27 Iunie 22

Prima biserică creştină de la noi...

"Că suntem la marea sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, să poposim câteva momente în timpurile lor.
Ştiţi că avem ruinele uneia dintre primele biserici creştine din întreaga lume? O raritate. Se află în satul Izvoarele, aproape de străvechea Drobeta, lângă Podul, ruinat şi el, al lui Apolodor.
Până la anul 313 creştinii trăiau în clandestinitate şi îşi ţineau slujbele, botezurile, cununiile, pe ascuns, ca noi în trecuta dictatură, nici vorbă să-şi înalţe biserici. Imediat însă, după câştigarea libertăţii, au făcut-o, şi încă din plin.
A fost ca o explozie, dar nu una distrugătoare ci binecuvântată: o erupţie de lumină şi har. S-a deschis Secolul de Aur creştin, cu manifestarea celor mai strălucite minţi ale Imperiului, cu apariţia unei bogate literaturi de care lumea era însetată, cu, fireşte, ridicarea unor impresionante lăcaşuri de cult.
De atunci datează biserica noastră. Printre alte piese arheologice care o situează în timp, s-au găsit monede din timpul domniei lui Constantin cel Mare (306-337).
Ea e un monument de excepţie nu numai de istorie bisericească ci şi de istorie propriu-zisă. Înseamnă că la nordul Dunării, la câteva decenii bune după retragerea lui Aurelian, exista o populaţie creştină care nu-şi părăsise teritoriul, una nu doar foarte numeroasă ci şi bogată, în stare să înalţe clădiri de asemenea proporţii." - Miron Scorobete via Cristi Nemțeanu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe