28 Mai 22

Punga bio ... Avantajul progresului sau talpa iadului?

Am aflat că cercetătorii din Israel au avansat semnificativ studiile privind "punga bio" (the biobag). Cand am vazut stirea, imediat, am dat peste alte stiri, confirmând ca aceste studii se vor finaliza in Danemarca, unde punga bio se foloseste deja pentru animale. Apoi am dat peste ideologii progresisti americani care si-au anuntat sustinerea neconditionata pentru acest proiect, neomarxisti fanatici, bolşevici atei, satanizati care au publicat imediat un manifest declarând "moartea maternității", un fel de feminism atroce în cea mai demonica formă, care spune ca "e nedrept ca femeile sa sufere la nastere si ca e nedrept ca femeile sa treaca prin sarcină, sa-si deformeze corpul si sa aiba grețuri".
Despre ce este vorba, fratilor ai surorilor?
Ei bine... e vorba despre uterul artificial, pântecele sintetic, care vine, vine cu paşi repezi. Schwab prin Davos si prin satanele din Olanda, Israel, Danemarca si de peste ocean, mai propun un lucru: femeile sa nu mai rămână însărcinate, ci sa-si comande copilul la "la pungă bio" şi doar sa se duca să-l ia acasă, după ce se naşte.
Si atunci am inteles instantaneu care a fost miza fertilizarii in vitro, clonării, experimentelor genetice si m-a apucat greața, o greață fizică la gandul ca avem teologi care susțin fertilizarea in vitro si care spun ca stiinta aceasta vine de la Dumnezeu. "Coincidența" face ca aceiaşi teologi care sustin vaccinarea, spunand ca otrava transumanistă vine de la Dumnezeu, aceiasi purtatori de cuvant sustin fertilizarea in vitro si tot ei vor sustine si "punga bio" si transumanismul... aceiasi lupi, aceleasi vedete teologice va vor spune ca Dumnezeu vrea rasa umana imbunatatita si ca toate le lasa Dumnezeu spre a fi de folos omului, dar nu vă vor spune ce lepădare şi ce hulă este să amesteci cele neamestecate ale lui Dumnezeu şi să faci voia omului acolo unde voia Lui Dumnezeu stă împotrivă.
Aceşti lupi prezinta totul sub forma avantajelor progresului, dar in spatele lor se ascunde talpa iadului, caci drumul spre iad e pavat cu cele mai bune intentii. Cum recunoasteti lupii? Simplu: oricine sustine amestecarea celor neamestecate, oricine sustine stiinta mai mult decat pe Dumnezeu, oricine sustine ca sunt bune medicina genetica ori vaccinul transumanist ori interventiile asupra naturii umane, acela este ucenic al satanei, oricine ar fi si de oriunde ar veni.
Tot aşa... înclin sa mai cred ceva:
Antihrist va avea (sau deja are) o "mână dreaptă", un om căruia îi va da "cheile împărăției sale" în lucrare inversa față de Sfântul Apostol Petru. Poate asa il vom recunoaste pe antemergator... va avea cheile imparatiei lui antihrist în mâna sa...
Şi am mai înțeles, fraților, e clar că trebuie să iesim la lupta, caci Dumnezeu a oranduit ca Romania sa ramana inca in faza in care se mai poate face ceva. Chiar de ar fi sa murim, oricat de greu ne va fi (si ne va fi foarte greu daca ne vom impotrivi satanelor globaliste), va trebui sa-i alungam pe dusmanii Lui Dumnezeu si ai poporului roman din guvern si din parlament si sa ne aparam stilul de viata, cultura si credinta. E o chestiune de alegere, caci nu mai avem nimic de pierdut. Altfel, urmatorii 10 de ani vor aduce devastare... / Sursă: Facebook.com

Notă site: Știința a devenit de ani buni o adevărată religie. Nu avansează nimeni în „grad” dacă nu are „putere socială”, dacă nu are prieteni acolo unde trebuie, și cel mai important ... trebuie să NU creadă în Dumnezeu!! Oameni de știință redutabili au fost izolați de lumea științifică, indiferent de cât de capabili și morali erau, doar pentru faptul că erau creștini ... În religia „științei” este un mare păcat să crezi în Dumnezeu, de ce? Pentru că ei, fondatorii acestei ideologii a științei se cred „atot-știutori”, de ne-contrazis ... dar tot ei aruncă TEORII în lumea învățământului școlar despre evoluționism, eliminând pe Dumnezeu din mintea crudă a copiilor...
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe