08 August 22

Seceta sufletului și seceta pământului, predica la Duminica a VI-a de după Rusalii

Vindecarea slăbănogului din Capernaum.

Iubiți prieteni,
Astăzi se discută foarte mult pe marginea secetei cu care se confruntă țara noastră și nu numai, cât și a unei potențiale crize alimentare de proporții, cauzată de acest fenomen. Din capul locului trebuie precizat faptul că, mai toate analizele iau în calcul deficitul sau insuficiențele în planul sistemelor de irigații ori alte disfuncționalități manageriale sau administrative constatate în sfera administrării domeniului agricol.
Problema secetei vine ca o completare nefericită la problemele sanitare cu care lumea s-a confruntat sau la existența conflictelor de natură militară din apropierea României. Orice om echilibrat își pune întrebarea firească, unde se află relația noastră cu Dumnezeu de pană acum și din prezent, atunci când ne raportăm la cauzele problemelor cu care ne confruntăm?
Seceta în planul sufletesc generat de către necredința și alimentată de perpetuarea păcatului atrage ca o consecință normală seceta ogoarelor, a pământului pentru că orice faptă își primește răsplata sa. Laxiștii de tot felul, care doresc să fabrice într-o minte supusă închipuirilor și imaginației pervertite de păcat, un Dumnezeu New Age, care îngăduie totul, acești laxiști spuneam, omit cu bună știință faptul că unul dintre atributele fundamentale ale Lui Dumnezeu este Dreptatea si că Mila izvorâtă din Iubire copleșește Dreptatea numai dacă oamenii se căiesc pentru păcatele săvârșite și nicidecum dacă le diversifică și le amplifică, așa cum se întâmplă în lumea de azi.
Înalt Prea Sfințitul Părinte vrednic de pomenire, mitropolitul Bartolomeu Anania spunea că, organizațiile europene și internaționale au alcătuit diverse documente care vorbesc despre protejarea și respectarea drepturilor omului.
Înalt Prea Sfințitul Părinte Bartolomeu Anania se întreba însă pe bună dreptate, de ce nu s-a scris și Carta Drepturilor Lui Dumnezeu, care în calitate de Creator a toate câte sunt ar trebui să aibă drepturile recunoscute de către cei pe care i-a creat. Având în vedere seceta cu care ne confruntăm și toate celelalte vicisitudini pe care oamenii de azi le întâmpină ne întrebăm, are oare Dumnezeu dreptul atunci când tot Lui I se reproșează ceea ce se întâmplă, să ne chestioneze și să spună, de ce se legiferează păcatul și de ce se dorește transformarea minciunii în adevăr și a întunericului în lumină? Are dreptul Dumnezeu să-i întrebe pe oameni de ce bărbații se cred femei și invers în condițiile în care se știe că Dumnezeu bărbat și femeie l-a făcut pe om cu particularitățile specifice ale bărbatului și ale femeii?
Totodată, este Dumnezeu îndreptățit să întrebe instituțiile atee ale Europei și lumii de astăzi de ce obligă statele să recunoască așa-numitele căsătorii între persoane de același sex și totodată de ce obligă la o educație pervertită, deviantă, care să știrbească identitatea copiilor?
Dacă I s-ar recunoaște dreptul la interpelare, de către cei care se cred dumnezeii acestei lumi, multe ar mai avea dreptul sa întrebe Dumnezeul nostru adevărat, ca de exemplu de ce este impus și susținut păcatul cumplit al uciderii, al avortului și astfel avem zeci de milioane de avorturi în puține zeci de ani și de ce se propagă în general disoluția familiei prin divorț, infidelitate și alte elemente de acest fel?
Așadar este evident că Dumnezeu are dreptul să adreseze toate aceste întrebări, iar conducătorii acestei lumi dar și oamenii simplii au obligația să-I răspundă.
Răspunsul însă este sigur unul neconvingător pentru că păcatul nu poate fi argumentat prin lumină și orice pseudo-argument venit din bezna patimilor de tot felul nu poate avea trecere înaintea Lui Dumnezeu. Psihologii spun că un copil se educă cel mai bine atunci când știe și își asumă consecințele faptelor sale. Bine ar fi ca oamenii zilelor noastre să știe și să-și asume seceta și altele care vin peste lume ca o consecință firească a păcatelor lor, pentru că numai așa ne vom putea corecta, dacă dorim să alegem „Calea, Adevărul și Viața”. Sigur că Dumnezeu ar avea tot dreptul să le spună seculariștilor și progresiștilor ori neomarxiștilor din zilele noastre să se gândească la constituirea a diferite consilii pentru situații de urgență, care să aducă ploaia, pentru că astfel de structuri au reușit să le interzică oamenilor să nu participe la slujba Învierii acum câțiva ani.
Așa că toți cei care identificau boala acolo unde este Sănătatea și Vindecarea, acum trebuie să se simtă obligați să găsească soluții în condițiile în care, din pricina secetei, pământul nu poate rodi.
Este cert că biserica se roagă pentru ploaie și o va face pe mai departe dar trebuie să fim atenți la un lucru și anume că, deși ne dorim din tot sufletul să plouă, Dumnezeu nu este obligat să ne ajute, ba mai mult, are dreptul, în virtutea Cartei nescrisă pe pământ dar scrisă în cer a drepturilor Sale să îngăduie vremuri de lipsuri și pocăință pentru îndreptarea oamenilor.
Am putea spune „avantaj la serviciu sau avantajul Creatorului” pentru că nicio structură anticreștină din această lume nu-I poate confisca Lui Dumnezeu acest atribut.
Să exprimăm doar câteva gânduri despre sfânta pericopă evanghelică rânduită să se citească în Sfântă Biserica Ortodoxă în Duminica a VI-a de după Rusalii.
În acest fragment evanghelic ni se vorbește despre încă o minune grăitoare prin ea însăși, înfăptuită de Domnul Hristos, care a vindecat un slăbănog, un paralitic imobilizat, adus pe patul de suferință de către patru prieteni ai săi pentru a obține tămăduirea. Mântuitorul Hristos se afla în Capernaum, reședința Sa misionară, iar Sfântul Evanghelist Marcu, evanghelistul care redă mai extins și mai amănunțit această minune ne spune că, Iisus era în casă rostind către ascultători Cuvântul Lui Dumnezeu, cuvânt care penetra mulțimea ca o făclie de lumină. Erau oameni mulți care ocupaseră interiorul locuinței, locul de dinaintea ușii, împrejurimile casei, de aceea cei patru, prieteni fideli ai bolnavului imobilizat, profitând de faptul că acoperișul specific locuințelor vremii avea formă de terasă, au desfăcut capacul care-l închidea și, prin deschizătură, l-au coborât pe bolnavul aflat pe targă înaintea Domnului. Osteneală, dăruire, realitate, generozitate fără pretenții și foarte multă credință, toate acestea sunt atributele celor patru prieteni ai acestui paralitic vindecat de către Domnul Hristos. Prin urmare „văzând credința lor, Iisus i-a spus slăbănogului «Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale»”. La această afirmație, fariseii și cărturarii prezenți, cârtitori precum fariseii zilelor noastre, L-au acuzat pe Iisus că blasfemiază zicând „Cine este Acesta care spune că iartă păcatele oamenilor, El hulește căci numai Dumnezeu poate să ierte păcatele”.
„Cunoscând gândurile lor” ascunse în inimi împietrite „Iisus le-a spus «pentru ce cugetați acestea în inimile voastre, căci ce este mai lesne a spune Iertate îți sunt păcatele tale sau scoală-te ia-ți patul și umblă» dar ca să vedeți că Fiul Omului are putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului «scoală-te ia-ți patul și umblă»”.
Prin urmare minunea s-a produs, iar omul care venise imobilizat acum se mișca în voie și toți au rămași uimiți de minunea săvârșită. Așadar cei patru prieteni au adus un imobilizat pe targă și l-au pus înaintea Mântuitorului Hristos și acum se întorceau acasă văzându-l pe cel vindecat mergând pe picioarele lui alături de ei.
Doar câteva învățăminte să extragem din aceasta sfântă pericopă evanghelică.
În primul rând să știm că virtutea de căpetenie a credinței, cea aflată la baza podiumului virtuților îi face pe cei care o dețin colaboratori ai Lui Dumnezeu în săvârșirea minunilor. Nu trebuie să omitem faptul că Domnul a lăudat în adese rânduri credința, vedem referirile la credința sutașului, a femeii cananeence dar totodată, Domnul a mustrat necredința atunci când a fost cazul.
În al doilea rând trebuie să luăm aminte la faptul că, de cele mai multe ori, boala este o consecință a păcatelor noastre și observăm cum mai întâi Mântuitorul a vindecat sufletul slăbănogului prin iertarea păcatelor și apoi imobilizatul tămăduit s-a văzut întărit cu trupul. Acesta arăta că Sfânta Taină a Spovedaniei oferă fiecărui om care vine la duhovnic dezlegarea păcatelor, adică sănătatea sufletească și trupească. Fără Sfânta Taină a Mărturisirii balastul greu al păcatelor îl afundă pe omul necredincios în focul iadului încă din această lume.
În al treilea rând, este imperios necesar să spunem că în Sfintele Evanghelii ni se mai vorbește despre un slăbănog vindecat de către Mântuitorul Hristos, imobilizat care suferea de 38 de ani dar care n-a avut un ajutor să-l arunce în apă pe care un înger al Domnului, care se cobora la o oarecare vreme, o tulbura și cel care intra întâiul obținea vindecarea.
Trăsătura comuna a vindecării celor doi este aceea că Domnul ambilor le-a iertat păcatele dar slăbănogul din Capernaum s-a bucurat și de lumina prieteniei celor patru care l-au adus la doctorul sufletelor și al trupurilor. Acești patru prieteni solidari trebuie să fie pentru noi prototipul unui personaj colectiv, pe care să-l generăm în lumea de azi pentru că, din nefericire este lesne de observat cum răutatea, indiferența, nepăsarea și chiar batjocura față de cei bolnavi capăta proporții de nebănuit, nu cu multa vreme în urmă.
Aceasta minune a vindecării slăbănogului din Capernaum le-a arătat cârtitorilor încă odată dumnezeirea Mântuitorului Hristos și ne oferă și nouă calea credinței pentru a fi izbăviți de slăbănogirea sufletească și trupească de care suferim.
Nu în ultimul rând trebuie să știm, că numai prin mărturisirea sinceră și completă a păcatelor vom lepăda haina întunericului și ne vom înveșmânta în lumina unui nou început.
De aceea, toți cei care contestă rolul și importanța duhovnicului trebuie să știe că se înșală în mod grav, pentru că prin clișee de genul „eu Îl am pe Dumnezeu în suflet și vorbesc doar eu cu El, nu am nevoie de spovedanie”, prin astfel de afirmații spuneam, chiar și cel care este botezat creștin ortodox se comportă precum un necredincios sau precum un sectant, un schismatic, care s-a desprins din Biserica Lui Hristos.
Să-L rugăm, așadar pe Bunul Dumnezeu, să ne ridice și pe noi, precum l-a ridicat pe slăbănogul din Capernaum din patul durerilor, al suferințelor și al căderilor de tot felul, ca urmare a vanității, egoismului, orgoliului, mândriei și slavei deșarte pe care le afișăm la tot pasul. Trebuie să avem însă convingerea că, dacă vom dori să ne îmbrăcam mintea, sufletul și trupul în veșmântul smereniei, Dumnezeu va înlătura orice formă de slăbănogire trupească și secetă sufletească din viața noastră.

Autor: Protosinghel Dr. Sofian Costea (foto) / sursă foto: Lumina Cuvântului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe