zise:
– Haide cu mine!…
Și amândoi plecară. Era seară și frații mâncau prin chiliile lor.
Merseră la geamul unei chilii și starețul îi dădu învoire, zicându-i:
– Privește înăuntru!… și ucenicul privi.
Ce văzu? Părintele Paisie, cel prea vrednic monah, stătea și mânca. Dar vai, Doamne, ce mânca? Pe masa lui pâinea scotea aburi de proaspătă ce era, iar mâncările tot una și una, arătoase, gustoase și mult îmbietoare. Cuviosul mânca în tăcere și la răstimpuri se închina, privind spre icoana din latură.
– Ai văzut? întrebă starețul.
– Am văzut!… răspunse ucenicul.
– Acuma, haide…
Și porniră…
Se opriră la geamul chiliei Părintelui Varsanufie, călugărul cel necontenit cârtitor, lucru pentru care frații îi ziceau: „Varsanufie gură-rea”.
Starețul dădu încuviințare:
– Privește!, și ucenicul privi.
Ce văzu? Părintele Varsanufie mânca și el, dar, vai, ce mâncare!… Pâinea părea o bucată de piatră neagră, de să spargi lemne cu ea, iar mâncarea mai mult a lături semăna, de nici să te uiți la ea. De mare scârbă, ucenicul întoarse privirea.
– Ai văzut? întrebă starețul.
– Am văzut… răspunse ucenicul.
– Acuma, haide… și amândoi plecară.
Merseră din nou la Părintele Paisie, cel pașnic, și ziseră la ușă, după monahicescul obicei: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi”. Dar mai înainte de a isprăvi grăirea aceasta, se și auzi de dincolo de ușă: „Amin!”
Intrară, chipurile să-l mai întrebe de sănătate. Starețul făcu semn ucenicului spre mâncarea Părintelui Paisie. Ucenicul privi și rămase uimit; pâinea era pâine de cea obișnuită, iar mâncarea era de cea de la trapeză, destul de slabă și de cu zeamă lungă.
Plecară.
– Ai văzut? întrebă starețul.
– Am văzut!… răspunse ucenicul.
– Acuma, haide!
Și merseră la ușa Părintelui Varsanufie, cel prea cârtitor.
Zise starețul: „Pentru rugăciunile Sfinților…” și de după ușă se auzi un glas tărăgănat și uricios: „Amin”. Intrară, chipurile să-l mai întrebe de sănătate. Starețul făcu semn ucenicului spre mâncarea Părintelui Varsanufie. Ucenicul privi și rămase uimit: era întru totul la fel cu aceea de pe masa Părintelui Paisie: pâine de-o săptămână și zeamă lungă în care câteva cartoafe înotau în tovărășia câtorva boabe de fasole – mâncare de obște, de la trapeză.
Plecară.
– Ai văzut? întrebă starețul.
– Am văzut… răspunse ucenicul.
Starețul mai zise:
– Haide cu mine!…
Plecară și intrară la stăreție.
Cu glas blajin, dar plin de putere, starețul grăi ucenicului:
– Iată, fiule, Dumnezeu ne dă bună învățătură prin cele pe care le-am văzut: duhul este cel care dă bun gust și plăcută înfățișare până și mâncărilor noastre. Mers-am, vasăzică, la Părintele Paisie, cel preaînțelept și deloc cârtitor. Și-ai văzut: mâncările lui păreau de la masa împărătească, iar pâinea părea atunci scoasă de la cuptor…
Fiindcă, fiule, el având duh bun și înalt, chiar așa i se și păreau mâncările de pe masa lui. Și mers-am și la Părintele Varsanufie, cel necontenit-cârtitor și deloc înțelept.
Și-ai văzut că mâncările lui mai mult gunoaie și-a lături semănau… Fiindcă, fiule, el având duh prost și cârtitor, chiar așa i se și păreau mâncările de pe masa lui…
Ucenicul stătea cu nasul în pământ și se lăsa pătruns în adâncimea duhului de dojana prea dreaptă pe care starețul lui i-o făcea prin această înțeleaptă grăire.
Starețul mai zise:
– Tu, fiule, alegere poți face… Fie ca Paisie, fie ca Varsanufie, slobod ești a fi…
Ucenicul, pocăit, făgădui că se va lăsa de prea urâta pornire a păcatului cârtirii.

Extras din: Alexandru Lascarov Moldoveanu - Stând la foc... Povestiri cu tâlc - Iaşi: Doxologia, 2016 / foto: doxologia.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe