24 Septembrie 20

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a fost diagnosticat cu virusul Covid-19

   Preasfinţia Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se interna la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad.

   Mesajul transmis de PS Ignatie al Hușilor la începutul pandemiei

   Episcopul Ignatie a îndemnat stăruitor, încă de la începutul pandemiei, să fie respectate cu stricteţe recomandările autorităţilor abilitate cu gestionarea acestei crize pentru că „virusul nu umblă de unul singur, ci este «transportat» de oamenii contaminaţi”.

   „Cred că şi în această recomandare Dumnezeu ne dă un semnal că este benefic să ne smulgem din zgomotul lumii, din alergătura epuizantă a sărmanei fiinţe omeneşti, care nu mai are resursele necesare de a se interioriza, pentru că este împrăştiată în cele trecătoare şi în cele fără de niciun sens pentru lumina sufletului nostru”, spunea ierarhul în 22 martie.

   „În mod paradoxal, distanţarea socială şi fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos şi, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi”.

   „Ţineţi cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autorităţile abilitate în gestionarea crizei, în care ne aflăm, şi de ceea ce spun specialiştii în domeniu. Restul este doar materie toxică, care întreţine inutil angoasa şi dezordinea gândurilor, pentru a ne arunca în deruta manipulărilor grosolane şi a şocurilor existenţiale”, a îndemnat PS Ignatie, potrivit Basilica.ro



 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe