11 August 20

„Rugăciunea mea este să te odihnesc pe tine şi să te petrec cu dragoste”

   Într-o seară, la uşa casei parohiale în care locuia părintele Ioan a bătut cineva. Deschizând, părintele a văzut o studentă pe care cu câteva zile în urmă o convinsese să nu facă un avort. Tatăl pruncului plecase din ţară şi se întorsese la familia lui, în Iran. Familia fetei se chinuise multă vreme să o convingă să renunţe la sarcina nedorită, dar părintele avusese răbdare cu ea şi o sfătuise să nu facă acest groaznic păcat.
   - Iertaţi-mă că vă deranjez atât de târziu, părinte, dar trebuie să îmi spuneţi un cuvânt de întărire. Nu mai puteam aştepta până mâine, sunt făcută praf.
   - Ce s-a întâmplat, ai ucis copilul?
   - Nu, părinte, Doamne-fereşte. Am o ispită mare şi am nevoie de sfatul sfinţiei voastre. Altfel nu îndrăzneam să vă deranjez la ora asta. Stau numai un minut, dacă îmi permiteţi.
   - Mă deranjai dacă făceai cine ştie de trăznaie; dacă pot să îţi fiu de folos, nu mă deranjezi, mă bucuri.

   Un frate a mers la un sihastru şi, plecând de la dânsul, i-a zis: „Iartă-mă, avvo, că te-am smintit de la rugăciunea ta!”. Celălalt, răspunzând, i-a zis: „Rugăciunea mea este să te odihnesc pe tine şi să te petrec cu dragoste”. (6-367)
 
Extras din: Danion Vasile PATERICUL MIRENILOR - PILDE PENTRU SECOLUL XXI / Editat de Editura Egumenița Galați 2004
Foto credit: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe