22 Septembrie 21

STATUL ÎN CONCEPŢIA BIBLICĂ

În Sfânta Scriptură este admis şi naţionalismul ca sentiment de adeziune faţă de naţiunea din care facem parte, şi patriotismul ca sentiment de simpatie şi adeziune faţă de patria în care locuim. Însuşi Mântuitorul a dat precădere celor de un neam cu El după trup (oile cele pierdute ale casei lui Israel) faţă de păgâni (Matei 15, 24-25) şi tot El a poruncit apostolilor Săi să propovăduiască la toate neamurile, începând de la Ierusalim (Luca 24, 47; Fapte 1, 8). Apoi a vorbit despre conducătorii de state, fără a arăta că nu ar fi nevoie de ei (Matei 22, 21). 
Apostolul Pavel, de asemenea, respectă dreptul oricărui popor la «mărire» şi «cinste» înaintea lui Dumnezeu, dacă lucrează binele (Rom. 2, 10), iar când a fost maltratat pe nedrept, el a făcut apel la dreptul lui de cetăţean roman şi la judecata împăratului (Fapte 22, 25), deşi împăratul era păgân şi deşi el însuşi mustrase pe cei ce se judecaseră înaintea păgânilor (I Cor. 6). De aici rezultă nu numai importanţa statului ca garant al dreptului omului, ci şi dreptul acestuia de a face uz de calitatea sa de cetăţean al statului, ca un supus loial. Din această situaţie se naşte un sentiment de demnitate, fie naţională, fie patriotică. 
Când, la primele Rusalii, alături de creştini erau de faţă în Ierusalim şi iudeii din diaspora (împrăştiaţi printre neamuri) - de peste 15 limbi diferite -, Apostolii, fiind insuflaţi de Duhul Sfânt, nu i-au învăţat să se împotrivească rânduielii din statele lor, ci le-au vorbit în limba fiecăruia din ei (Fapte 2, 1-11), respectând prin aceasta dreptul fiecărui popor la specificul său - cum este bunăoară limba - şi confirmând că Dumnezeu a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor (Fapte 14, 16). Deci recunoaşterea statelor naţionale nu este nicidecum un păcat, Împărăţia cerurilor nefiind împotriva conducerii pământeşti a popoarelor. Hotarele ei atotstăpânitoare cuprind toate celelalte împărăţii şi popoare, fără să le desfiinţeze. 
De la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, existenţa naţiunilor grupate în state naţionale este ceva firesc. Diversitatea limbilor a creat tradiţii diferite pe teritorii sau patrii diferite, în care s-au grupat mai ales cei de aceeaşi limbă. Însă adesea între diferitele popoare păcatul a pus vrăjmăşie, ridicând între ele ziduri de ură şi venin, de aici născându-se apoi şovinismul şi naţionalismul exagerat, denaturat şi abuziv, naţionalismul exclusivist. 
În creştinism, însă, s-au auzit cuvinte ca acestea: Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus (Gal. 3, 28). Aici nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob şi liber, ci toate şi întru toţi Hristos (Col. 3, 11). 
Dar prin aceasta nu se înţelege că s-ar desfiinţa popoarele, ci numai că ele sunt datoare a se înfrăţi şi a trăi în dragoste şi colaborare frăţească, spre binele lor şi spre slava lui Dumnezeu, Care iubeşte toate neamurile deopotrivă.

Extras din: Arhimandrit Cleopa Ilie (foto) - Călăuză în Credința Ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, 2000 / sursă foto: authenticmagazin.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe