23 Octombrie 20

Tratat despre iubire

   Înainte de Mântuitorul și după El , mulți filosofi au încercat să lege , să priponească acest sentiment de legi ale logicii și filosofiei. Însă doar El, IUBIREA întrupată a dat cea mai simplă definiție dar și cea mai mare poruncă care nu are nevoie de sofisme sau traduceri: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău, din toată virtutea ta, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți! Marcu XII, 30-31.

   De aici fiecare ia ce și cât poate. Dar tot El iubirea întruchipată ne spune CUM? Răspuns:  Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Matei V, 44-45.

   Deci pentru a-i arăta lui Dumnezeu că din toate ale noastre îl iubim, trebuie să iubim tot ce a creat El, pentru că El spune că toată creația e bună foarte. Deci să iubim pe vrajmași, să îi binecuvantam pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc,  sa ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc. Pentru că așa aș dori și eu ca altul să facă pentru mine atunci când îi greșesc. Asta înseamnă să iubești pe altul ca pe tine însuți!

Iubirea e prezentă când:
-râzi la nedreptate
-plângi la greșeala altuia
-te rogi pentru cel ispitit
-ierți fără să ți se ceară
-ceri iertare chiar de nu ai greșit
-faci o pace strâmbă în loc de o dreptate crâncenă
-cauți pe cel ce ți-a greșit
-iubești pe cel ce te urăște
-zambești înaintea celui ce te vinde pe la spate
-plângi pentru cel ce te judecă pe nedrept.

   Intr-un cuvânt,  iubire = să faci pe prostul pentru lume ca să fi mare înțelept înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă te întrebi că DE CE? Raspunsul e chiar motivul pentru care Dumnezeu a făcut lumea și o ține așa cum e, pentru IUBIRILE adevărate.
   Iar de te întrebi CÂT? Atunci raspunsul îl ai în imaginea Mântuitorului, care cu toate că pe nedrept era întins pe Cruce, și-a dat viața îmbrățisandu-ne , rugandu-se pentru noi ca să fim iertați și zâmbind cu speranță pentru cei puțini rămași alături.
   Reține: o inimă mare poate fi ascunsă unde nici un chirurg nu știe precis, dar toate aceste inimi străpunse de spinii aproapelui care te distrug câteodată cu poftă,  sunt de fapt pe masa chirurgului Hristos care dă tamaduire prin cel mai bun antibiotic: Sfânta Euharistie.
  Zâmbește și iubește,căci acolo sus, sigur Cineva apreciază acest sentiment mântuitor!"
 
Extras din  "Cuvintele de mângăiere ale unui preot tânăr- Autor. Pr. Roșca Andrei
Foto credit: pixabay.com
Taguri: tratat, despre, iubire
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe