30 Noiembrie 20

„Să te bucuri în tinerețile tale, însă totdeauna să-ți aduci aminte că această bucurie este văzută de Dumnezeu”

   Într-un text din Sfânta Scriptură se spune: „Să te bucuri în tinerețile tale, însă totdeauna să-ți aduci aminte că această bucurie este văzută de Dumnezeu”. Primul lucru pe care-l cere Duhul Sfânt de la noi este să urmăm modelele de tinerețe cucernică care sunt în Biserică.
   Există multe modele în Sfânta Scriptură de tineri drepți și plăcuți lui Dumnezeu, precum Iosif cel vândut de frații săi, ori Veniamin, care sunt simboluri ale castității, ale purității și ale ascultării de Dumnezeu. În Cântarea Cântărilor, de pildă, logodnica este exemplul veșnic al tinereții care-L slăvește pe Dumnezeu, care-L iubește pe Dumnezeu.
   Scriptura conține însă un exemplu magnific al tinereții trăite în puritate și ascultare: Maica Domnului, imaginea veșnică a tinereții creștine. Tripla sa feciorie semnifică o sfințenie care nu îmbătrânește. Aici, în Biserica Ortodoxă Română, se află o sfântă de care eu sunt legat foarte mult, Sfânta Filofteea de la Curtea de Argeș, un adevărat model de trăire curată a vieții încă de la o vârstă fragedă.
   Ca model al tinereții în Sfânta Scriptură Îl avem pe Însuși Domnul Iisus Hristos, Care spune un lucru extraordinar tatălui său adoptiv, Iosif, și Maicii Sale, Maria: „În cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu”. Zice aceste cuvinte deoarece este Fiul lui Dumnezeu. Eu cred însă că toți tinerii creștini le pot rosti, toți tinerii care cred în Dumnezeu. Pe fiecare dintre voi vă îndemn a spune la fel: „În cele ale Tatălui meu trebuie să fiu”. Deci Hristos este Cel care ne dă icoana autentică a ceea ce trebuie să reprezinte tinerețea creștină.
   Al doilea lucru pe care Duhul Sfânt îl cere de la noi este de să căutăm să facem experiența prezenței lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ne cere să nu ne mulțumim cu o viață religioasă superficială, și acest lucru se îndeplinește, în primul rând, prin rugăciunea particulară. Trebuie să ne rugăm pentru noi, pentru lume, având atenția ațintită mai ales asupra inimii noastre. 
 
Extras din: Pr. Prof. Dr. Marc-Antoine Costa de Beauregard - Tineretul ortodox și societatea modernă - Editura DOXOLOGIA, Iași, 2014 / Biblia Ortodoxă
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe