Se vorbește mult despre iubire, dar fără gesturi de sacrifiu. Se tot pomenește de eroi în toate filmele, dar lipsesc din Viața reală. Peste tot se discută de libertate, dar oamenii sunt robiți de atâtea datorii . Oamenii călătoresc dintr-un colț în celălalt al pământului, dar lumea pare insuficentă pentru lăcomia sa. Avem așteptări de la toți ceilalți, dar suntem ultimii care fac ceva. Judecăm fiecare cădere a aproapelui, dar uităm să ne mai privim în oglindă. Am fost așezați stăpânii lumii, dar natura se răscoală împotriva noastră tot mai des. Naștem copii, dar puțini cresc oameni pentru ziua de mâine. Am pervertit și credința, una spunem și alta arătăm. Prieteniile sunt doar de tablou, la prima încercare ne facem nevăzuți. Vorbim despre pace , dar nu știm să o apărăm fără arme. Credem în Dumnezeu, dar trăim ca și cum El nu există. Ne promitem universul ,dar nu mai avem disponibilitatea nici măcar sa ne privim. Avem toate mijloacele de comunicare posibile, dar nicicând oamenii nu au comunicat mai puțin. Putem să rezolvăm totul mult mai rapid, dar timpul nu ne mao ajunge. Avem magazinele pline de mâncare, dar pântecele rămâne veșnic flămând. Am pervertit tot ce era mai sfânt, familia , credința, speranța. Avem toate legile necesare să combatem corupția, hoția, minciuna, dar tocmai cei care trebuie să ne protejeze ne-au vândut. Ne irosim ani din viață și la final cerșim clipe.
Pr. Alexandru Lungu.
