27 Mai 22

Profilul lui Zaheu, de-a lungul timpului. Zaheul de acum două milenii și Zaheul vremurilor noastre.

În Duminica a 32-a de după Rusalii, în fiecare biserică ortodoxă se citește o sfântă pericopă evanghelică, în care Sfântul evanghelist Luca ne relatează cum Zaheu vameșul, adică șeful celor care colectau birurile în orașul Ierihon, după ce a acumulat prin furt și înșelătorie, asuprindu-i pe oameni, o avere impresionantă, auzind de minunile înfăptuite de Mântuitorul  Hristos,  și-a venit în fire, l-a primit pe Domnul în casa sa, a dăruit jumătate din avere săracilor, iar pe cei pe care i-a nedreptățit i-a despăgubit împătrit.

Acesta este un model al pocăinței, un regret autentic, însoțit,  pe cât îi este cu putință omului de repararea greșelilor făcute.

Acum 2.000 de ani, Zaheu a ales să redevină om, după ce își întinase acest statut de imensă noblețe,  fiind pentru o vreme doar un personaj care i-a persecutat pe semenii săi,  pretinzând, evident că își face datoria, chiar și atunci când îi împovăra cu taxe și impozite aproape imposibil de suportat.

Din fericire pentru mântuirea sa, Zaheul acelor timpuri s-a întors acasă, adică la Hristos,  auzind de la Domnul cuvintele "astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că și el este fiul Lui Avraam, pentru că Fiul Omului a venit să-l caute și să-l găsească pe cel pierdut".

Ne întrebăm,  însă,  în mod firesc ce se întâmplă cu zaheii si zaheele din zilele noastre?

Zaheul de azi, fie că este bărbat,  fie că este femeie, seamănă cu cel de atunci, doar prin faptul că exercită o funcție de conducere, o demnitate oferită de stat și plătită gras din banii contribuabililor.

Personajul lumii de astăzi este mult mai arogant, îngâmfat, mincinos, fățarnic, demagog, prieten bun cu Iuda, din perspectiva trădării de care este în stare.

În prezent, Zaheu nu este numai perceptor de taxe și impozite ca acum două milenii,  ci activează în foarte multe domenii ale vieții cotidiene.

Acesta, fiind bineânțeles șef cu puteri nelimitate, de multe ori pretinde că luptă cu bolile, cu diverși viruși și că,  în numele unui așa-zis "bine comun" vrea să protejeze sănătatea publică.

Zaheii care, încălcând libertățile oamenilor și discriminându-i în foarte multe feluri și sub mai toate aspectele vor să-și vaccineze semenii în mod obligatoriu, fără a ține cont de libera lor alegere,  vor să țină cât mai mult chipul fiecărui om cât se poate de bine mascat și introduc stări de urgență și de alertă, fără a  mai consulta pe nimeni, pentru că,  nu-i așa "ei știu ce e mai bine pentru fiecare dintre noi"...

Tot Zaheul care spune că ne vrea sănătoși înființează direcții de sănătate publică,  pe care le transformă în direcții de persecuție publică, puse pe carantinat sau izolat oameni, care, de multe ori au doar "vina" că se încăpățânează să rămână sănătoși...

Aceste structuri sunt deservite, într-o proporție semnificativă de "mari specialiști în epidemiologie", cum ar fi lucrători aflați, de obicei în spatele tejghelelor Big Pharma și alte categorii asemănătoare.

Prețuiesc fiecare meserie, dar în România și nu numai, în foarte multe cazuri,  omul nepotrivit e la locul nepotrivit.

În numele sănătății publice ești plasat în carantină,  chiar dacă ești perfect sănătos și ești Ierarh al Bisericii și chiar dacă vii de la slujirea săvârșită  în locuri împodobite cu sfințenie, unde te-ai rugat pentru poporul tău.

Tot lumea de azi ne spune, prin zaheii care conduc, faptul că un sportiv aflat  pe prima treaptă a podiumului nu poate să-și apere statutul, pentru că a ales să nu urmeze un anumit tratament medical.

Să nu credem, însă că-l regăsim pe Zaheu crezându-se atotstăpânitor, doar în sfera sănătății publice.

Acest personaj face și politică și încă una pe care o pretinde a fi "de nivel mare".
Zaheu- politicianul știe să dea mici și bere, la nevoie,  te minte frumos, până când ajunge la putere, este deopotrivă atât  spoială de om de stat, cât și politruc mărunt, fără scrupule și fără menajamente.

De multe ori, în birourile unui astfel de politician au loc petreceri dezlănțuite, în timp ce poporul e încorsetat în restricții și obligativități.
Un asemenea personaj al zilelor noastre poate să spună cu ușurință că " statul a eșuat " atunci când spitalele iau foc pe bandă rulantă și mor oameni care au venit să-și capete sănătatea.

Zaheu se mai consideră astăzi analist complet, gazetar, jurnalist, formator de opinie și așa mai deoparte.

Plătit cu bani grei, a căror necurație este similară cu a celor câștigați de Zaheul de acum 2.000 de ani, analistul complet din prezent, după ce susține mineriade de tot felul sau cere alungarea din țară a unor figuri proeminente, care au marcat istoria națiunii române , este în aceste timpuri o puternică armă secularistă și neomarxistă, care atacă la comandă Biserica Ortodoxă strămoșească și  care mușcă la ordin din tot ceea ce înseamnă valorile noastre perene și tradițiile atât de scumpe, pentru care această națiune a plătit un mare preț, pe parcursul istoriei.

Voi mai spune doar faptul că Zaheul prezentului este proeuropean, globalistul de serviciu, psihosexolog, filozof, având și multe alte atribuții, pe care și le-a arogat cu de la sine putere.
El propune educație sexuală obligatorie în școli,  începând cu intervalul de vârstă 0-4 ani, cere tuturor statelor membre UE să recunoască așa-zisele căsătorii între persoane de același sex și,  totodată vrea să implementeze așa-numita ideologie de gen, conform căreia bărbații se cred femei și invers.

Așadar,  între Zaheul de acum 2.000 de ani și Zaheul zilelor noastre cam singura asemănare rămâne exercitarea unei funcții de conducere.
Omul de atunci L-a primit în casă pe Dumnezeu, L- a îmbrățișat pe Hristos și s-a mântuit.
Personajul de azi este doar lider în context pandemic,  dar, în cele mai multe cazuri format în școlile pandemonice ale neomarxismului ateu de origine bolșevică.

Acum două milenii, Zaheu s-a întors la Dumnezeu și a cucerit raiul, încă de aici, de pe pământ.

Având o inimă extrem de împietrită,  marea majoritate dintre zaheii și zaheele de astăzi acordă șanse infime întoarcerii.

Oricum, Dumnezeu nu se lasă batjocorit și pe cel ce strică lucrul Său și Domnul îl va strica, după cum ne spune Sfânta Scriptură.

Nouă,  celor care spunem că dorim să ne aruncăm în brațele lui Iisus, nu ne rămâne decât sa-L rugăm pe Mântuitorul nostru să ne dăruiască pocăința adevăratului Zaheul, adică a celui de acum 2.000 de ani și să ne ferească de minciuna, perfidia,  lăcomia, intenția voită de a face rău, promiscuitatea morală și lipsa de substanță umană a unui mare poluator,  Zaheul de astăzi, care răspândește în jur mirosul pestilențial al urii, vrăjmășiei și dezumanizării!

Text & foto: Protos. Dr. Sofian Costea / Foto credit: Lumina Cuvântului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe