21 Aprilie 21

Scrisoarea Patriarhului către premier, scrisoarea care a înclinat definitiv balanța

Circulația în noaptea de Înviere va fi permisă până la ora 05.00. Magazinele vor rămâne deschide până la ora 20.00 vineri, înainte de Paște. Este OFICIAL: Credincioșii ortodocși vor putea să ia parte la întreaga slujbă în noaptea de Înviere!

„Decizia luată de premier vine ca urmare a unor discuții cu Patriarhul Daniel. Cei doi au vorbit și telefonic, conform informațiilor pe care STIRIPESURSE.RO le are din apropierea lui Florin Cîțu.

Însă, ceea ce a înclinat definitiv balanța a fost scrisoarea pe care PF Daniel i-a trimis-o premierului săptămâna trecută, menționează sursele citate. În epistolă, Preafericitul Daniel i-a explicat lui Cîțu însemnătatea, pentru creștinii ortodocși, a slujbei din noaptea de Înviere, precum și faptul că anul trecut Biserica Ortodoxă Română s-a conformat situației și a acceptat ca serviciile liturgice să aibă loc în absența credincioșilor, pentru prima dată în istorie.

În plus, în scrisoare Patriarhul Daniel i-a vorbit premierului și despre condițiile pe care preoții le-au respectat de fiecare dată, în acest an de pandemie, precum și de făgăduința că ele vor continua să fie puse în aplicare. Totodată, PF Daniel a vorbit și despre tipicul slujbei ortodoxe, total diferită de cel catolic, astfel că intervalul orar necesar pentru ridicarea restricțiilor nu este 22:00 - 02:00, ci până la ora 05:00, când, oricum, în afara situației în care localitatea este carantinată, restricțiile de circulație sunt eliminate.” - a scris sursa citată. 

Citește și articolul: Este OFICIAL: Credincioșii ortodocși vor putea să ia parte la întreaga slujbă în noaptea de Înviere! / sursă foto: Basilica.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe