23 Ianuarie 22

Purtătorul de cuvânt al BOR a spus că „accesul într-un spațiu sacru nu poate fi condiționat”, referindu-se la „certificatul verde”

„Certificatul verde este un document care are o rațiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere. Cine alege în mod rațional și informat să asculte sfatul medicilor specialiști și să se vaccineze, beneficiază, temporar, de niște avantaje oferite de certificatul verde în anumite spații (comerciale sau de divertisment) aglomerate. Acest document nu este și nu poate deveni însă restrictiv pentru accesul în spații ce oferă produse sau servicii vitale, așa cum este cazul magazinelor alimentare, farmaciilor, spitalelor sau bisericilor.

Accesul într-un spațiu sacru, unul al ordinii și decenței prin excelență, pentru a te ruga, adică pentru a-ți manifesta concret fundamentala libertate religioasă, nu poate fi condiționat, inclusiv din rațiuni practice, nu doar morale, de un document menit să introducă contextual un plus de protecție și ordine în spații care chiar au nevoie de acesta.

Cultele religioase sunt cele care nu doar au pledat, dar au și respectat și vor respecta exemplar măsurile de prevenție recomandate de autoritățile medicale, deci tot ele se vor îngriji responsabil ca membrii lor să rămână repere de civism și implicare în protejarea sănătății aproapelui. E datoria lor morală și spirituală.

Persoanele din rândul clerului care sfidează necesarele măsuri de protecție sanitară și incită public la discreditarea unui act medical, la banalizarea gravității bolii și a consecințelor pandemiei, nu doar că nu reprezintă poziția Bisericii din care fac parte, ci se și autodiscreditează moral în societate. Exemplele triste, dezavuate și sancționate de Biserică, ale acestor persoane au fost și vor rămâne, din fericire, minoritare.

Libertatea religioasă, care, ca orice libertate responsabilă, presupune ordine, nu dezordine, este un drept fundamental al omului. Statul trebuie să ia înțelept în considerare toate precauțiile care sunt cuprinse în legislația națională și internațională cu privire la restricționarea libertății religioase, cultivând și promovând astfel, în dialog și parteneriat cu cultele religioase, esențiala pace socială în comunitate. Avem o enormă nevoie de ea”, a spus Vasile Bănescu (foto) la întâlnirea premierului României cu reprezentanții cultelor religioase. Guvernul susţine şi promovează libertatea religioasă prin participarea la activităţile religioase în condiţii de siguranţă sanitară şi respect reciproc, a transmis, joi, Executivul într-un comunicat, după întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanţii cultelor religioase din România, arată Agerpres citat de stiripesurse.ro .

Foto credit: basilica.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe