23 Ianuarie 21

Trebuie să colaboreze Biserica cu stăpânirea atee?

- Nu colaborare ci coexistenţă. “Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu  cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Iată ce fel de coexistenţă a Bisericii şi statului a fost stabilită şi prescrisă de Atotştiutorul Domnul nostru şi Mântuitorul Hristos (Matei 22, 21). De aceea ea  rămâne în veci obligatorie şi nestrămutată pentru Biserică.

Cezarului - moneda, banii, cu efigia cezarului.

Lui Dumnezeu? - şi sufletul şi trupul: căci pe trup şi în suflet este întipărit chipul lui  Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se află şi pe trup şi în trup, pentru că trupul trăieşte prin  sufletul asemănător lui Dumnezeu. Deci, şi unul şi altul aparţin lui Dumnezeu - veşniciei,  vieţii veşnice, Adevărului veşnic, Dreptăţii veşnice, Raţiunii veşnice. Prin urmare, cele ce  aparţin lui Dumnezeu nu pot fi jertfite de dragul cezarului, şi aici întâietatea îi revine  totdeauna lui Dumnezeu.
În Dumnezeu - Omul, în lucrarea şi trupul Lui - Biserica, Dumnezeu totdeauna se află pe primul loc, iar omul - pe-al doilea; Dumnezeu totdeauna hotărăşte totul, şi nu omul. 
Acestea sunt atotvaloarea şi măsura a toate în Biserica universală. Iată de ce ea se apleacă asupra oricărei probleme “cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.”
Biserica apare ca un organism divino-uman, şi abia după aceea - ca organizaţie. Ea este  trupul Dumnezeului-Om: de aceea, mai întâi se cuvine ca toate să fie cercetate şi măsurate de Dumnezeu, apoi de om. Şi niciodată doar de om, şi după “cele omeneşti”. Iată de ce “trebuie  să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”. Când vine timpul, în această privinţă trebuie să-i stăm împotrivă chiar şi lui Petru, primului dintre apostoli. Aici veşnic rămâne în  vigoare apostoleasca metodă şi început al zidirii Bisericii “părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”  (Fapte 15, 28): mai întâi Duhul Sfânt, apoi noi - noi după Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt şi  împreună cu Duhul Sfânt.
“Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” - acesta este principiul coexistenţei dintre Biserică şi stat. Nu colaborare, ci coexistenţă între Biserică şi stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când “cezarul”  prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi nu vrea să ştie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci ţinteşte doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc condiţiile principale pentru colaborare. Sau coexistenţa egală în drepturi a aşezămintelor, şi a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii, care tăgăduiesc şi prigonesc pe Dumnezeu şi cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu şi cele potrivnice lui Dumnezeu, în acest caz Biserica  şi statul se despart, se separă fiecare cu ale sale. Nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile lăuntrice ale Bisericii, să nu se atingă de sfintele şi veşnicele ei îndatoriri şi  drepturi evanghelice.
Este limpede că Biserica sub orice regim, chiar şi cel ateist, trebuie să-şi găsească un mod de a convieţui (modus vivendi), dar întotdeauna în duhul şi limitele principiului evanghelic de convieţuire: “cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, şi asta sub controlul suprem al Atot-Evangheliei: “să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”. Dacă însă acest lucru este cu neputinţă, nu-i rămâne Bisericii ca “modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând astfel pentru drepturile fundamentale ale credinţei conştiinţei şi ale sufletului.
 
Iulian Mazilu, Facebook
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe