24 Octombrie 20

Prin întuneric la lumină

   „S-a născut om pe lume” (In 16, 21). înainte de Hristos nimeni nu a salutat cu atâta entuziasm apariţia unui om ca Cel care l-a făcut pe om. Creatorul universului S-a bucurat mult mai mult pentru om, decât pentru slăvitul cor al cetelor cereşti. Omul e mai preţios decât tot restul creaţiei. Desăvârşit şi încheiat, omul este minunat aşa cum minunat e şi Dumnezeu. E nemuritor şi mai presus de lume decât un microcosmos — e un microtheos. Faptul că Logosul Cel veşnic al Tatălui S-a făcut trup „făcându-Se asemenea oamenilor” (Flp 2, 7) înseamnă că, la rândul său, cu darul iubirii Sale, omul se poate face asemenea lui Dumnezeu, până la identitate cu El.
   Între Dumnezeu şi om există şi trebuie să fie o măsură comună, în ciuda a tot ceea ce este incomensurabil între ei. Eliminarea acestei idei a comensurabilităţii face cu totul imposibilă interpretarea oricărei forme de cunoaştere ca adevăr — adică ca o corespondenţă cu realitatea Fiinţei Primordiale. Dacă prin natura spiritului său omul nu este „asemenea lui Dumnezeu”, atunci nici Dumnezeu nu S-ar fi putut face om. În fericirea Fiinţei Sale atotdesăvârşite, Dumnezeu, bunătate infinită, a dorit să reverse această fericire „în afara” Sa şi a creat astfel o lume de fiinţe raţionale. El nu lea creat doar pentru o parte din fericirea Sa — orice element de limitaţie ar indica o neasemănare şi ar exclude o unitate veşnică cu Dumnezeu la nivelul cel mal înalt.
   Învăţătura potrivit căreia omul poate deveni asemenea lui Dumnezeu în întregime şi nu doar întro anume măsură stă la baza antropologiei noastre creştine. în calitate de chip şi asemănare a Absolutului, omul e conştient că prin spiritul său transcende orice altă formă de existenţă naturală. Prin rugăciune întrezărim în noi înşine infinitatea divină, nu încă actualizată, dar presimţită. Desăvârşirea asemănării însă nu suprimă distanţa ontologică între Dumnezeu Creatorul şi omul creat.
   Tragedia creaţiei a venit odată cu căderea omului şi ea se continuă în nestatornicia noastră permanentă. înclinaţi spre rău, detestăm şi combatem răul; în dorul nostru după binele absolut, după Dumnezeu, îl împingem deoparte şi I ne împotrivim.
   Având în chip inseparabil în Sine pe Dumnezeu şi pe om, Hristos este singura soluţie la acest conflict aparent de nerezolvat. El este cu adevărat „Mântuitorul lumii” (In 4,42). El este măsura tuturor lucrurilor, dumnezeieşti şi omeneşti. El este singura cale spre Tatăl. El este soarele ce luminează universul. Numai în lumina Sa poate fi văzută calea.
   Suntem în chip firesc atraşi spre Cel Preaînalt, dar pelerinajul nostru spre El trebuie să înceapă cu o pogorâre în străfundurile iadului. Sfântul Apostol Pavel a spus despre Hristos: „Iar aceea că S-a suit — ce înseamnă decât că El mai întâi s-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului? Celui ce S-a pogorât, El este şi Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, pentru ca să umple totul” (Ef 4, 9-10). Şi aceasta este calea şi pentru noi după cădere. Coborâm la iad în conştiinţa noastră; din clipa în care ni se descoperă chipul Omului veşnic, devenim tot mai intens conştienţi de starea noastră întunecată. Suntem copleşiţi de întristare. Agonia spiritului nostru e atât de acută, încât nici o durere fizică nu se poate compara cu această suferinţă atemporală. Cu ultimele rămăşiţe ale puterii noastre ne rugăm pentru ajutor de Sus. Afundaţi în păcate, ne vedem smulşi de la Dumnezeu, şi din adâncuri strigăm: „M-a lovit moartea. Vino şi fă-mă întreg. Vino şi depărtează tot ceea ce mă întinează. Vino şi săvârşeşte întru mine tot ceea ce este bine-plăcut înaintea Ta. Sunt ţinut rob în întuneric. N-am putere să mă ridic până la Tine.”
   Prin întuneric, prin tot ceea ce întinează, am în vedere aici mândria. Mândria este rădăcina oricărui păcat. Hristos Şi-a început propovăduirea pe pământ printr-o chemare la pocăinţă — la o schimbare radicală a atitudinii faţă de viaţă. Perspectiva noastră normală se schimbă în contrariul ei: smerenia inalţă, mândria coboară. Dumnezeu ni S-a arătat într-o smerenie absolută. Acesta este începutul căinţei care n-are sfârşit pe pământ, fiindcă un sfârşit ar indica îndumnezeirea desăvârşită, egalitatea cu Hristos-Dumnezeu.
   Rugăciunea plină de întristare devine atotînvăluitoare. N-a mai rămas nimic în mintea sau inima noastră: moartea închide întreaga creaţie şi înainte de toate pe noi înşine. Şi iată că ni se arată ceea ce „ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit” (cf. 1 Co 2, 9) — o rază a Soarelui necreat care străbate adânc în întunericul nostru.
   Această lumină dumnezeiască, ascunsă, tainică prin natura ei, dă o nouă viaţă sufletului. Imaterială şi nevăzută, însă uneori văzută, ea atrage cu blândeţe la sine mintea omului; şi atunci pământul şi toată zarva sa sunt uitate. Blajină, e mai puternică decât orice altceva. Mângâie sufletul; inima se topeşte, mintea se linişteşte. E viaţă pătrunsă de iubire. îndoiala şi teama sunt izgonite. Moarte fuge din faţa ei.

Duhule Sfinte, tainică Lumină,
Lumină nepătrunsă, Lumină mai presus de orice
nume, vino şi te sălăşluieşte în noi.
Izbăveşte-ne de întunericul necunoştinţei şi
umple-ne cu noianul cunoştinţei Tale!


   Această Lumină e Lumina Dumnezeirii. Nespus de delicată, nu ne dăm seama de apropierea ei. Ea poate veni în miezul nopţii sau la amiază, în întregime lumină, ea este răsuflare a iubirii. Aduce pace. Aduce o experienţă a învierii. Mintea omului intră pe tărâmul în care nu mai există moarte, Timpul se opreşte. Lumea, mistuită până atunci de moarte, vine la viaţă.

Doamne, Iisuse Hristoase, Lumină veşnică, Care ai
strălucit din Tatăl mai înainte de a fi lumea,
Care ai deschis ochii orbului din naştere, deschide
şi ochii inimilor noastre şi dă-ne să Te vedem pe
tine, Ziditorul şi Dumnezeul nostru!

   Dă-ne să simţim cuvântul evanghelic al lui Hristos ca pe o Lumină fară de moarte, ca pe o putere dumnezeiască creatoare, ca pe o nouă treaptă în creaţie; acum însă nu sub forma unei porunci — „Să fie...” — ci ca un cuvânt grăit cu o fiinţă raţională. „întru libera Sa voinţă ne-a născut prin cuvântul adevărului” (Iac l, 18).
   Nu există vehemenţă în cuvântul lui Hristos: omul este liber să-l respingă, deşi întreaga lume va fi judecată de acest cuvânt. Cel ce îl primeşte ştie de unde vine — ştie dacă a fost rostit de un om sau dacă s-a pogorât cu adevărat „de la Părintele luminilor” (Iac 1,17).
   Hristos e Lumina lumii. El ni L-a descoperit pe Tatăl Ceresc şi ne-a arătat ce este omul. Fără El am avea puţine cunoştinţe despre Dumnezeu sau despre om. Hristos este Adevărul Veşnic ce depăşeşte toate „adevărurile ştiinţifice” care prin ele însele sunt efemere. E cu neputinţă să cunoaştem Adevărul care este Hristos altfel decât ascultându-L pe El: „Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi... Adevăr, adevăr vă spun: De va păzi cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea... De Mă iubeşte cineva, el va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi ne vom face locaş la el” (In 8, 31. 32. 51; 14, 23). Treimea ne va face locaşul Său nu pentru o vreme, ci pentru o veşnicie.
   Astfel, cei care într-un fel sau altul îl resping pe Hristos nu ştiu Ce şi pe Cine resping. Hristos e înţelepciunea, înţelepciunea mai înainte de veci şi ascunsă, pe care stăpânitorii şi slujitorii acestei lumi nu o cunosc. („Grăim înţelepciunea lui Dumnezeu cea întru taină, cea ascunsă" — 1 C0 2,7.) Înaintea venirii lui Hristos, întreaga lume, toate popoarele pământului, umblau în întuneric, neştiind calea ce le conduce la împărăţia lui Dumnezeu şi la Tatăl nostru. Acum aceste taine ni s-au descoperit. Ni s-a dat cunoştinţa sigură a sensului ultim al venirii noastre în lume. Hristos ne-a vestit iubirea Tatălui pentru noi şi ne-a arăta în El însuşi pe Tatăl. Dar noi L-am răstignit şi, atunci când era spânzurat pe cruce, ne-am bătut joc de El; şi până astăzi continuăm să ne batem joc de El.
 
Extras din: Arhimandritul Sofronie - RUGĂCIUNEA - Experienţa Vieţii Veşnice / Editura Deisis Sibiu - traducere şi prezentare: diac. Ioan I. Ică jr
Foto credit: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe