Poate că mulți ați urmărit mai îndeaproape așa zisul "scandal de la Frăsinei". Eu nu... doar am luat la cunoștință și am trecut mai departe. Încerc de multă vreme să mă țin departe de subiecte fierbinți, controversate, pentru că nu mai am nervii tari și nici răgaz de a duce polemici nesfârșite care nu au niciun folos.
Documentul acesta însă, emis de Arhiepiscopia Râmnicului în tandem cu conducerea Mănăstirii Frăsinei, este cel puțin bizar. Am crezut că e vreun fake, până am văzut că apare și pe pagina oficială a Arhiepiscopiei.
Așadar, după ce toți marii cuvioși din obștea Frăsineiului au coborât din mănăstire și au slujit fără niciun stres și mustrare de conștiință la "biserica de jos, la femei" ajutând zeci de mii de suflete, aflăm că de fapt s-a "încălcat jurământul"... Cine s-a gândit până mai ieri că bisericuța de jos e construită până la piatra... sau după piatra de blestem a Sf. Calinic? Nimeni. Toată lumea știa că una e să urci sus "la mănăstire, la bărbați", alta să rămâi jos, "la femei". Deseori se povestea paterical despre femei "fără Dumnezeu" care pățeau diverse necazuri urcând dealul spre mănăstirea de bărbați, dar niciodată nu s-a pomenit de vreun necaz al femeilor care mergeau "jos", să se spovedească.
Arhiepiscopia zice ceva legat de "situația anticanonică" în care se află biserica de jos... Gata cu joaca, nimeni niciodată, în vecii vecilor, nu va mai sluji acolo și nu va schimba hotărârea din documentul emis acum, nici arhiereu de ar fi...
Din '89 până acum, în 33 de ani ,de ce nu ne-a spus nimic? Biserica aceea, carevasăzică s-a ridicat "din neascultare", zice docomentul, dar sfințirea ei cine a făcut-o? Nu tot un arhiereu?
Mila Domnului peste noi toți!
Autor:
Laurenţiu Dumitru.