23 Ianuarie 22

Predici nonconform: „ce cer ți s-a deschis, nobilule în papuci de casă!” - părintele Crin-Triandafil Theodorescu

Îndrăznesc să public o postare de pe un site social a părintelui Crin-Triandafil Theodorescu, un preot drag mie, un preot pe care Duhul Sfânt probabil nu-l părăsește niciodată ... cum de ce? Scrie dumnezeiește, literele așternute pentru a da viață gândurilor mângâie, îmbrățișează, aproape că prin viață sub ochii cititorului.

Iată o monstră de dragoste preoțească:

„Predici nonconform
Deschid Evanghelia și citesc.
Un împărat a pregătit o cină mare și și-a chemat prietenii la masă. Nu că ăștia n-ar fi avut ce să mănânce pe-acasă; prietenii unui împărat nu mor de inaniție, că iubirea cuiva e un soi de hrană din care dacă mănânci nu vei mai înfometa. Să fii prieten cu împăratul, ce respirație înaltă! Să-l ai pe Dumnezeu pe lista de telefon, la favorite, să-L întâlnești la sfârșit de săptămână la cină, să stai cu El la masă și să-ți mai spui din nefericiri, și Împăratul să te mângâie cu vorba, ce cer ți s-a deschis, nobilule în papuci de casă!
Și deschid prietenii emailul și citesc invitația, duminică dimineața la ora 10, la biserică, cina cea de taină, toate bunătățile cerului sunt pe masă, tanti Maria a pregătit o prescură bizantină cu miros de lemn de stejar noduros, florile sunt proaspete în glastre și caloriferele duduie sfidând factura (un soi de epistolă apocaliptică ce-o să vină spre sfârșitul lunii), deschid prietenii emailul și-o dau pe fofileală. Aici iau un inspiro și mă copleșește rușinea, sunt maestru la fofilogeală, aș fi în stare să mă scuz și la propria mea înmormântare. Prea multe mi se par importante și nu-s. Prea mulți oameni țesuți din lumină am ratat în viața asta pentru că mi s-a părut prea departe, prea curând, prea scump. Că poate, că mai vedem, că nu încă. Și mai am niște datorii memorabile. Aud, în răstimpuri, când norii se opresc din rostogoleală și se face liniște în sufletul meu, aud oameni din trecut cum mă strigă pe numele de judecată. Că prea mulți am înjunghiat pe la inimă și i-am lăsat în praful drumului, abia respirând, și m-am dus mai departe spre Ierihonul prăbușirii. Și chiar dacă am vrut să-i uit, mă strigă ei din urmă. Că de-aia simt că nu mor încă, nu încă mor, că fiecare zi în care deschid ochii e un cec în alb trimis de sus, ocazia unui petec cu care pot vulcaniza o pană de suflet care mi se datorează.
Oftez în microfon și trec mai departe.
Și se fofilează prietenii, unul și-a cumpărat o proprietate latifundiară și se duce la fața locului să conceapă un plan investițional; altul și-a achiziționat o mașină nouă, și-a programat o vâjâială pe autostradă, să-i dea talpă la maxim și să trăiască super, (bine, în Evanghelie scrie de cinci perechi de boi, dar noi ne-am prins că sunt herghelii de cai-putere), al treilea s-a însurat și s-a băgat nevastă-sa pe felie, că multe prietenii cu Împăratul s-au stricat din cauza vocii din stânga ființei tale. Și se supără Împăratul rău, tare, și poruncește să fie aduși la masa lui toți ăștia pârliții, ca mine, ca tine, păcătoșii, chiorii existențiali, împiedicații lumii, looserii, căzuții, ăia buni de puși pe rug, pe care nu-i vede nimeni, a căror voce nu se aude când oftează, ăia, ăștia, noi.
Și predic. Că masa la care vine împăratul e Crăciunul. Nașterea lui Dumnezeu e fața de masă albă pe care, mai în primăvară, se vor așterne bucatele Paștilor. Și de aia e important să fim toți laolaltă acum, că ne pregătim de înviere. Mâncăm un avans al veșniciei la masa Marelui Prieten, asta e masa de Crăciun. Chiar dacă am pătat-o cu lăcomie, cu beculețe pe leduri eco; e masa cerului. Și că nu despre ce ai pe masă e Crăciunul, ci despre cine e în jurul ei, și-n timp ce zic prin spatele pleoapelor îmi trece un val de lacrimi, că neamul nostru, împrăștiat prin toată lumea, nu s-a mai strâns în jurul unei mese de prea mult timp, și multul ăsta apasă și doare, Doamne, te rog, fă cumva în stilul Tău și îndreaptă lumea asta să ne mai putem și noi strânge cu nepoții și bunicii pe lângă ceva de mâncat, de băut, de râs și de plâns, că despre asta e Crăciunul, nu despre o ceafă de porc, că nu ”decât asta a rămas”, o ceafă de porc; și zic, și zic, și-n-timp ce zic îmi trece Tata prin fața ochilor, cum se închina el întreit cu pioșenie la masă, făcea trei cruci rapide pe coșul pieptului, ca o rafală de gloanțe de lumină, și molfăia un Doamne-ajută în barba-i albă, și zic, și zic, și când termin și deschid iar ochii îmi văd finii în Biserică, IonEmilia, MihaiElena, plecăm acasă cu niște prescură în traistă și Ea se scuză că masa e săracă și că n-am știut de musafiri și zice una din ele că nu despre asta e o masă, e despre cine e în jurul ei și Ea râde că mă știe pe toate faldurile și-mpărțim niște supă cremă de dovleac cu piper răsfirat și crutoane din prescură bizantină și apăsăm niște vinete cu ceapă roșie laminată pe pâine prăjită și scufundăm totul sub un val de cafea neagră ș-amară, și iese finul Ion să-și fumeze păcatul cu filtru pe terasă și mai râdem și ne mai hlizim la viață ca la o vitrină cu bunătăți și pe urmă ne luăm în brațe și mulțumim frumos pentru masă, pentru viață, poftă bună la trăit și sus inimile, că vine Împăratul să cineze cu noi, AMR unșpe.” - a scris părintele Crin-Triandafil Theodorescu pe un site social.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe