28 Mai 22

ȘTIAȚI CĂ SUNT TREI CATEGORII DE CREȘTINI MÂNTUIȚI?

-„Se spune că sunt trei categorii de creștini mântuiți. Întâi este categoria fiilor care fac voia lui Dumnezeu din iubire. A doua este categoria negustorilor care fac fapte bune pentru plata de la Hristos. A treia este categoria robilor care fac de frică cele ale lui Dumnezeu.”
______________________________
Arhim. Arsenie Papacioc, Ne vorbește Părintele Arsenie, vol.1, M-rea Sihăstria, 2004, pag. 37.
Explicație scurtă:
       1- În categoria fiilor, nu se referă la toți cei ce sunt fiii cuiva, ci la cei ce au reușit prin trăirea vieții lor să se numească „fiii lui Dumnezeu”;
       2-În categoria negustorilor, nu se referă la cei ce sunt negustori în viața aceasta, ci la cei ce au făcut fapte bune cu gândul că Dumnezeu îi va răsplăti, că vor lua plată pe lumea cealaltă. Adică au făcut fapta cea bună în timp ce „gândea ca un negustor” că va lua plată pentru fapta lui, făcându-l pe Dumnezeu dator față de el;
       3-În categoria robilor, nu se referă la cei sunt în robia cuiva, ci cei ce s-au făcut robii lui Dumnezeu, ostenindu-se și dând ascultare poruncilor lui Dumnezeu și având în același timp frică de Dumnezeu ca nu cumva  să-I calce vreo poruncă.

Sursă: Părintele Argatu Ioan, Facebook.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe