20 Octombrie 20

Raţionalul şi nebunul. Credinciosul în societatea modernă.

Nu mă rog ca să iei pre dânşii din lume, ci ca să păzeşti pre ei de cel viclean.” Io. 17:15

   Arhimandritul Epifanie/ Voi răspunde printr’un cuvânt al Marelui Antonie, din care reiese că oamenii sânt numiţi în mod impropriu raţionali. „Oamenii se socotesc înţelegători (raţionali). Însă pe nedrept, căci nu sânt înţelegători. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar înţelegători sânt numai aceia care au suflet înţelegător, pot să deosebească ce este bine şi ce este rău, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţămită către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni înţelegători.”10 Prin urmare, pentru Marele Antonie, oamenii sânt numiţi în mod abuziv raţionali. Raţionali sânt de fapt cei ce se ţin la depărtare de rău şi lucrează binele.
   Marele Antonie spune că va veni o vreme în care toţi oamenii vor înnebuni. Şi, dacă vor găsi vreunul care să fie înţelept, îi vor spune: „Ţicnitule! Eşti nebun!” Altfel spus, faptul că marea parte vor fi nebuni îi va determina să le spună celor pe care îi vor vedea aşezaţi şi deosebiţi de ei: „Ai înnebunit!” Vai, ne apropiem de vremea aceea, dacă nu cumva o şi trăim!
 
Extras din: Toata Viata Noastra Lui Hristos Dumnezeu Sa O Dam - Arhimandrit Epifanie Theodoropulos / Editura: PREDANIA - foto credit: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe