11 August 20

„Scena se petrece în Iad, la dineul anual al Înaltului Colegiu de Pregătire al Tinerilor Ispititori”

   Scena se petrece în Iad, la dineul anual al Înaltului Colegiu de Pregătire al Tinerilor Ispititori. Sfredelin, care este invitat de onoare, se ridică și prezintă o închinare:

   „Nu e oare amuzant să vedem cum *Democrația* (în sensul încântător al principiului *Sunt la fel de bun ca tine*) ne slujește (diavolilor) în același fel în care o făceau cele mai vechi dictaturi și prin același mijloace?

   Vă amintiți cum unui dintre dictatorii greci a trimis odată solie altui dictator ca să-i ceară sfatul în ce privește principiile guvernării. Cel din urmă l-a condus pe soli într-un câmp de porumb, unde a zburat cu sabia toate vârfurile care depășeau cât de puțin nivelul general.

   Morala este evidentă.

   Să nu îngădui nici un soi de distinție printre supușii tăi. Nimeni nu are voie să fie mai deștept, mai bun, mai faimos sau chiar mai frumos decât restul lumii, iar dacă e vreunul, cărăpește-l. Adu-i pe toți la același nivel: toți niște sclavi, toți niște cifre, toți niste nulități. Toți egali. Astfel au putut tiranii practica într-un sens *democrația*, însă acum *democrația* poate opera foarte bine fără să aibă nevoie de alt fel de tiranie decât aceea proprie ei.

   Nimeni nu mai trebuie azi să meargă pe câmp cu sabia în mână. Știuleții cei mici le vor mânca singuri capetele știuleților mai răsăriți. Iar știuleții mai răsăriți încep și ei să-și roadă din vârf, în dorința de a fi una cu Știulețimea Generală.”
 
„Sfredelin propune o închinare” - C. S. Lewis, 1963 / sursă: Grigorie Pijin, Facebook (sursă foto)
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe