Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni, adică firea Dumnezeiască, dar am văzut pe Fiul, în firea Sa omenească, așa cum a trăit pe pămînt, Om adevărat și Dumnezeu adevărat. De vreme ce L-am văzut și atins, e lesne că Îl putem și picta, așa cum scriem și vorbim despre El, mișcați fiind de dragoste. Nu firea Dumnezeiască o reprezentăm, ci firea umană a lui Hristos și nu credem că Dumnezeu e în scîndură, ci că gîndul nostru și închinarea noastră merge către Dumnezeu care este pretutindeni.
Oare Duhul, care suflă unde voiește, tocmai în icoană alege să nu sufle, potrivit învățăturilor sucite ale celor ce hulesc icoanele?
Cît despre închinarea pe care o aducem sfinților, oare nu vedem peste tot în Scripturi că închinarea în fața unui om este o formă de respect pe care a manifestat-o și Avraam, și toți drepții, dar care nu se confundă cu închinarea adusă lui Dumnezeu? Deci, dacă ne închinăm celor mai mari și mai vrednici de cinste, aici pe pămînt, cam de ce nu ne putem închina lor în fața chipului pictat, de vreme ce noi credem în viața veșnică și în legătura dintre cei vii și cei morți, așa cum ni S-a arătat pe Muntele Taborului unde Moise și Ilie stăteau la sfat cu Hristos în văzul plin de uimire al apostolilor?
Toată învățătura Bisericii este întemeiată pe Scripturi și doar lipsa cunoașterii poate duce la neînțelegeri și tîlcuiri greșite. De aceea, cercetarea Scripturilor este o poruncă dată tuturor, nu o preferință a celor cărturari.
Pr. Savatie Baștovoi. / Foto: religias.com ( Icoană pictată de pictorul rus Rubliov)
