23 Ianuarie 22

Sfat de la Părintele Petru! Mărturie din partea părintelui Alexandru Lungu

Toți care ați ajuns măcar odată la Rădășeni și ați lăsat un pomelnic, cunoașteți faptul că părintele oferă toți banii înapoi! Este nevoie de lungi insistențe, pentru a-l întoarce pe Părintele din această rânduială pe care și-a impus-o! Într-o discuție pe care am avut-o cu sfinția sa, în primul meu an de preoție, am atins tocmai acest subiect sensibil! Lumea judecă preoții că sunt plini de bani, conduc mulți din ei mașini scumpe, au casele cele mai luxoase! Realitatea din teren vă garantez că este alta, dacă nu mă credeți, înseamnă că ați întâlnit doar excepțiile! Și l-am întrebat pe Părintele Irimescu (foto), cum ar trebui să procedez atunci când cineva îmi oferă un pomelnic, cu o sumă de bani mai mare sau mai mică, după caz! Sfatul a fost unul pe care am încercat să-l aplic de atunci și sună cam așa : De fiecare dată părinte Alexandru, când cineva îți va oferi o sumă mai mare de bani să dai jumătate înapoi, pentru că ești tânăr și ai copii și este păcat să-ți neglijezi familia! Însă ține minte un lucru, dacă vei proceda astfel, Dumnezeu îți va trimite alți 10 oameni înapoi, iar dacă te vei feri de acestă patimă a iubirii de argint, chiar dacă nu te vei îmbogăți niciodată, Dumnezeu nu te va lăsa să ajungi muritor de foame și de fiecare dată te va ajuta când vei avea mai mare nevoie, într-un fel sau altul! Și așa și este! - părintele Alexandru Lungu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe