16 Iunie 21

Pentru cel ce s-a lepădat de Hristos prin scrisoare

   În părțile Italiei era un oarecare boier, cu numele Carol, care cheltuia averea sa pentru felurite desfătări, îndulciri și desfrânări trupești; și în puțină vreme sărăcind și nemaiavând de cheltuială ca să petreacă cu galantomie și cu răsfățare ca mai înainte, s-a întristat și s-a amărât până într-atât încât zicea, ca un deznădăjduit, cuvinte de hulă. Iar într-una din zile s-a dus într-o pădure să afle vreun vrăjitor, pe care să-l întrebe dacă nu ar putea diavolul să-l îmbogățească. Deci, umblând, l-a întâmpinat pe el diavolul în chip de ostaș, și i-a zis lui: „Eu sunt acela pe care îl cauți. Dacă vei primi să-mi faci zapis scris cu sângele tău cum că te împreunezi cu mine și te lepezi de credința ta, eu îți voi da toate avuțiile lumii acesteia și îți voi face toate voile tale, ca să ai atâta mulțumire încât să nu fie altul asemenea ție”. Iar ticălosul acela, îmbătat de dorul iubirii de deșertăciuni, a primit ca un deznădăjduit ce era și a scris cele împotriva botezului, adică s-a lepădat de Hristos și s-a împreunat cu demonul. Care i-a dat desfătări și bunătăți vremelnice după cum i-a făgăduit. Și lua parte la toate petrecerile lui, mergând după el în chipul ostașului, și îi săvârșea toate poftele lui. Iar odată a trecut pe lângă o biserică și, întorcând ticălosul ochii către dânsa, a văzut icoana Născătoarei de Dumnezeu. De unde, aducându-și aminte de fărădelegea lui, a suspinat amar și l-a durut inima. Atunci demonul l-a lovit cu un toiag atât de tare, încât s-a înnegrit carnea lui, și i-a zis: „Păzește-te de-acum înainte, să nu mai îndrăznești să privești la icoana Fecioarei Maria, că ea mi-a făcut multe pagube și pe mulți i-a luat din mâinile mele; căci, dacă te voi mai prinde vreodată că întorci ochii către dânsa, îți voi da aspră moarte, păgubindu-te de bunătățile vieții celei de acum, iar sufletul tău îl voi lua cu mine în munca cea veșnică”. Acestea auzindu-le, ticălosul acela a rămas întristat foarte, nu atât pentru rănile trupului, cât pentru moartea sufletului. Și socotind în sine cum ar face ca să se izbăvească de robia aceasta, zicea: „Vrăjmașul singur a mărturisit că Preasfânta Fecioară i-a luat pe mulți din mâinile lui, deci poate se va milostivi și spre mine darul ei, ca o Maică a lui Dumnezeu Cel întru tot milostiv”. Acestea le gândea el, iar vrăjmașul, necunoscând cele ascunse ale inimii lui, l-a trecut pe lângă altă biserică, pentru a vedea dacă îi ascultă porunca. Și acela, văzând ușa deschisă, a alergat cu sârguință și, intrând înăuntru, a căzut la pământ înaintea preacinstitei icoane a Maicii lui Dumnezeu, bătându-și pieptul și strigând acestea din adâncul inimii, cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți: „Stăpână și Doamna lumii, apucă înainte și mă izbăvește din mâinile diavolului! Multă este puterea ta, Împărăteasă a toate, arat-o și spre mine cel de trei ori ticălos; mare este milostivirea ta, milostivește-te și spre cel ticălos; nemăsurată este mila ta, miluiește-mă și pe mine cel nevrednic”.
   Acestea și altele multe zicând, vrăjmașul, de mânie, făcea multă tulburare afară din biserică. Apoi, după o bucată de vreme, a strigat: „Eu mă duc, necredinciosule, că mă gonește puterea Fecioarei, dar păstrez zapisul tău, și când va ședea Fiul ei ca să judece ca un drept Judecător, te va da pe tine în mâinile mele, fiindcă de bunăvoie te-ai lepădat de credința ta”. Aceasta zicând, vicleanul a pierit, iar Carol cu mai multe lacrimi și suspinuri se ruga către milostiva Maică a Preamilostivului Dumnezeu, cerând milostivire și iertare. Așa a urmat trei zile plângând cu amar, din inimă, și zicând cuvinte atât de dureroase și cu atâta plângere, încât mai și pietrele lăcrimau. Și așa, de multa osteneală și de bătăile în piept ce le suferise, a obosit. Și puțin adormind, a văzut în vis pe Preasfânta, care îi zise lui: „Tu te-ai lepădat de Fiul meu, ce voiești dar acum aici, în casa mea?”. Iar el i-a răspuns cu smerită vorbire și cu lacrimi, zicând: „O! Preaslăvită Maică a milostivirii, pentru cine s-a răstignit Fiul tău cel cu totul milostiv și mult îndurat? Au pentru cei drepți? Nu, ci pentru cei păcătoși. Iar eu, deși mare fărădelege am făcut, însă tâlharul, desfrânata, desfrânatul și mulți alții mă îndeamnă să îndrăznesc, pe care, pentru nemărginita Lui milostivire, i-a miluit. Care nu te-au făcut pe tine solitoare și mijlocitoare, Maica Lui cea preadulce, și totuși nu le-a încuiat lor milostivirile cele iubitoare de oameni. Și pe mine, care am îndrăzneala ta, cum nu mă va primi? Milostivește-te spre mine, Stăpâna mea, că toate le poți câte le voiești și orice vei cere de la Fiul și Dumnezeul Tău primești negreșit, fiindcă te-a făcut pe tine mijlocitoare a păcătoșilor”. Atunci îi zice Stăpâna: „Fiindcă ai urât fărădelegea ta și te căiești din toată inima, te primesc pe tine și te întorc la Fiul meu. Dar să nu te arăți nemulțumitor pentru darul acesta așa de mare, ci să faci lucruri vrednice de pocăință”. Iar acela, mulțumindu-i din destul, i-a răspuns: „Stăpâna mea și Doamnă Preaslăvită, toate îți sunt cu putință ție, deci fă-mi mie și darul acesta spre încredințarea iertării mele: Poruncește să-mi întoarcă vrăjmașul zapisul acela viclean, cel scris de mâna mea, ca să nu mă înfricoșeze, cum că vrea să-l aducă la ziua judecății Dreptului Judecător. Cunosc cum că nimic nu este cu neputință la tine, deci, ca o Maică a Atotputernicului Dumnezeu, poți să iei și scrisoarea aceea cu totul nebunească, pentru ca să se smerească desăvârșit vicleanul și să nu aibă nici o nădejde asupra mea”. Răspuns-a lui Stăpâna: „Întru slava Fiului și Dumnezeului meu, facă-se și aceasta!”. Și i s-a părut lui cum că a auzit în văzduh glasuri, zicând: „Ca o Maică a dreptății, o, Stăpână, să nu faci nedreptatea aceasta, ca să iei pe acela care a mărturisit cu zapisul lui cum că este al meu”. Iar ea a zis: „Vrăjma-
șule al Adevărului, totdeauna ești mincinos, însă acum ai spus adevărul, cum că sunt Maica dreptății, și pentru aceasta voi face dreaptă judecată, luând zidirea Fiului meu din mâinile tale, căci cu nedreptate este să o stăpânești tu, cel străin”.
   Acestea auzind, Carol a luat multă veselie și, de bucurie, s-a deșteptat și a văzut că n-a fost vis, ci a aflat — o! minune — în mâinile sale zapisul cel scris de el. Câtă veselie socotiți că a fost în ziua aceea, nu numai pentru el, ci și pentru toți acei care au auzit și au văzut zapisul scris de mâna lui. Toți s-au înspăimântat, toți s-au minunat de nemărginita milă a Stăpânului și de puterea cea neasemănată a prealăudatei Fecioare. Vestea aceasta s-a dus în multe cetăți și orașe. Și după ce a auzit și preasfințitul Leon, care era în vremea aceea arhiepiscop în Roma, a trimis oameni de au adus pe Carol. Și, văzând scrisoarea aceea, a poruncit să se facă la biserica de obște slujbă spre mare mulțumire Maicii lui Dumnezeu. Și au săvârșit praznic cu mare veselie și mulți care trăiau în felurite fărădelegi și în desfrânări fiind afundați s-au pocăit din tot sufletul, nădăjduind că prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu vor dobândi iertarea păcatelor. Iar Carol, făcându-se călugăr, a arătat roduri vrednice de pocăință, după cum i-a poruncit Doamna noastră, și prin darul ei s-a învrednicit de cereasca fericire, pe care dea Dumnezeu ca noi toți să o dobândim pentru rugăciunile ei și ale tuturor sfinților. Amin.

Extras din: DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI - Lucrare tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - TRINITAS Iași, 2008
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe