21 Aprilie 21

Site-ul „Mănăstirea Petru Vodă”: Dl. Vasile Bănescu nu reprezintă Biserica Ortodoxă

„Delimitarea de dogmele şi canoanele Bisericii Ortodoxe este un blestem care s-a lipit ca râia de capră de toţi purtătorii de cuvânt ai Sfintei noastre Biserici din ultimii 30 de ani.

Ce este Biserica Ortodoxă? Biserica este Trupul lui Hristos. Hristos este Capul Bisericii, nimeni altcineva. În Crezul Bisericii afirmăm: “Cred întru Una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică”. “Aceste însuşiri ale Bisericii – anume unicitatea, sfinţenia, sobornicitatea şi apostolicitatea ei – vin din însăşi firea şi din scopul ei. Ele delimitează limpede şi exact caracterul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos prin care ea, ca instituţie şi comunitate divino-umană se deosebeşte de toate instituţiile şi comunităţile omeneşti” (Sf. Iustin Popovici).

Delimitarea lui Vasile Bănescu de unicitatea Sfintei Biserici Ortodoxe este deci apostazie şi cerem, prin urmare, Sinodului B.O.R. să-i facă un minim catehism ortodox după ce-l va înnoi metanoetic cu un canon dat chiar de IPS Teodosie. Oricui ocupă funcţia de purtător de cuvânt i se cere un lucru esenţial: să cunoască şi să exprime crezul instituţiei pe care o reprezintă. Corectitudinea politică este o uzurpare a diplomaţiei, şi, mai ales, nu face parte din atributele acestei funcţii. Toate credinţele, toate instituţiile, toate partidele, etc., au propriile puncte de vedere deoarece sunt entităţi diferite unele de altele, datoare să-şi afirme identitatea. A relativiza totul este a anula orice autenticitate şi orice consistenţă. Domnului Bănescu i se potriveşte de minune vorba românească: “Dacă tăcea, filosof rămânea”, întrucât domnia sa chiar este filosof, şi încă unul priceput.

Amestecarea învăţăturii de credinţă (dogmatică şi canonică) a Bisericii cu corectitudinea politică (care este o ideologie), alături de afirmarea ex cathedra a ereziei ecumeniste intră sub osânda Sfântului Apostol Pavel: “Dacă chiar noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anathema” (Galateni 1:8).” - se găsește mărturisit pe manastirea.petru-voda.ro

Problema, din punctul de vedere al deinteres.ro, nu este că domnul Vasile Bănescu (foto) s-a vaccinat, e fix alegerea dânsului, problema este că el a precizat că îndeamnă „în calitatea temporară de persoană publică”,  pe toată lumea „să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi”, adăugând „eu am ales să o fac, vaccinându-mă” ... a făcut asta fix din calitatea de purtător de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, nu într-un mod personal, cum era firesc. Domnul Bănescu, prin acest gest are un derapaj de ordin etic, nu dogmatic cum se publică pe manastirea.petru-voda.ro . Astfel de ieșiri nu țin de un purtător de cuvânt al Biserici, ci mai de grabă de un politician ... păcat!

P.S. Întreb și eu, ce înseamnă „surse sigure” sau „surse oficiale”, acele surse din partea producătorilor vaccinurilor anti-covid care nu prezintă garanții 100% nimănui, și care prin declarațiile oficiale mărturisesc faptul că cei care se vaccinează acum intră în a treia faza de testare a vaccinului? Sau, sursele alea „oficiale” din partea statului român care spun că vaccinurile sunt foarte sigure, dar în același timp deschid o platformă online unde să se declare reacțiile adverse de către cei vaccinați, pentru că nici ei nu au informațiile astea ... care??

Citește și: Ultima oră: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat că se va vaccina / sursă foto articol: romaniatv.net
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe