21 Aprilie 21

Tu știi de ce mergi la Sfânta Liturghie?

Poate părea o întrebare banală, dar câți dintre noi conștientizăm și luăm parte activ la Sfânta Liturghie?
Fie din tradiție sau pentru că așa e bine, călcăm pragul bisericii cerând ceva.
Acolo, în mijlocul comunității încep luptele, cu gândul, cu judecata, cu simțurile, cu timpul, așteptând să se termine.
Dar dacă l-am vedea pe Hristos acolo cu ochii trupului ne-am mai lua privirea de la El?
Dacă am înțelege că fiecare gest, veșmînt, cântare și închinăciune au rolul lor și că au fost alese cu grijă de 1700 de ani, timpul ar dispărea.
De altfel, Dumnezeu este atemporal, iar scopul Liturghiei, alcătuită de Sf. Ioan Gură de Aur este unic de fiecare dată.
Sfânta Liturghie este compusă din trei părți: Proscomidia, Liturghia celor chemați (nebotezați sau catehumeni) și a celor credincioși sau botezați.
Pentru fiecare parte există o rînduială specifică: prescurile aduse drept jertfă de către credincioși sunt binecuvântate, 5 dintre ele folosite pentru împărtășanie, fiecare având un rol specific.
Prima este sfântul Agneț, din care toți ne împărtășim, apoi treptat din fiecare se scot particele:pentru Maica Domnului, cele 9 trepte de sfinți, pentru conducători, episcopi, poporul ortodox, ctitori, binefăcători, armată, vii și adormiți.
Împreună, puși pe sfântul disc, simbolizînd Biserica triumfătoare, particelele sunt puse în potir cu vin, simbolizînd sângele Domnului și puțină apă, simbolizînd moartea pe Cruce. 
Prin Duhul Sfânt, cele omenești aduse drept jertfă sunt transformate în Trupul și Sângele Domnului, devenind merinde pentru viața veșnică.
Merg astfel la Sfânta Liturghie pentru că acolo mă așteaptă Hristos, să povestesc, să îi mulțumesc, să stăm la masă, să o binecuvânteze și să fiu mai aproape de El prin sfânta împărtășanie.
Merg la Sfânta Liturghie pentru comuniune. Pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni și pentru oameni. La ce folos o biserică fără oameni?
Merg la Sfânta Liturghie să mulțumesc Domnului, să îl regăsesc ca prieten, să îl caut sperând că de fiecare dată va ieși în căutarea mea.
Merg la Sfânta Liturghie pentru cei dragi a căror rugăciuni m-au purtat mereu spre Dumnezeu, bucurându-ne împreună.
Merg la Sfânta Liturghie deoarece Cred, conștient, la fel cum au făcut-o înaintașii mei.
Merg la Sfânta Liturghie pentru a-mi cunoaște credința. Pentru a-mi deschide mintea dar și inima.
Celor care hulesc Biserica folosind diferite apelative îi invit duminica la Sfânta Liturghie pentru a-L căuta pe Dumnezeu, macar preț de câteva minute, devenind astfel nu doar open minded ci mai ales open hearted.
 
Sursă: Constantin Răzvan Popovici/Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe