27 Mai 22

„S-a făcut dreptate!” au scris cei de la USR repede după ce au apărut sentințele definitive în dosarul Colectiv.

"S-a făcut dreptate!" au scris cei de la USR repede după ce au apărut sentințele definitive în dosarul Colectiv.

Zeci de ani de închisoare pentru cei acuzați că sunt vinovați pentru dispariția prematură a 63 de persoane și alte 146 mutilate pe viață.
Dar nicăieri nu am auzit de vreun primar arestat pentru că în municipiul, localitatea, sătucul lui a izbucnit vreun incendiu.
Când am mai scris de dosarul Colectiv am susținut că pentru ceea ce s-a întâmplat primii vinovați sunt cei de la artificii. Și justiția a spus că cei doi merită câte 6 ani si 10 luni de închisoare. Apoi vinovați am spus că sunt cei care au dat avizul. Iar justiția a spus că doi pompieri de la ISU merită fiecare câte 8 ani și 8 luni de închisoare.
Apoi am zis că sunt și patronii clubului vinovați, dar într-o măsură mai mică. Unul a luat 11 ani și 8 luni, altul 8 ani, iar ultimul 6 ani și 4 luni.
Victimele sau rudele acestora vor primi despăgubiri de zeci de mii de euro. Sume care nu alină deloc suferința pricinuită însă mai acoperă din problemele create în urma situației. Pe cei pierduți nu-i mai aduce nimic înapoi. Dumnezeu să-i ierte și odihnească.
Însă ce vină are primarul Piedone? Un primar de sector bucureștean probabil că semnează zeci de acte pe zi. Însă s-a mai discutat de asta. Ce vreau eu să întreb, știe cineva dacă următorii primari au ceva în derulare?

Primar Ploiești, Andrei Volosevici PNL.
11 noiembrie 2021 – Un incendiu a avut loc la Spitalul suport covid Movila din Ploiești, iar doi pacienți au decedat. Incendiul s-a produs într-un salon de la parterul clădirii.
Primar Constanta, Vergil Chițac - PNL
1 octombrie 2021 – Un incendiu s-a produs la Secția ATI a Spitalului de Boli infecțioase din Constanța. Nouă persoane au murit.
24 iulie 2021 – Un incendiu a avut loc la Spitalului Județean Constanța. „A fost un incendiu la un bloc operator, de aproximatv 40 de mp, cauza probabilă fiind scurt circuit electric la dezumidificatorul din sala de operație.
Primar Slatina, Emil Moț - PSD
21 aprilie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina, Focul s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter şi etaj 1. Au fost evacuate 36 de persoane, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum şi transportate la UPU.
Primar Craiova, Lia Olguța Vasilescu - PSD
8 martie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, după ce au sărit pe geam.
21 februarie 2021 – Zeci de echipe de pompieri au intervenit la Institutul „Marius Nasta”, unde a fost anunţat un incendiu la o unitate mobilă ATI amplasată într-un TIR. Ministerul Sănătăţii a informat că nu au fost victime.
29 ianuarie 2021 – Un incediu a izbucnit, în jurul orei 5.00, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, iar 102 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați.
Primar Roman, Leonard Achiriloaei - PNL
2 ianuarie 2021 – Un incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, judeţul Neamţ, doi pacienţi şi două cadre medicale fiind transportate la Camera de Primiri Urgenţe, după ce au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.
Primar Iași, Mihai Chirica - PNL
25 decembrie 2020 – Un incendiu în urma căruia un pacient a decedat a avut loc la pavilionul de bărbaţi de la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi.
Primar Piatra Neamț, Andrei Carabelea - PNL
14 noiembrie 2020 – Zece persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit la secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Medicul de gardă de la secţia ATI a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală.

Autor: Jurnalistul Paul Gabriel Andrei / captură foto: g4media.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe