14 August 22

Să vă spun o minune a Sfântului Ierarh Spiridon, mare făcător de minuni

Închipuiţi-vă un ierarh cu mitra de papură (că așa era mitra Sfântului Spiridon), care păştea caprele.
Fiind hramul unei biserici, el a intrat în biserică, nu a văzut nici preot, nici cântăreț, nici oameni la slujbă, ba, din contră, oamenii munceau pe ogoare, biserica era goală, nemăturată, candelele neaprinse şi îl întreabă pe paraclisier:
- Ce faci singur aici?
- Este hramul bisericii, dar dacă satul este sărac, preotul nu are din ce trăi, untdelemn în candele nu avem, este foamete, nu avem nici prescuri, din ce să faci slujbă? Şi, apoi, lumea nu mai ţine cont de slujbă; lumea se luptă cu foametea şi cu sărăcia.
- Nu se poate aşa! Dumnezeu a înmulţit cele cinci pâini şi cei doi peşti în pustie, zice sfântul, şi a hrănit 5.000 de bărbați, afară de femei și de copii. Pune un vas sub icoana Maicii Domnului.
Şi zice Sfântul Spiridon aşa: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mlădiţă de măslin a lui Dumnezeu, care ai adus pacea şi mântuirea lumii, dă harul peste bisericuța aceasta."
Şi s-a umplut candela de untdelemn, a curs mult şi s-au umplut toate vasele. Şi a spus sfântul: "Să aveţi ulei pentru slujbă!"
A binecuvântat o pâine veche găsită prin altar şi s-a umplut altarul cu prescuri. Şi-a pus epitrahilul în gât, omoforul pe umeri, a ieşit în faţa amvonului şi să vedeţi minune.
Când a dat drumul la Slujba Vecerniei, singur în biserică, a spus aşa: "Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"
Şi cine au răspuns din strană? Îngerii…
Atât de frumos cântau îngerii în biserică, încât oamenii care erau pe ogoare s-au oprit din tot ce făceau. Răsuna tot văzduhul de îngeri, în tot satul se auzea slujba de la biserică. Au lăsat sapele, animalele pe ogor şi au fugit toţi şi au umplut biserica. Iar sfântul, văzând aşa, a spus: Oamenii iubesc pe Dumnezeu, dar trebuie să fie cine să le vorbească de El!

Sursă: Pr. Ciprian Tudor
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe