21 Aprilie 21

Răspunsul unui teolog la întrebarea „ce pot face pentru dezlegarea cununiilor?”

„Unele comentarii de pe aici mă întristează atât de tare pentru că se înțelege faptul că mulți văd în preoție și ortodoxie ca fiind ceva magic, hocus pocus preparatus în care trebuie să faci șapte mii de ritualuri cu lenjerii, poze și așa mai departe. Chiar unii sunt pe lângă drum rău de tot. Doamnă, în ortodoxie nu există termenul de "cununii legate" prin urmare nu există nici un fel de rânduială sau slujbă în acest sens. Tot ceea ce trebuie să faceți dumneavoastră este să vă puneți genunchii la rugăciune și să vă rugați cerând ca Dumnezeu să vă călăuzească pașii pe drumul mântuirii și să vă rânduiască ceea ce aveți dumneavoastră nevoie pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu. În rugăciunea dumneavoastră să o aveți mijlocitoare pe Maica Domnului și pe Sfântul sau Sfânta care vă este ocrotitoare. Mergeți la preotul duhovnic, vă spovediți, vă spuneți ceea ce aveți pe suflet iar duhovnicul vă va rândui un canon de rugăciune pe măsura problemelor dumneavoastră. Dumnezeu nu este un tonomat în care punem 50 de bani și ne îndeplinește dorințele și nici duhul din lampă care ne cere ritualuri cu lenjerii, haine, poze și așa mai departe. Nu trebuie să mergeți nici la preotul din vârful muntelui și nici la cel care ridică lumea osanale. Mergeți la preotul care vă înțelege probleme sufletești și care vă îndrumă pașii așa cum trebuie. Cine v-a îndrumat către preot au făcut foarte bine și așa este. Mergeți la preotul duhovnic iar dacă nu aveți trebuie să vă rânduiți dumneavoastră să aveți un preot duhovnic. Așa cum am spus, nu există "cununii legate". Așa dacă vă luați după lume, o să cumpărați la maieuri și șosete, o să mergeți la cine știe ce preot lăudat că face ceea ce vrea lumea, nu ceea ce este rânduit să facă, o să luați un bărbat cine știe cum și apoi o să Îl întrebați pe Dumnezeu "De ce Doamne m-am măritat cu el?" . Tratați lucrurile din punct de vedere duhovnicesc cu seriozitate, cu post, cu rugăciune, cu frecvență la spovedanie și o să vedeți că Dumnezeu vă va lumina drumul. Știu că acest comentariu nu este "magic" și pare neinteresant dar dacă cineva nu se spovedește periodic, nu ține post, nu are un canon de rugăciune, nu se împărtășește, nu participă la Sfânta Liturghie în fiecare duminică sau cât de des poate, nu merge la slujbele bisericii, nu are o comuniune cu Dumnezeu și cu biserica, poate aprinde și 5000 de lumânări în formă de X,Y, poate cumpăra haine cât un șifonier, degeaba. Credința ortodoxă nu este vrăjitorie. Toate cele bune.” - a scris jurnalistul și teologul Cornelius Florin pe un site social. - Sursă foto: divahair.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe