22 Septembrie 21

Supărat fiind de la servici, nu veni în sânul familiei nervos pentru a nu strica pacea casei în care trăiești

    Într-o zi, un creştin pe nume Ioan a fost înjurat de şeful său, care îi tot căuta nod în papură. Aceasta l-a mâhnit mult. După terminarea lucrului, în loc să vină direct acasă, a vrut să treacă pe la biserică, să se roage puţin. Dar biserica era închisă. Nu vroia să intre în casă nervos, aşa că s-a plimbat puţin printre blocuri, ca să se liniştească.
    Un coleg care l-a văzut l-a întrebat ironic:
    - Ce faci, Ioane, te-ai plictisit de nevastă?
    - Nu, dar nu vreau ca mânia din inima mea să iasă afară când intru în casă. Mă voi plimba puţin, până mă mai liniştesc.

    Se spunea pentru avva Ioan că a venit în biserică la Schit şi, auzind vorbe împotrivă ale unor fraţi, s-a întors la chilia sa şi, înconjurând-o de trei ori, aşa a intrat. Iar oarecare fraţi, văzându-l, s-au mirat de ce a făcut aceasta şi, venind, l-au întrebat, iar el le-a zis: „Urechile le aveam pline de cuvinte împotrivă. Deci, am înconjurat ca să le curăţesc şi aşa să intru cu liniştea minţii mele în chilia mea”.
 
Extras din: Danion Vasile - PATERICUL MIRENILOR - PILDE PENTRU SECOLUL XXI - Editat de Editura Egumenița Galați 2004
Foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe