30 Noiembrie 21

Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel nebun întru Hristos

   Sfântul Gavriil (cu numele de botez Goderdzi V. Urgebadze) s-a născut pe 26 august 1929 în Tbilisi. În anul 1955 Goderdzi a primit schima monahală, luând numele de Gavriil. La 1 mai 1965, părintele Gavriil a fost arestat de KGB pentru „activități anti-sovietice”. În închisoare a suportat torturile prelungite la care a fost supus. În ultimii ani ai vieții sale, Arhimandritul Gavriil a devenit o persoană foarte respectată și iubită în Georgia, fiind vizitat zilnic de credincioși din toată țara. Foarte mulţi dintre ei s-au vindecat ca urmare a rugăciunilor lui. Stareţul Gavriil a adormit în Domnul pe 2 noiembrie 1995 şi a fost înmormântat (înfășurat într-o pânză și așezat pe o scândură) în curtea Mănăstirii Samtravo. La mormântul cuviosului s-au săvârșit multe vindecări miraculoase.Pe 22 februarie 2014, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, moaștele Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos au fost descoperite și mutate din curtea Mănăstirii Samtravo (mănăstirea de maici cu hramul Schimbarea la Față a Domnului), în Catedrala Svetitskhoveli (Mtskheta, Georgia).
   Mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Samtravo pentru a asista la descoperirea sfintelor moaște și pentru a se închina Sfântului Gavriil, în curtea mănăstirii fiind permisă doar intrarea persoanelor autorizate. De asemenea la mormântul sfântului a fost interzis accesul mass-media.În mijlocul zilei, într-un mod foarte organizat și cu ajutorul soldaților, moaștele sfântului au fost purtate în procesiune până la Catedrala Svetitskhoveli, unde au fost așezate spre închinare. Patriarhul Georgiei, însoțit de membrii Sfântului Sinod s-a închinat deja la moaștele Sfântului Gavriil, ce sunt așezate într-o raclă de lemn.Pe drumul de la Mănăstirea Samtravo până la Catedrala Svetitskhoveli, sfintele moaște au fost înconjurate de un cordon format din soldați. Racla cu sfintele moaște a fost purtată de tinerii din „Mișcarea Davitianni”.Pe 24 februarie, sfintele moaște ale Sfântului Gavriil au fost mutate în Catedrala Sfânta Treime din Tibilisi, unde au fost așezate spre închinare timp de o săptămână, conform informațiilor oferite de Biroul de presă al Bisericii Ortodoxe Georgiene.Arhimandritul Gavriil (Urgebadze) a fost canonizat la data de 21 decembrie 2012, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, fiind trecut în Aghiologhionul Bisericii Ortodoxe din Georgia cu numele: „Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos” şi având ca dată de prăznuire 2 noiembrie.
   Mai multe minuni s-au petrecut din momentul în care icoana Sfântului Gavriil a început să fie izvorâtoare de mir. Mirul are un parfum puternic de trandafiri și de alte flori.Prima vindecare minunată s-a petrecut în familia Arsenadzé. Părinții au cumpărat în ziua Învierii din anul 2014 o icoană cu Sfântul Gavriil de la Catedrala Sfintei Treimi din Tibilisi. Fetița lor cea mică a fost diagnosticată cu cancer, însă tratamentele medicale nu au avut niciun rezultat pozitiv. În momentul în care icoana a început să izvorască mir, doamna Maka s-a hotărât să-și ungă fetița cu acest mir și în mod minunat micuța Nino s-a vindecat complet de cancer!Cu acest mir a fost uns pe frunte și un băiețel de cinci ani, mut din naștere, care a început deodată să vorbească în mod foarte clar. Această minune i-a uimit atât pe membrii familiei, cât și pe toți apropiații lor!Doamna Lela Ebanoidzé suferea de erizipel la picior. Rana era foarte dureroasă și sângera în timpul mersului. Singurul sfat al medicilor a fost acela de repaos total la pat, însă doamna Lela s-a vindecat în mod minunat după ce s-a uns pe rană cu mirul izvorât din icoana Sfântului Gabriel.
   Irina Maisuradzé, în vârstă de 13 ani, a fost diagnosticată cu bradicardie și cu blocaj atri-ventricular complet încă de la naștere. Frecvența sa cardiacă în timpul somnului era de 22 de bătăi pe minut. Atunci când ea și mama ei au auzit de icoana Sfântului Gabriel au decis să meargă în vizită la familia Arsenidzé, în data de 18 decembrie 2014, și să se roage înaintea icoanei. În momentul în care Irina s-a uns cu mirul ce izvora din icoană, dintr-odată, a început să-i curgă din frunte sânge în forma Sfintei Cruci. Această urmă de sânge a fost imposibil de șters până a doua zi când a dispărut singură. Pe 19 decembrie, săculețul cu nisip pe care-l avea de la mormântul Sfântului Gabriel a început să sângereze și să izvorască mir din abundență. Între timp, mamei Irinei, Lika, i s-a arătat în vis Sfântul Gabriel care i-a promis că îi va vindeca fiica. Din acest moment, ea a refuzat operația propusă de medici, a făcut un mic săculeț pe care a brodat Sfânta Cruce și l-a umplut cu pământ de la mormântul sfântului. Irina a început să poarte acest săculeț aproape de inima ei cu credința că Sfântul Gabriel o va vindeca așa cum îi promisese mamei sale. Din acest moment, frecvența cardiacă a Irinei a crescut cu 10 bătăi pe minut, iar starea sa de sănătate a început să se amelioreze. Pământul a încetat să mai sângereze după câteva zile, iar acum el doar izvorăște mir. Este de remarcat și faptul că cele trei mici iconițe ale Sfântului Gabriel din casa familiei au început de asemenea să izvorască mir.
   Mărturii despre Sfântul Gavriil :
   MITROPOLITUL DANIIL (DATUAȘVILI)
  „Unde se înmulțește păcatul, prisosește Harul.” (Sfântul Simeon Metafrastul)
   În  vremea  regimului  ateist,  nu  doar  oamenii  obișnuiți,  dar  nici  cei aleși  nu  au  putut  rezista  ispitei.  Teama  de  nimicirea  fizică  și  morală i-a  făcut  pe  oameni  să  se  amestece  cu  răul.  Compromisul  a  dus  la  slăbirea  duhovnicească,  la  pierderea  demnității  și  a  credinței  în  biruința binelui  asupra  răului.  Atunci  când  poporul  pierde  capacitatea  de  a prețui  binele,  suferința  devine  insuportabilă.  În  aceste  condiții,  doar o  persoană  profund  credincioasă  poate  fi  un  izvor  de  reînnoire  și  de mântuire  a  sufletului.  Oamenii  l-au  perceput  pe  Părintele  Gavriil  tocmai  ca  pe  un  izvor  de  dragoste,  reînnoire  și  mântuire  sufletească,  de care  se  țineau  cât  puteau  de  strâns.  Nici  după  moartea  lui  atitudinea lor nu s’a schimbat. M’am  apropiat  de  Părintele  Gavriil  pe  când  slujeam  la  Mănăstirea Samtavro.  După  Patriarhul  Întregii  Georgii,  Preafericitul  Ilie  al  II-lea, el  a  fost  cea  mai  mare  autoritate  pentru  mine.  Părintele  Gavriil  era  un ascet  adevărat,  cu  niște  calități  duhovnicești  minunate  și  cu  o  mare dragoste  pentru  lumea  întreagă.  Părintele  este  cinstit  de  întreaga Orthodoxie, nu doar de poporul georgian. De  la  sfințiții  slujitori  oamenii  așteaptă  dragoste,  compasiune,  învățătură despre Dumnezeu, ajutor, iertare, nădejde, arătarea păcatului săvârșit.Cel  aflat  în  nevoie  putea  să  i  se  adreseze  în  orice  vreme  cu  orice  suferință  și  niciodată  nu  s’a  întâmplat  ca  cineva  să  rămână  fără  atenție și  compătimire. Nu-mi  amintesc  ce  mânca  sau  ce  bea,  cu  ce  se  îmbrăca,  unde  și  când dormea.  Nimeni  nu  și-l  amintește  neatent,  indiferent.  Câteodată  se  întâmpla  să  se  retragă  în  sine  și,  în  acel  răgaz,  rămânea  pe  de-a-ntregul în Dumnezeu. Întreaga  viață  luptase  pentru  ca  dragostea  să  biruiască  răul,  credința  să  biruiască  necredința,  iar  nădejdea  –  deznădejdea,  luptă  în  care aproape întotdeauna a ieșit biruitor. Doamne binecuvântează  sufletul  iubitului  nostru  Părinte  Gavriil,  ca rugăciunile  sale  să  nu  lase  țara  noastră  mult-suferindă  pe  care  atât  de mult a iubit-o.
   MITROPOLITUL DE VOLOKOLAMSK, ILARION (ALFEEV)
   În  Georgia  mi-a  fost  dat  să  întâlnesc  un  alt  mare  Sfânt,  pe  Ieromona- hul  Gavriil  (Urghebadze).  Soarta  lui  este  neobișnuită.  În  anul  1965, fiind  tânăr  preot,  ÎN  TIMPUL  DEMONSTRAȚIEI  DE  1 MAI  MAI  A  DAT  FOC  UNUI PORTRET  AL  LUI  LENIN.  După  aceasta,  a  fost  arestat,  interogat  și  torturat, dar până la urmă a fost eliberat, fiind socotit nebun. Mulți  ani  n’a  slujit,  timp  în  care  a  locuit  în  casa  mamei  sale.  Acea  casă  a prefăcut-o  în  biserică.  Se  puteau  găsi  acolo  mai  toate  obiectele  bisericești, candele,  cruci,  sfeșnice  și  Sfânta  Evanghelie.  Dar  ce  nu  se  găsea  acolo?! Chiar  și  icoane  decupate  din  ziare  și  puse  în  rame.  Toate  aceste  lucruri Părintele  le  adunase  în  decursul  multor  ani.  În  acea  casă  m’a  primit  pe mine  împreună  cu  mama  mea.  Avea  niște  ochi  mari  și  strălucitori  în care ardea dragostea. Cel mai mult vorbea despre dragoste, despre faptul  că  iubirea  este  mai  presus  de  toate  canoanele  și  că  omul  la  sfârșitul vremurilor se va mântui doar prin dragoste, bunătate și smerenie.
   MITROPOLITUL SERGHIE (CEKURIȘVILI)
   Auzisem  că  în  anul  1965  Starețul  Gavriil,  în  timpul  demonstrației  de 1  Mai,  a  dat  foc  portretului  lui  Lenin.  În  sinea  mea  mereu  l-am  invidiat pe Părintele, pentru că-l socoteam un om puternic. Vreau  să  amintesc  o  întâmplare.  Într’una  din  zile  trebuia  să  mă  întâlnesc  cu  Patriarhul  Întregii  Georgii,  Ilie  al  II-lea.  În  aceeași  zi,  Părintele Gavriil  m’a  invitat  în  chilia  sa.  M’am  scuzat  atunci,  spunându-i  că  nu prea  am  timp,  că  trebuie  să  mă  întâlnesc  cu  Patriarhul.  M’a  invitat  iarăși, dar  eu  din  nou  l-am  refuzat,  iar  atunci  Părintele  Gavriil  m’a  atenționat: „Unde  ți-ai  pierdut  dragostea?”  L-am  lăsat  atunci  pe  Părintele,  însă  în ziua  aceea  întâlnirea  cu  Patriarhul  nu  a  mai  avut  loc.  Se  vede  că  Părinte- le știa că n’o să mă întâlnesc cu Patriarhul și de aceea mă invitase la el. Din  păcate,  în  timpul  vieții  sale  nu  m’am  apropiat  mult  de  el,  însă, după  moartea  sa,  legătura  mea  cu  el  s’a  strâns mai mult. În  fapt, când  apar  greutăți  în  viață, mă  duc  la  mormântul  său, mă rog  și  el mă  ajută. Vă  povestesc  ceva:  am  cumpărat  un  camion.  Timp  de  doi ani n’am putut să-l folosesc sau să-l vând. Am hotărât atunci să merg la  Părintele  la  mormânt  și  să  mă  rog.  Când  am  ajuns  la  mormânt  și m’am  închinat,  mi-a  sunat  telefonul  și  mi  s’a  oferit  un  preț  mai  mare decât  am  plătit  eu.  Eram  tare  uimit,  totuși  conștient  că  mă  ajutase Părintele  Gavriil. Îmi  mai  amintesc  o  întâmplare.  Fratele  meu  duhovnicesc  lucra  în  sistemul  de  impozite.  Odată  mă  sună  și-mi  zice  că  pentru  finalizarea unui  plan  mai  avea  nevoie  de  un  milion  de  lari,  iar  dacă  nu  finaliza planul,  urma  să  fie  concediat.  L-am  sfătuit  să  meargă  la  mormântul Părintelui  Gavriil  să  ceară  ajutor.  Așa  a  și  făcut.  În  timp  ce  se  ruga  la mormânt  fusese  apelat  de  foarte  multe  ori  la  rând,  însă  el  nu  a  răspuns.  Când  și-a  terminat  rugăciunea,  i-a  sunat  din  nou  telefonul  și  i s’a  spus  că  a  venit  un  om  în  vârstă,  necunoscut,  să  ofere  un  milion  de lari  chiar astăzi. Tot Părintele nostru Gavriil a fost cel care l-a ajutat. În  semn  de  mulțumire,  mergem  aproape  în  fiecare  zi  la  mormântul său.  Nu  doar  georgienii,  ci  toți  cei  care  l-au  văzut  măcar  o  singură dată  pe  Părintele  Gavriil  l-au  socotit  un  om  neobișnuit.  Până  să  fi  fost canonizat,  am  fost  la  Ierusalim  cu  fotografia  sa,  iar  grecii  mi-au  zis:
 „Lasă-ne  nouă  fotografia,  se  vede  că  Starețul  acesta-i  un  bărbat  sfânt.”
   MITROPOLITUL TADDEI (IORAMAȘVILI)
   În  Sfânta  Evanghelie  Domnul  zice:  „De  voiește  cineva  să  vie  după Mine,  să  ia  crucea  sa  și  să  urmeze  Mie.”  /Mt.  16:  24/  și  „Așa  să  lumineze  lumina  voastră  înaintea  oamenilor,  ca  să  vază  lucrurile  voastre cele bune și să slăvească pre Tatăl vostru Cel din ceriuri.” /Mt. 5: 16/ Binecuvântatul  de  Dumnezeu  Stareț  Gavriil  a  fost  ales  încă  din  pântecele  mamei  sale.  În  acele  vremuri  grele  și  de  restriște,  când  soarele era  numit  cărbune,  iar  cărbunele  soare,  când  era  proslăvit  răul,  iar Orthodoxia  era  numită  religie  mincinoasă,  când  răufăcătorii  luptau cu  foc  și  sabie  împotriva  adevăratei  credințe,  tocmai  atunci  Părintele Gavriil a slujit Domnului nostru Atotțiitorul. Numai un  singur  episod  din  viața  sa  este  de  ajuns  să  arate  faptul  că era  lipsit  de  frică  și  că  a  fost  un  adevărat  prieten  credincios  al  Dulcelui nostru Mântuitor Iisus Hristos. Întâi  Mai  1965…Aflați  într’o  robie  întunecată,  ateii  apreciau  tocmai răul din ființa omenească. Starețul Gavriil nu putea suporta așa ceva și  a  dat  foc  unui  steag  imens  cu  chipul  lui  Lenin,  strigând  cu  mult curaj:  „Slavă  Domnului  Atotțiitorul,  iar  nu  lui  Lenin!”  Pentru  această faptă  a  fost  bătut  până  la  sânge,  dar,  cu  ajutorul  lui  Dumnezeu,  a suportat  totul  cu  bărbăție.  N’a  osândit  pe  nimeni  vreodată,  propovăduind cuvântul Domnului până la moarte.Când  se  distrugeau  bisericile,  când  se  omorau  preoții,  Părintele Gavriil  își  construia  o  biserică  în  curtea  casei  sale.  Cine  s’a  rugat  măcar  o  singură  dată  într’însa  a  văzut  cât  Har  este  acolo.  În  ea  strălucesc toate  icoanele.  Privindu-le,  te  cuprinde  deodată  un  simțământ  pe  care nu-l poți reda în cuvinte. Starețul  Gavriil este o minune de la Dumnezeu  în  lumea  noastră  dificilă, apăsătoare,  îngrozitoare  și  mult  lipsită  de  dragoste.  Părintele ne  amintește  mult  de  Sfântul  Gavriil  Athonitul  și  de  Sfântul  Gavriil Aghioritul. Părintele  Gavriil  a  trăit  într’o  vreme  tulbure,  ateistă,  dar  cu  toate  acestea a  fost  sprijinit  de  puteri  nevăzute.  Cine  l-a  văzut  măcar  o  singură  dată  pe Starețul  Gavriil,  cine  și-l  amintește  rugându-se  într’un  chip  cu  totul  și  cu totul  neobișnuit,  cu  ajutorul  Harului  Dumnezeiesc,  cu  bunătatea  lui  asemănătoare cu cea a Mântuitorului, este cu neputință să-l uite vreodată. Vremurile  se  schimbă,  dragostea  dispare  și,  odată  cu  ea,  tot  ce  este dumnezeiesc,  iar  viețile  noastre  se  îngreuiază.  La  el  toate  erau  dumnezeiești,  pline  de  frumusețe,  dar  mai  ales  cu  dragoste  pentru  toate, dragoste  de  care  este  lipsit  tot  universul  nostru.  A  fost  un  copil  mare, nepământesc și făcător de minuni. Cu  ochii  mei  am  văzut  cum  Părintele  a  scos  un  bec  de  200  de  wați  cu mâinile  goale,  apoi  a  pus  mâna  pe  dulie,  fără  să  oprească  curentul. Înfricoșat,  i-am  spus:  „Părinte  Gavriil,  ce  faceți,  puteți  muri!”  M’a  privit  în  ochi  cu  o  bunătate  neobișnuită  și  mi-a  răspuns:
  „Ce  poate  să-mi facă  electricitatea,  când  eu  mă  las  în  mâinile  Domnului  Dumnezeu?”
   Când vorbesc despre Părintele Gavriil, simt multă binecuvântare. Părinte  binecuvântat,  iubite  al  nostru  Stareț  Gavriil,  roagă-te  lui Dumnezeu pentru  noi!  Binecuvântează  întreaga  Georgie  și  pe  iubitul nostru Patriarh, Preafericitul Ilie al II-lea.
   MITROPOLITUL ISAIA (CIANTURIA)
   Iubite Părinte Gavriil… Când m’am apropiat de credință,  fiind  student,  am  fost  botezat,  apoi  a  urmat  îmbisericirea  mea.  Prima  mea  slujbă  de  Înviere  am  întâmpinat-o  la Mănăstirea  Samtavro  a  Sfintei  Nina.  Acolo  l-am  și  cunoscut  pe  Starețul Gavriil,  care  mi  s’a  părut  foarte  ciudat,  și  ceea  ce  purta  pe  cap  era  la  fel  de ciudat.  Mi  s’a  spus  că  trăia  în  cotețul  pentru  găini  și  m’a  uimit  tare  lucrul acesta.  Întâmplător,  am  trecut  prin  fața  chiliei  lui,  care  se  afla  în  apropierea  paraclisului.  M’a  văzut  și  m’a  chemat,  mi-a  turnat  un  pahar  cu vin  și  mi-a  zis:  „Trebuie  să-l  bei.  Se  apropie  Sfânta  Înviere.  Domnul  ne-a iertat  nouă  tuturor  toate  greșalele  și  acum  putem  să  bem  puțin  și  să  ne veselim. Cine se căiește astăzi de păcatele sale este mai rău decât Iuda.” Mă speriase acest stareț și am făcut ascultare. Odată  cu  lăsarea  serii  se  apropiaseră  mulți  tineri  de  chilia  Starețului. Părintele  Gavriil  stătea  cu  pălăria  lui  ciudată  pe  cap,  într’o  livadă cu  nuci,  așezat  pe  o  scară  mică  din  lemn.  Pe  fondul  întunecat,  barba Părintelui  Gavriil  strălucea  luminoasă.  Ne  povestea  despre  Îngeri, despre  viața  cerească.  Ne  încerca  simțământul  că  parcă  ne-am  fi înălțat  în  văzduh…  Mulți  dintre  noi,  cei  care-l  ascultam  pe  Starețul Gavriil  acolo,  sub  nuci,  am  apucat  drumul  spinos  în  slujba  lui Dumnezeu, adică calea monahismului. La  slujba  de  noapte,  în  Biserica  Schimbării  la  Față  a  mănăstirii  erau o  mulțime  de  oameni.  Fuseseră  preoți  și  din  Tbilisi.  La  sfârșitul Liturghiei,  Părintele  David  a  rostit  cu  glas  tare:  „Hristos  a  Înviat!”, iar  credincioșii  au  răspuns  asemenea:  „Adevărat  a  Înviat!”  Părintele Gavriil,  primind  blagoslovenie  să  adauge  câteva  cuvinte  de  învățătură,  le-a  urat  tuturor  o  Înviere  plină  de  Lumină.  În  timpul  cuvântului, mâinile  sale  fluturau  în  toate  părțile.  Era  o  bucurie  mare  în  sufletul meu. Hristos a Înviat! Bucurați-vă și vă veseliți!După  slujba  de  noapte  a  urmat  masa  de  Înviere.  Tineri  mulți  ședeau  aproape  de  duhovnicii  mănăstirii,  cu  Mitropolitul  Daniil  și  cu Starețul.  La  masă  se  auzeau  toasturi.  Părintele  Gavriil  vorbea  în  culori vii  despre  chinurile  Născătoarei  de  Dumnezeu,  despre  Răstignire  și despre  Învierea  Mântuitorului  Hristos…  Și  plângea.  Când  el  plângea, ni  se  umpleau  și  nouă  ochii  de  lacrimi,  când  el  se  bucura,  zâmbeam și  noi  smerit.  Era  ceva  ce  nu  poate  fi  asemănat  cu  nimic  în  lume,  nici găsit în chipuri și reprezentări, în literatură sau altă artă. Acela  a  fost  cu  adevărat  un  praznic  de  neuitat  al  Învierii.  Odată  cu venirea  iernii,  slujba  de  Duminică  se  săvârșea  în  Paraclisul  Arhan- ghelului  Mihail,  unde  ardea  o  sobă.  Credincioșii,  așa  cum  se  obișnuia, luau blagoslovenie de la Părintele Gavriil. Era  în  vremea  Postului  Mare,  începuse  slujba  de  Duminică,  când Părintele  Gavriil  a  pătruns  în  biserică  făcând  mare  zgomot  și  strigând  în  gura  mare:  „Pisicile  mi-au  furat  cârnații!”  La  început  n’am înțeles  despre  ce  este  vorba,  dar  am  priceput  mai  târziu.  Noi,  proaspăt  îmbisericiții,  încercam  să  ținem  postul  cât  mai  strict,  iar  Părintele Gavriil,  în  toiul  Postului  Mare,  se  văita  că  pisicile  i-au  furat  cârnații. În  ceea  ce  mă  privește,  după  această  întâmplare  am  înțeles  că  atenția trebuie  îndreptată  nu  spre  starea  exterioară,  ci  spre  cea  duhovnicească,  pentru  că:  „Nu  ceea  ce  intră  în  gură  spurcă  pe  om,  ci  ceea  ce  iese din inimă.” Surorile  Nata  și  Manana  își  amintesc  cum  l-au  întâlnit  odată  pe Părintele  Gavriil  în  oraș.  Se  bucuraseră  foarte  mult  și  doreau  să  ia blagoslovenie  de  la  el.  Pentru  că  fusese  o  zi  ploioasă  și  se  aflau  în  fața unei  băltoace,  făcând  o  plecăciune,  și-au  lăsat  capetele  doar  puțin  în jos.  Până  s’au  dezmeticit,  Părintele  era  deja  culcat  în  băltoacă,  cerând blagoslovenie  de  la  ele.  Surorilor  nu  le  rămase  nimic  altceva,  decât să-i  urmeze  exemplul.  Binecuvântându-le  în  băltoacă,  Părintele  a  clipit din ochi și a adăugat: unu – zero.Erau  clipe  când  Părintele  Gavriil  părea  ciudat,  erau  și  momente  când părea  lipsit  de  nebunie  și,  în  acele  clipe,  răspândea  căldură,  pace,  iar în rest, o mare dragoste.
   MITROPOLITUL SERAFIM (DJODJUA)
   După  prima  întâlnire  cu  Părintele  Gavriil,  am  înțeles  că  este  un  om neobișnuit.  Dumnezeu  îi  dăduse  neasemuitului  ascet  darul  vederii tainelor  ascunse  în  inimile  oamenilor.  Cuvântul  lui,  zâmbetul  sau lacrimile  erau  pătrunse  de  dragostea  lui  Dumnezeu.  În  privire,  în mișcări,  în  fluturările  mâinilor  se  simțea  că  este  ales.  Asemenea  dragoste  față  de  Dumnezeu,  față  de  aproapele  și  față  de  patrie  pot  să  aibă doar  aleșii  lui  Dumnezeu.  Din  zece  Nebuni  pentru  Hristos,  nouă  sânt doar  cu  numele  și  doar  unul  este  ales  de  Dumnezeu.  Un  asemenea ales a fost Starețul Gavriil. Mulțumesc  lui  Dumnezeu  că  m’a  învrednicit  să  fiu  tuns  în  mantia Starețului.  Atunci  când  mă  pregăteam  de  tundere,  Părintele  Gavriil, știind  că  nu  am  mantie,  a  scos-o  pe  a  sa  din  chilie  și  mi-a  dăruit-o mie. Pe  Părintele  Gavriil  îl  cinstea  multă  lume.  Îl  cinstise  și  marele  lui ucenic,  Schiarhimandritul  Vitalie  (Sidorenko),  care  trăia  în  acei  ani  la Tbilisi  și  care  avea  aceeași  viețuire  de  Nebun  pentru  Hristos.  Într’o bună  zi  îi  făcuse  o  vizită  Părintelui  Gavriil.  Discutaseră  multă  vreme, apoi își schimbaseră între ei crucile pectorale.
  „Când  a  murit  Părintele  Vitalie,  slujba  de  înmormântare  a  săvârșit-o Patriarhul Întregii Georgii, Ilie al II-lea. Atunci când Părintele Pavel a vrut să  pună  în  mâna  Starețului  molitva  de  dezlegare,  degetul  mare  al  Părintelui Vitalie s’a mișcat și mâna  a  apucat  singură  rugăciunea. Surprins,  Părintele Pavel  a  strigat:  „A  luat-o  el  singur!”  Părintele  Mihail  (Didenko)  a  întărit aceste  lucruri,  mărturisind  că  și  alți  oameni  le  văzuseră.  Iar  Patriarhul  a  dat din cap în semn de aprobare.” (Hatuna Rakviașvil –  Viața și faptele Starețului Vitalie)
   Dacă ar mai fi  fost  Părintele  printre  noi,  m’aș  fi  adresat  lui  cât  mai  des și aș fi prețuit mai mult învățăturile sale. Fără  îndoială,  a  fost  un  adevărat  ascet,  care  a  apucat  de  bunăvoie  calea cea îngustă. Binecuvântate Părinte Gavriil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
   EPISCOPUL MIHAIL (GABRICIDZE)
   Fiind  proaspăt  tuns  călugăr,  îmi  doream  tare  mult  să  deprind  ceva din  experiența  acestui  mare  monah,  care  a  fost  Starețul  Gavriil. Părintele  nu  se simțea bine și de aceea  se  odihnea  în  chilia  sa. Era  un  moment  când  nu  se  comporta  ca  nebun  pentru  Hristos. Învățăturile  lui  erau  foarte  serioase,  așa  cum  se  cade  unui  monah. Vorbea  despre  dragoste,  care  este  mai  presus  de  orice  canon,  apoi chema  vreo  monahie  și-i  spunea  să  așeze  masa  și  să  aducă  o  sticlă de  „profesor”  (adică  de  vin  roșu).  Mi-a  umplut  un  pahar  și  mi-a spus  să-l  beau  până  la  fund.  Am  împlinit  ascultarea.  Mai  mult  nu mi-a  dat  să  beau.  Când  monahiile  au  ieșit,  mi-a  zis:  „Ele  cred  că mă  simt  rău.  De  fapt,  nu  există  om  pe  lume  mai  fericit  decât  mine; cu  cât  mă  chinuie  mai  tare  boala,  cu  atât  mă  apropii  mai  mult  de Dumnezeu”  Și  deodată  a  început  să  plângă:  „Mi-este  atât  de  slabă credința.  Am  luat  medicamente  pentru  stomac,  dar  ce  poate  să-mi facă o pastilă, dacă această încercare este de la Cel Atotputernic?”
   Rugăciune către Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel nebun întru Hristos:
   O, Sfinte Gavriil, Mărturisitorule al Iviriei, cela ce din fragedă copilărie ai propovăduit norodului prigonit credința lui Dumnezeu, solește și pentru nevrednicii, carii cinstim sfântă pomenirea ta. Prin rugăciunile tale la Scaunul Celui Preaînalt ajută nouă să rămânem neclintiți în toată bună-cinstirea și să umblăm pururea în căile Domnului păzind poruncile Sale. Sfântă pilda viețuirii tale să ne însufle pururea bărbăția cea duhovnicească și credința cea neamestecată, ca să putem și noi, întru inimă zdrobită și smerită, lupta cea bună să luptăm cu patimile și neputințele noastre. Negrăită smerenia și pocăința ta în ispite și încercări să ne fie și nouă, netrebnicilor, icoană de curată nevoință pre calea cea strâmtă a mântuirii. Prin desăvârșită ascultarea ta ne povățuiește a ne pleca mai-marilor noștri, cu dreaptă-socotință, întru Domnul. Prin mulțumitoare răbdarea ta, întărește-ne și pre noi pururea a căuta și a face voia Sa în toate zilele vieții noastre. Întru luminătoare petrecerea ta în acest pământ trecător, luminează și mințile iar inimile noastre le curățește ca să se plinească și în noi, în înfricoșată Ziua Judecății, cuvântul ce zice: Bine, rob bun și credincios, intră întru bucuria Domnului tău. Amin. / Părintele Isaia Berzunti.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe