30 Martie 23

Pr: Alexandru Lungu: „Ipocrizia unor oameni vis a vis de suferința altora este fără îndoială un semn clar că nu știm cui Dumnezeu slujim”

Ipocrizia unor oameni vis a vis de suferința altora este fără îndoială un semn clar că nu știm cui Dumnezeu slujim. Creștinismul nu este religia dreptății, cât mai ales una a iubirii.  Cum ar fi arătat Creștinismul astăzi, dacă Hristos ar fi înființat o armată de apostoli cu care să ia sub asalt Ierusalimul acum 2000 de ani? Să nu se mai jertfească pe cruce , să renunțe la patimi și să-și înființeze împărăția pe pământ? Cum ar fi arătat astăzi calendarul creștin, dacă mucenicii care au fost dați morții în arene ,mâncați de lei și omorâți prin ascutișul sabiei, s-ar fi revoltat și ar fi devenit un grup de mercenari ce luptă pentru propria viață?
Suferința altora devine subiect de fanatism religios pentru unii dintre creștinii noștri , care văd în necazul aproapelui răzbunarea lui Dumnezeu.  Așadar același Creator, poate să fie atât Tată iubitor  pentru o parte din creația Sa , cât și răzbunător pe cei care nu îi îmbrățișeză legea predată prin apostolii săi acum mai bine de 2000 de ani?
Am întrat în perioada Triodolui, iar în duminică următoare vom asculta evanghelia fiului risipitor.  A celui care si-a abandonat tatăl, cerându-și partea de avere pentru simplu fapt că alături de familia sa nu își putea trai viața în dimensiunea dorită de el. Tatăl îngăduie acest abandon , oferă tot ceea ce i se cuvenea fiului celui mic abia după moartea Sa,  însă nu încetează nici o clipă să-și aștepte fiul desfrânat.
Dacă o tragedie de proporții poate să ne împingă la replici atât de acide ,încât să găsim justificări biblice , profetice,  preluate din nu știu ce manuale ezoterice,  înseamnă că nu știm cui Dumnezeu aparținem. Tatăl nostru ești și Tatăl lor. Și dacă toți avem același Tată,  oare nu suntem frați? Să ne rugăm pentru cei aflați în durere , fără justificări,  fără răutăți ieftine. La câteva mii de km, mii de copii își plâng părinții care nu mai sunt. Mii de părinți sunt nevoiți să-și îngroape copiii plecați mult prea devreme din această existență. Viața are aceeași valoare indiferent de religie !

Pr. Alexandru Lungu.

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in Era IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe