28 Septembrie 22

Tânărul bogat și egoist a ales bogăția cea trecătoare în locul bogăției veșnice

Predică la duminica a 12-a după Rusalii

Scumpi și iubiți credincioși, iubiți prieteni,
Sfânta Pericopă Evanghelică citită în dreptmăritoarea noastră biserică în duminica a 12-a după Rusalii, aduce în centrul atenției noastre duhovnicești un moment plin de încărcătură emoțională și sufletească pentru că, la Mântuitorul Hristos a venit un tânăr care L-a întrebat pe Domnul, zicând: ”Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică”?
Un tânăr cu o inițiativă lăudabilă care arată că poartă grijă nu numai pentru cele ale trupului, ci și pentru cele sufletești. Deși nu ni se precizează vârsta sa putem trage concluzia, având în vedere că Sfântul Evanghelist Luca ne spune că era și dregător, că acest tânăr bogat avea minimum 25-30 de ani, pentru că exprimându-ne în termenii zilelor noastre, observăm că avea o carieră de succes. Iată însă, că deși având o ascensiune profesională și fiind extrem de potențat din perspectivă materială, tânărul simte că îi lipsește ceva, că nu este înveșmântat plenar, că sufletul are nevoie de o îmbrăcăminte mai strălucitoare. O năzuință firească, un ideal înalt și profund deopotrivă, o aspirație plină de râvnă. Ne întrebăm fără a generaliza dacă tinerii zilelor noastre care și-au făcut din vicii politică existențială, își pun vreodată problema moștenirii Împărăției Cerurilor. Este firește o întrebare retorică, fiindcă știm bine că în stațiunile mai mult sau mai puțin exotice, unde se petrec vacanțe luxoase, de multe ori există din nefericire falsa percepție că ceea ce se întâmplă în această lume este tot ceea ce contează. Se ignoră astfel dimensiunea sufletească, spirituală, fundamentală în existența unui om care își conștientizează statutul de cunună a creației. Totodată, tinerii care trăiesc în desfrânare fără a se afla sub sceptrul Sfintei Taine a Cununiei sunt, din nefericire, extrem de departe de Cuvântul lui Hristos. Cei care susțin sau aderă la curentele care promovează devianțele împotriva firii sau care sunt de acord cu născocirile inventate de o lume din ce în ce mai căzută în păcat, născociri care spun în mod fals și mincinos că ar putea exista așa-zise căsătorii între persoane de același sex sau o așa-numită ideologie de gen conform căreia bărbații se pot crede femei și invers, cei care din păcate își asumă astfel de lucruri spuneam, sigur că se situează împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Pe de altă parte, tinerii care își distrug viața prin fumat, alcool și droguri sau cei care se supun egoismului, snobismului, mândriei și slavei deșarte, se află de asemenea în afara voii Sfintei Treimi. Tânărul din Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii se interesa așadar despre felul în care poate să cucerească Împărăția Cerurilor și să devină moștenitor de drept al vieții veșnice. Mântuitorul răspunde provocării lansate de interogația acestui tânăr și îi spune: ”păzește poruncile!”. Acest îndemn survine după ce Mântuitorul Hristos pune accentul pe un lucru, și anume îi spune tânărului că din moment ce Îl califică drept bun, Îl recunoaște ca Dumnezeu, pentru că, zice Mesia: ”numai Dumnezeu este bun”. În acea vreme, să socotești pe cineva ca fiind Dumnezeu era considerata o blasfemie și se sancționa cu moartea. De aceea Domnul nu insistă să primească un răspuns la întrebarea adresată tânărului: „pentru ce Mă numești bun, ca numai Dumnezeu este bun”, lăsând această problemă oarecum suspendată. Domnul nu a stăruit pentru un răspuns la aceasta întrebare, nu pentru ca n-ar fi fost bun, fiindcă El Însuși spune: „eu sunt blând si smerit cu inima”, ci pentru ca nu a voit sa-l pună pe tânăr într-o situație complicata, având in vedere percepția cărturarilor si fariseilor din acele timpuri.
Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit vrednic de pomenire Bartolomeu Anania afirmă că Iisus a voit să taie elanul lingușitor al acestui tânăr, pentru că lingușirea este o practică pătimașă care alterează demnitatea ființei umane în cazul celui care o exercită. În zilele noastre, sunt multe persoane care s-au specializat în perierea scamelor de pe hainele celor pe care îi lingușesc, urmărind obiective meschine și scopuri ascunse de preamărire. Un conducător care își respectă statutul, indiferent de instituția în care își exercită rolul de lider, nu acceptă laudele venite din partea celor pe care îi coordonează, conștientizând pericolul autosuficienței, al orgoliului nemăsurat și al vanității, pericol care îl paște pe cel supus egolatriei, adică dorinței de a asculta laude la adresa sa.
Revenind la Sfânta Pericopă Evanghelică, trebuie precizat faptul că, după ce a aflat că păzirea poruncilor este condiția esențială pentru moștenirea vieții veșnice, tânărul Îl întreabă pe Iisus: care sunt poruncile care trebuie păzite? Iisus îi răspunde zicând: ”să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să îți cinstești părinții și să îți iubești aproapele ca pe tine însuți”. Practic, este o reiterare a ceea ce s-a scris pe tablele legii, a poruncilor vechi testamentare, la care se adaugă însă mai întărit și mai profund necesitatea iubirii aproapelui. Tânărul bogat a răspuns, zicând: ”pe toate acestea le-am păzit din copilărie”. Cu privire la o astfel de abordare există diferite păreri. Unii dintre Sfinții Părinți spun că nu am avea motive să nu credem afirmația acestui tânăr, dar alții susțin că sunt cuvinte extrem de îndrăznețe pentru că nimeni de fapt, om fiind, nu poate să împlinească întrutotul poruncile lui Dumnezeu. Iubiți prieteni, ceea ce totuși ne determină să credem că acest tânăr s-a străduit să împlinească voia Domnului este ceea ce ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu, unde ni se relatează că Mântuitorul l-a privit cu drag pe tânărul care a venit la El, acesta având cea mai înaltă năzuință – moștenirea vieții veșnice. Domnul l-a privit cu dragoste, atât pentru motivația care l-a mânat pe acest tânăr bogat și realizat din punct de vedere profesional, cât și pentru dorința acestuia implementată în viața sa, și anume aceea de a împlini poruncile lui Dumnezeu.
Este bine să reflectăm puțin, extrem de succint pe marginea a ceea ce înseamnă aplicarea acestor porunci în viața noastră. Mulți cred în mod greșit că dacă un om nu a dat în cap cuiva, de fapt, nu a ucis niciodată. O astfel de abordare este falsă, pentru că oamenii zilelor noastre ucid prin cuvânt și prin mânia la adresa aproapelui de foarte multe ori. Referitor la patima desfrânării, trebuie precizat faptul că producerea efectivă a actului de desfrânare este păcatul manifestat în cea mai grosieră manieră, dar desfrânarea există și se înfăptuiește în inimă încă din momentul în care are loc pofta păcătoasă, după cum precizează în Sfintele Evanghelii însuși Mântuitorul Hristos. Referitor la păcatul furtului, al hoției, acesta nu are loc numai când se produce un furt propriu zis, adică sustragerea anumitor obiecte, ci de multe ori, suntem furi de idealuri, hoți de năzuințe sau gropari ai speranțelor celorlalți, tâlhărindu-ne astfel aproapele și furându-i frumosul din viața sa. Când îl dezamăgim pe fratele nostru, îi furăm încrederea în oameni, și dacă are o credință fragilă, îl îndepărtăm și de Dumnezeu, pentru că în mod greșit, aproapele nostru nedreptățit de către noi dă vina pe Dumnezeu, Căruia îi reproșează într-o manieră injustă că nu l-a apărat de răul pe care i l-am produs. Privitor la păcatul mărturiei mincinoase și a necinstirii părinților după trup, acestea se produc în zilele noastre la tot pasul și cu o intensitate mult mai puternică decât în alte vremuri. Sfânta Pericopă Evanghelică din duminica a 12-a după Rusalii ne mai spune că, după afirmația tânărului bogat conform căreia a păzit poruncile enumerate de către Domnul Hristos încă din copilărie, Iisus i-a zis ”un singur lucru îți mai lipsește: du-te de vinde tot ce ai, împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri, apoi vino și urmează-mă”! Iată examenul esențial la care este supusă inima acestui tânăr avut, iată testul fundamental pe care trebuie acum să îl treacă mintea și conștiința unui dregător bogat pus în fața alternativei dătătoare de sfințenie, și anume aceea de a renunța la bogăția trecătoare. Această alegere, dacă este orientată așa cum se cuvine, adică dacă omul optează pentru Dumnezeu, este dătătoare de desăvârșire.
Scumpi și iubiți credincioși, ne-am putea întreba: oare nu este prea exigent Mântuitorul Hristos cerându-i acestui tânăr dregător bogat să renunțe la tot ce are și să Îl urmeze? Ne-am putea întreba, de asemenea, dacă tot a păzit poruncile, de ce trebuia să împartă totul săracilor pentru a se desăvârși? Răspunsul este unul foarte simplu, dar de o profunzime de negrăit în cuvinte omenești. Am putea vorbi de mai multe etape, de mai multe faze, de mai multe momente succesive pe calea mântuirii și pe drumul desăvârșirii. Pentru a te înscrie pe calea mântuirii, condiția esențială este străduința cu toate puterile de a împlini Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a cuceri însă sfințenia, pentru a fi desăvârșit, este imperios necesar să renunți la tot ceea ce este trecător, la tot ceea ce este efemer, la tot ceea ce nu poate să dea bucuria eternă. Fericirea veșnică întru desăvârșire constă în aceea de a-L alege necondiționat pe Dumnezeu și de a nu prefera nimic trecător în locul luminii lui Hristos. De altfel, Domnul spune: ”oricine iubește pe mamă, tată, frate, soră, fiu, fiica, avuții, țarine mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Așadar, cel care a creat totul, Dumnezeul nostru Treimic nu își dorește ca omul să își alipească inima de bogățiile trecătoare roase de molia timpului.
În finalul Sfintei Pericope Evanghelice ni se spune că acest tânăr care venise pe aripi de lumină la Domnul Hristos ca să Îl întrebe despre moștenirea vieții veșnice a plecat întristat pentru că avea multe avuții. Așadar, tânărul egoist și lacom nu a putut răspunde favorabil celei mai înalte provocări, și anume aceea de a lepăda ceea ce este trecător și a se împodobi cu veșnicia. Acest dregător cu performanțe profesionale nu a ales să performeze în sfințenie și să primească cununa de aur curat specifică desăvârșirii. Egoismul și lipsa de generozitate l-au împiedicat pe cel care se străduise să împlinească pe cât a putut Cuvântul lui Dumnezeu să renunțe la cele supuse stricăciunii și să aleagă fericirea care nu se mai termină. Tânărul a plecat supărat, dar mai întristat a fost sigur Mântuitorul Hristos pe care un om ca acest dregător Îl răstignește încă o dată în inima sa prin egoism și alipirea inimii de bogățiile cele trecătoare.
Iubiți prieteni, Domnul Hristos spune în concluzie că ”bogații vor intra cu anevoie în Împărăția Cerurilor și că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăția Cerurilor”. Sfinții Părinți interpretează această afirmație referindu-se fie la funia groasă numită camilă, care nu poate trece prin urechile acului, fie la cămila care nu încăpea prin poarta foarte strâmtă a cetăților din acele vremuri. În atari condiții, ucenicii L-au întrebat pe Iisus dacă se mai poate mântui cineva în astfel de împrejurări. Domnul a răspuns, zicând: ”ceea ce la oameni este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință”, adică la Dumnezeu totul este cu putință. Prin urmare, chiar dacă omul are multe insuficiențe, dacă Îl iubește pe Hristos mai mult decât pe oricine și orice, Domnul Îl va mântui.
Iubiți credincioși, în apropiere de final, să răspundem foarte concis la două probleme care se ridică în urma citirii și ascultării Cuvântului lui Hristos din Sfânta Pericopă Evanghelică din duminica a 12-a după Rusalii. Să ne referim în primul rând la bogăție, la avuție, la avere în general. Este oare bogăția rea prin natura ei? Nu tot Dumnezeu îi dăruiește celui care muncește onest dar cu râvnă avuțiile pe care acesta le are? Este imperios necesar să subliniem faptul că dacă omul folosește bogăția cu scopul de a cultiva iubirea milostivă, dacă ajută de exemplu un om bolnav, un copil defavorizat, o văduvă săracă sau un alt om aflat în nevoie, o astfel de persoană se încadrează în mod sigur pe coordonatele de lumină de pe drumul mântuirii. În Sfintele Evanghelii avem exemplul lui Zaheu vameșul, care deși acumulase bogăția în mod fraudulos, prin faptul că a dăruit o jumătate din avere săracilor, iar pe cei nedreptățiți i-a despăgubit împătrit, a câștigat mântuirea sa și a familiei sale. Totodată, Sfintele Evanghelii ne vorbesc și despre bogatul nemilostiv și despre bogatul căruia i-a rodit țarina, ambii în culmea egoismului, a infatuării, a impresiei că nu vor mai pleca din această lume și care s-au pierdut pentru că au făcut din bogăția trecătoare centrul unei existențe pervertite. Așadar, dacă bogăția este utilizată cu scopul facerii binelui, ea este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu care îl poate înveșmânta pe omul generos în desăvârșire. Să reținem că nu orice sărac se mântuiește și orice bogat se prăpădește, ci dimpotrivă, există săraci care se pierd din pricina răutății lor și bogați care câștigă cerul datorită generozității lor.
Să schițăm totuși și un scurt profil al zgârceniei sau un portret al zgârcitului din lumea de azi, pentru că lipsa de generozitate se pare că atinge cote extrem de pronunțate în condițiile în care dezumanizarea ia din ce în ce mai mult locul omeniei. Fără îndoială că zgârcitul numit în popor ”zgârie brânză” sau „Hagi Tudose” are convingerea falsă că totul i se cuvine, că și-a dat singur ceea ce are, că tot ceea ce deține este numai al lui și că, asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina, trebuie să construiască încăperi mai mari în care să își păstreze bunurile fiindcă are impresia că nu va mai pleca din lumea aceasta și va rămâne aici pentru a se desfăta în voie totdeauna. Un zgârcit de notorietate, un avar pătruns de patima arivismului până în măduva oaselor, păstrează evident păcatele pe care le săvârșește în visteria proprie, agonisindu-și osândă, fiindcă nu merge înaintea Scaunului Sfintei Mărturisiri să deșerte sacul cu fărădelegi, permițându-i astfel lui Dumnezeu să prefacă întunericul din viața sa în lumină dătătoare de liniște sufletească. Cel lipsit complet de generozitate nu este interesat de necesitățile niciunui sărac, crezând despre un astfel de om că merită ceea ce i se întâmplă, găsind în acest sens diverse scuze prin care să își motiveze zgârcenia, spunând că cel care nu are ori este leneș, ori nu muncește, ori nu știe să speculeze oportunitățile și așa mai departe. Pentru omul zgârcit, din perspectiva acțiunii sale practice, nu există om bolnav pentru că nu ajută pe nimeni, nu există pensionar cu venituri mici pentru că nu se apleacă asupra niciunuia dintre ei, nu există o văduvă săracă fiindcă nu este interesat să sprijine o astfel de persoană. Zgârcenia este caracteristica omului care uită complet că tot ceea ce are nu este al lui, ci vine de la Dumnezeu, om care prin ignoranța și nepăsarea sa își creează iadul chinurilor și al deprimării încă din această lume. Zgârcitul este în permanență îngrijorat gândindu-se să nu piardă ceea ce a acumulat, este tot timpul nemulțumit că nu are destul și este frustrat în permanență pentru că alții au mai mult și mai multe decât el, deși este convins că aceștia nu merită să dețină ceea ce posedă la un moment dat. Cel care este certat cu dărnicia și cu generozitatea își imaginează fel de fel de risipe închipuite, înghite cu noduri pentru ca nu cumva să își șubrezească averea, face în permanență calcule care nu îi ies niciodată așa cum și-ar dori și vede tot timpul drobul de sare deasupra capului în stare oricând să cadă și să îi sfărâme averea. Legat în lanțurile nemilostivirii, ale cruzimii și cinismului, zgârcitul dobânditor, de obicei, de bogăție necinstită, se vede în egoismul său mai sărac decât cei mai modești decât el din perspectivă materială și crede în sinea sa că mai are mult până când să ajungă la un standard de siguranță din punct de vedere material, nivel pe care privind cu ochii zgârceniei sigur nu-l va atinge niciodată. Zgârcitul este sărac în fapte bune, deloc generos cu gândurile și cuvintele favorabile la adresa aproapelui, plin de ură și dușmănie pe realizările celuilalt și privitor în oglinda mincinoasă a propriilor fabulații și a realizărilor imaginate de obezitatea egoului umflat cu pompa lipsei de compasiune și de mărinimie. Din perspectiva relațiilor interumane, zgârcenia este trăsătura care îl izolează pe zgârcit de ceilalți membri ai comunității, îl transformă într-o persoană solitară și îi aduce tot timpul neliniște și tulburare, care sunt fără îndoială caracteristicile unei inimi împietrite. Zgârcitul este lipsit de generozitate și cu el însuși, preferând din pricina grijii nejustificate a terminării resurselor să rămână flămând chiar dacă are frigiderul plin sau să se îmbrace cu o haină ponosită chiar dacă șifonierele sunt doldora de haine puse la naftalină, pe care oricum le așteaptă un nemilos proces de alterare. Așadar, zgârcitul are un caracter periferic și marginal, un portret sufletesc insalubru și marcat de promiscuitate morală, pentru care trăsături precum empatia și generozitatea sunt practic inexistente. Să ne rugăm bunului Dumnezeu să îl păzească pe tot omul de această cumplită patimă a zgârceniei iar pe cel prins deja în mrejele sale, să îl ridice și să-i aducă în viață dragostea dătătoare de generozitate.
Iubiți prieteni, în concluzie, să rămânem în urma Sfintei Pericope Evanghelice rânduită să se citească în cea de a 12-a duminică după Rusalii în Sfânta Biserică Ortodoxă cu minimum trei lucruri extrem de folositoare. În primul rând, să știm că aflat în etapa vieții caracterizată de idealuri și năzuințe înalte, un tânăr dregător bogat a mers la Mântuitorul Hristos, la Învățătorul veșniciei pentru a se interesa despre modalitatea în care poate să moștenească Împărăția Cerurilor. După ce Domnul i-a enumerat poruncile care trebuie respectate, iar tânărul bogat I-a răspuns că s-a străduit să le păzească încă din copilărie, Iisus i-a cerut ca în schimbul desăvârșirii, al sfințeniei să își vândă tot ce are, să împartă săracilor construindu-și astfel comoară în cer și apoi să Îl urmeze. Din nefericire, tânărul a fost cuprins de tristețea bolnăvicioasă a atașamentului față de ceea ce este trecător și a alipirii inimii de lucrurile efemere. În al doilea rând, trebuie precizat faptul că bogăția, dacă este folosită așa cum se cuvine, adică având ca obiectiv realizarea binelui și punerea în practică a generozității, este dătătoare de desăvârșire, de lumină și de sfințenie. Nu în ultimă instanță, trebuie sa reliefam faptul că Mântuitorul Hristos oferă fiecărui om responsabil față de statutul și de vocația sa certitudinea învierii și a mântuirii, zicând că ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință, și că și săracii și bogații deopotrivă se pot mântui și desăvârși dacă lasă iubirea să strălucească ca un luceafăr pe cerul vieții lor. Să Îl rugăm așadar pe Mântuitorul Hristos să ne dăruiască tuturor dragostea îmbrăcată în haina milosteniei, a smereniei, în înfăptuirea binelui, în demnitate și curaj, în dorința de a răspunde vocației fiecărui credincios dreptmăritor și anume aceea de a se sălășlui încă de aici în Împărăția Fericirii.

Protos. Dr. Sofian Costea.

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental bine Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng Chicago P.D. Sezonul 2 skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома care lui Hristos Iisus din este CE sunt nu despre 10 SE au domnului Dacă viața Prin Ioan ar cel te mare le mult mai sau cine Cea Cum cei face copii ai spre unde Lumea toate are in IPs Calistrat am cu aL De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe