21 Aprilie 21

Programul oricărei ființe omenești

   Împlinindu-ne datoria, cugetul vieții noastre să ne fie întotdeauna acesta: că toate câte ni le-a dăruit Dumnezeu, ni le-a dăruit spre bine, și spre bine să le și întrebuințăm. Acesta se săvârșește împlinind cele două Porunci ale Domnului: „Să iubești pre Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, și cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este întâi și mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia: să iubești pre aproapele tău ca însuți pre tine.” /Mt. 22, 37-39? Așadar, dragostea față de Dumnezeu și de aproapele este împlinirea Legii, și mai mult decât atât. Însă această dragoste - dreaptă, adevărată, nefățarnică, creștinească - nu este doar un simțământ, o trăire, ci este împlinirea numaidecât cu fapta. Căci Domnul zice: „De Mă iubiți pre Mine, păziți Poruncile Mele. Cela ce are Poruncile Mele și le păzește pre ele, acela este care Mă iubește pre Mine; și cela ce Mă iubește pre Mine, iubi-se-va de Tatăl Meu, și eu îl voi iubi pre el, și Mă voiu arăta lui.” /Io. 14, 15; 21/
   Iată, acesta este programul oricărei ființe omenești - dacă vreți, al fiecărui Creștin, și mai ales al fiecărui Preot și Episcop: împlinirea dragostei în viața sa.

Extras din: Să ne păzim obrazul și sufletul! - Sfaturile și învățăturile Patriarhului Pavel al Serbiei - Iovan Ianici, editura Predania, București / sursă foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe