30 Noiembrie 20

Șocant: Parlamentul Statului Washington a abordat o legislație care permite „reducția organică naturală”

    Parlamentul Statului Washington a abordat o legislație care permite „reducția organică naturală” a corpului uman, numită eufemistic „conversia accelerată şi în mediu închis a resturilor umane în humus“. Sunt două eufemisme care exprimă, ambele, unul și același lucru: transformarea corpului uman în îngrășământ agricol, prin intermediul unui proces industrial.

    Ecologiștii au salutat imediat decizia ce pe un semn de „progres” care arată „evoluția omenirii” spre o nouă paradigmă de dezvoltare socială. Pot înțelege aici perspectiva secular-materialistă și pot să pricep că dacă tu crezi că omul e rezultatul hazardului orb, într-un univers care vine de niciunde și se îndreaptă de nicăieri, cea mai înaltă formă a „evoluției” este să devii compost și detritus. Însă ceea ce nu înțeleg este cum de o asemenea idee poate să fie îmbrățișată de „progresiști”. Care altfel strigă la tot pasul că cel mai important lucru care trebuie respectat este demnitatea umană. Or, nimic nu mi se pare a intra în contradicție mai flagrantă cu demnitatea umană decât să ideea de a transforma omul în detritus prin intermediul unui proces industrial.

    Vechii creștini acordau o cinste deosebită înmormântării și respectării tuturor ritualurilor de trecere. Cuvântul „sicriu” înseamnă la origini sipet sau cufăr în care se depozitează ceva prețios. Cimitirele erau, pentru creștini, dormitoare, locuri în care cei răposați așteptau învierea întru Hristos. Prin înmormântare, creștinii dovedeau nădejdea în Înviere.

    Tehnologia care transformă omul în „compost” distruge orice alcătuire și structură a trupului. Dimpotrivă, prin înmormântare, structura trupului se păstrează. Sub pretextul emiterii unei cantități mai mici de dioxină decât în cazul înmormântării, această tehnologie distruge chiar planul de structură după care este alcătuit trupul. Pentru creștini, a nimici singura şi cea mai rezistentă dovadă a trecerii noastre prin lume înseamnă a alege să desconsiderăm această lume şi propriul nostru trup și să îmbrățișăm nu doar o viziune materialistă. Înseamnă să îmbrățișăm o viziune de-a dreptul nihilistă.

    Mai mult, această tehnologie este una de natură industrială. Trupul este așezat într-o cuvă de oțel și este supus unui proces industrial care durează o lună. Vorbim despre o industrializare a nașterii, a vieții și a morții umane. Nu mi se pare nimic mai îndepărtat de orice trăire estetică decât o cuvă de oțel în care corpul este transformat, în mod industrial, în detritus. E pur și simplu un proces tehnic și rece, pe cât de dezolant poate să fie un astfel de proces industrial.

    Ritualurile vechilor păgâni aveau, toate, o anumită complexitate și frumusețe. Același lucru îl putem spune și despre ritualul creștin de înmormântare – atât despre ritualul Bisericii, cât și despre obiceiurile și tradițiile populare care însoțesc trecerea celui decedat la cele veșnice.

    Și pentru vechii păgâni, și pentru creștini, moartea se bucură de un mare respect. Și cu atât mai mult acest lucru este valabil aici, în Balcani. Dacă mergem în zonele în care încă se păstrează vechile obiceiuri, sau dacă mergem la un muzeu etnografic sau citim cărți și mărturii etnografice și antropologice, vom vedea cât respect și câtă atenție acordă românii și balcanicii, încă din vechime, ritualurilor de înmormântare. Și mutle dintre tradițiile care încă sunt respectate sunt precreștine. Ele au fost păstrate și „creștinate” de Biserică, însă își au rădăcini în vremuri foarte vechi, pre-creștine.

    Care este sensul acestei tradiții? Sensul este acela al bunei pregătiri a defunctului pentru a trece la cele veșnice. Sigur că o parte din aceste tradiții și ritualuri sunt pentru familie, pentru cei rămași în viață. Doliul în sine presupune să dăm un sens morții și suferinței, și sunt studii de psihologie care ne recomandă să respectăm cum se cuvine doliul, pentru a putea să depășim suferința pierderii unui om drag și arpopiat, a unui membru al familiei. Însă rostul principal al acestor ritualuri este acela de a-l ajuta pe defunct să treacă peste prăpastia morții. Să-i trimitem sprijinul de care are nevoie ca să depășească aceste încercări.

    Vorbim așadar despre credințe și obiceiuri foarte profunde, foarte adânc înrădăcinate în culturile creștine. Nu glumim cu cele ale morții. Faptul că aceste tradiții sunt acum zdruncinate – aceasta arată o mutație extrem de puternică. Mutație care este, fără îndoială, efectul cultural (și spiritual) al secularismului și secularizării.

    Să analizăm un pic mai atent ce ni se spune despre procedura de descompunere a trupului. Ni se spune că această procedură este una „ecologică” și că detritusul va fi folosit pentru a fi pus la plante. Deunăzi citeam o știre despre niște studenți la un colegiu american care performau un fel de confesiune în fața plantelor. Plantele erau pe post de Dumnezeu (sau de preoți), iar ei își mărturiseau la propriu păcatele lor ecologice în fața plantelor. Așadar, noua religie ecologistă și-a inventat și practicile de înhumare, ca surogat religios. Asistăm deja la o revoluție culturală care intră în toate aspectele vieții și ale morții.

    Dacă nici această abordare nu încalcă deminitatea umană, atunci oare ce o încalcă? Și, încă o dată, mă miră cu atât mai mult că tocmai „progresiștii” care vorbesc altfel toată ziua despre demniteatea umană îmbrățișează cu atât aplomb o astfel de industrializare a morții. Care nu are nimic estetic și care reflectă, în fond, o viziune nihilistă. O viziune care ne conduce, mai mult, spre o tiranie biopolitică. O tiranie care schimbă toată gramatica societății, prin artificializarea și industrializarea vieții umane, de la naștere până la moarte. Așa cum arată profesorul John Milibank, a altera și distruge această gramatică milenară a vieții și a morții înseamnă „a compromite cel mai profund sens al umanităţii“ cu „riscul de a ceda întreaga putere tiraniei pieţei şi a statului“. Vorbim de o tiranie care se alimentează cu mituri igieniste, cu mituri despre fabricarea unei societăți pure și puriste, de tip tehnocratic.

    Un comentator cerea argumente, nu înjurături sau afurisenii, vizavi de această nouă „evoluție” a omenirii. Argumentele există și nu sunt deloc neglijabile. Sunt însă oare „progresiștii” pregătiți să le facă față? Sau măcar să le citească? Sau vor continua ei să le ignore, aruncând mai departe lozinci și sloganuri despre „evoluție” și „progres”?
 
Sursă: Jurnalistul Catalin Sturza, Facebook
Foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe