02 Octombrie 22

PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trimis un mesaj de condoleanțe victimelor și familiilor tragediei din clubul „Colectiv”

    "Cu multă tristeţe am aflat de tragedia provocată de un incendiu la Clubul Colectiv din București în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în urma căruia și-au pierdut viața 27 de persoane, peste 160 au fost rănite, dintre care 146 au fost internate în 12 spitale din capitală.  

    În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi sau aflaţi în spitale, adresăm acestora cuvânt părintesc de compasiune şi de alinare sufletească.   Suntem alături de cei aflaţi în suferință pe patul de spital și ne rugăm lui Dumnezeu pentru alinarea durerilor și vindecarea lor.

    De asemenea, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi.  

    Parohiile din Bucureşti cărora aparţin tinerii decedaţi sau cei afectaţi de arsuri sunt solicitate să ajute spiritual şi material familiile îndoliate şi familiile celor aflaţi în spitale. Reînnoim apelul nostru pentru donare de sânge spre salvarea vieţii celor din spitale.  

    Să unim rugăciunea cu fapta milostivă pentru toţi cei aflaţi în suferinţă!" 

 
 
 

Căutări recente:

Map of Goa Progressive Music (18.03.11) 1996-2007 инструкция по эксплуатации ноутбук es ari anjelina jolis surati AV-Comparatives The Seamstress (2009) Online Fourplay unblock Երգեր Seabiscuit Заправка картриджей hp в Санкт-Пете производственная инструкция мойщика 133BPM Records собейт Pick Up Records/Lizard Яблонского Caro Ornamental Ведьмаку Win32 API CODEX descarca The River Why (2010) http://www.allshares.ge/download.ph артифлекс хондро инструкция свет 295 серия Bitt Sensation NuZone Gears DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE EPISODUL 2 Чаки: Bài 19 : Tiếng Nhật Thông Dụng skelbimai IL TEMPO SE NE VA online power point servisi Best golden AWP для css ne IF FRENCH FRIES WERE FAT FREE латвийцев BELOW YOUR MEANS Naija Купить обои 5775-01 Купить обои 5652-25 Dumnezeu si хроническая глаукома lui mai cel sunt CE am care Cum din este Cea nu sau cu mare despre viața cei copii ai bine aL are toate unde Hristos Iisus SE ar cine Lumea 10 au domnului Dacă Prin Ioan te le mult face spre in IPs Calistrat De la Când VA sa ... pe Un
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe