01 Octombrie 20

Sufletul unui american

Creştinul îşi iubeşte aproapele pentru că vede în el pe omul creat după chipul lui Dumnezeu şi cheamă la desăvârşire şi viaţă veşnică în Dumnezeu; asemenea iubire nu este omenească ci dumnezeiască, văzând în oameni nu stricăciune pământească ci nemurire cerească. - Serafim Rose

   UN tânăr ortodox convertit, care a vizitat magazinul de câteva ori îşi aminteşte: „Nu pot să spun că merg ca să-l cunosc [pe Eugene] foarte bine. El nu era niciodată prea vorbăreţ şi părea introspectiv. Poate că era şi un fel de timiditate. Dar eu îmi amintesc că era mereu ocupat. Întotdeauna avea ceva de făcut. Fie că se îngrijea de treburile librăriei, cântând ciclul zilnic de slujbe în fiecare dimineaţă şi seară la strană, în Catedrala de alături, fie că lucra la ceva pentru Cuvântul ortodox, Eugene întotdeauna trudea.”
   Tăcerea, modestia şi seriozitatea demnă a lui Eugene l-au făcut pe Gleb să-l acuze uneori în glumă, că este un „peşte rece” sau un „american fără suflet”, atât de diferit de rusul pasionat şi expansiv. Totuşi, în primii ani ai existenţei obştii, lui Gleb i s-a dat să afle ce suflet măreţ avea de fapt prietenul său interiorizat.
   Odată, Gleb, fiind „rusul cel pasionat”, a căzut într-o stare de mare deznădăjde. Era sâmbătă şi Gleb lucrase toată ziua cu Eugene la magazin, culegând litere. Trebuiau să-şi păstreze întreaga concentrare în această trudă obositoare, căci dacă era omis chiar şi un singur cuvânt, trebuiau rearanjate în pagină porţiuni întregi, implicând ore întregi de muncă în plus. Clienţii şi vizitatorii care intrau în librărie le distrăgeau atenţia, până când, în cele din urmă începeau să spere că nu va mai intra nimeni înăuntru, ca să-i deranjeze. „Ia stai o clipă,” s-a gândit Gleb. „Scrie pe uşă ‘deschis’ şi noi aici ne rugăm să nu intre cumpărători!”
   Până când închideau magazinul, Gleb ajungea să cugete cu dreaptă socoteală. „De ce să mă omor eu pentru asta?” se întreba el. „Eu trebuie să muncesc pentru serviciul meu din Monterey ca să-mi întreţin familia şi numai în zilele mele libere să vin aici şi să muncesc ca un sclav cumpărat. De ce trebuie să renunţ la toate pentru asta, chiar şi la nădejdea pentru puţină fericire. Am renunţat chiar şi la toate amorurile, la prietenele mele, aşa că m-aş putea dedica în întregime acestei lucrări. Acum este rândul meu să mă simt bine în oraş!”
   Eugene se uita la Gleb cu un calm desăvârşit. Gustând el însuşi din aşa-numitele bucurii ale lumii acesteia, cu mult mai adânc decât Gleb şi aproape murind pentru acestea, el era în stare să vadă că prietenul lui nu ştia despre ce vorbeşte el. „Nu fi prost,” zicea el. „Nu-i nimic în lume. Toate emoţiile pe care le oferă lumea nu au nici un sens. Singura fericire şi mulţumire reală se află exact în suferinţa noastră.”
   Gleb s-a întors şi a plecat, trântind uşa după el. A terminat cu toate astea, mergând să vadă un film „şocant”, probabil de avangardă „artistică”, dar s-a dezgustat cu totul de el. Acum era furios pe sine şi îi părea rău că îşi poluase mintea cu asemenea murdărie.
   A ajuns în apartamentul lui Eugene după patru ore, cam pe la 11 seara. L-a găsit pe Eugene ghemuit pe podea în colţul camerei, unde erau atârnate icoanele. Deodată a înţeles: Eugene se rugase tot timpul pentru prietenul lui, ca să fie slobozit de ispită şi în cele din urmă, a adormit de oboseală în timp ce stătea în genunchi, cu faţa la pământ înaintea icoanelor. Gleb s-a minunat văzând profunzimea iubirii frăţeşti, ascunsă în acest aşa-zis „american fără suflet”.
   Gleb a mai învăţat din mila lui Eugene pentru cei săraci, pentru cei umili, ceea ce demonstra sinceritatea cuvintelor milei creştine, despre care scrisese în Împărăţia omului şi Împărăţia lui Dumnezeu.
   Era un oarecare vagabond bătrân care venea adesea la librărie ca să ceară cu sfială câţiva bănuţi iar Eugene îi dădea întotdeauna o pătrime de dolar fără şovăială. Acest trântor se afla într-o stare aşa de nenorocită, că Gleb nu-şi putea înfrâna repulsia, de câte ori îl vedea. Odată, când bătrânul pleca cu sfertul lui obişnuit de dolar, Gleb l-a certat pe Eugene. I-a explicat că omul venea la magazin în rundele sale zilnice, când ştia că găseşte la Eugene un locuşor moale. Iar frăţia avea destul de puţini bani pentru a menţine magazinul deschis, socotindu-se cu grijă şi economisind ca s-o scoată la capăt! Evident că, vagabondul îşi va cumpăra mai multă băutură cu banii aceia.
   - Eu cred că trebuie să-l ajutăm, a zis Eugene. Dacă noi nu-i dăm, Dumnezeu va şti mai bine ce să facă decât să ne dea nouă.
   Câteva zile mai târziu, când Gleb lucra singur în magazin, bătrânul s-a întors. Văzând că Eugene nu era şi simţind din prilejurile anterioare că lui Gleb nu-i plăcea să-l vadă venind acolo, s-a hotărât să nu ceară bani.
   - Bună ziua! a zis el politicos şi a ieşit.
   Gleb a simţit îndată chinurile conştiinţei. Eugene, „americanul fără suflet” îi dăduse încă o dată lecţii! A deschis cutia cu bani, a luat o monedă de un dolar şi a ieşit pe uşă afară ca să-l oprească pe om. Dar omul nu se vedea nicăieri şi Gleb a rămas pe trotuar, cu moneda în mână şi cu lacrimi curgându-i pe obraji.
 
Extras din: Viata și opera Părintelui Serafim Rose - DAMASCENE CHRISTENSEN - VIAȚA ȘI OPERA PĂRINTELUI SERAFIM ROSE - Traducere din limba engleză de Prof. Grația Lungu Constantineanu / foto credit: Doxologia.ro
Alte articole:
Nu există intrări pentru azi.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe