08 August 22

Pentru ce se strânge colecta în Biserică?

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Cum și când ne împărtășim, editura Tabor, 2017, pag. 30-31)
 
În Biserica veche, după împărtășirea cu Sfintele Taine, se scotea tava pentru săraci (colecta). Întâistătătorul împărțea banii la orfani, la văduve, la săraci, la cei întemnițați, la străini și la bolnavi. (Ar trebui să ne amintim că, imediat după sfințirea darurilor, la Axion, puțin înainte de împărtășanie, se trecea tava prin fața celor prezenți, cu mesajul: „Acum că Hristos își dă trupul Său, dați și voi ceva fraților Lui și fraților voștri”).
Sfântul Ioan Gură de Aur consideră de neconceput ca cineva să se împărtășească și să fie indiferent față de aproapele său: „Ce zici? Faci pomenirea lui Hristos și pe cei săraci îi ignori? Ai gustat din sângele Stăpânului și nu ai dat importanță fratelui tău? Ai fost sărac în virtuți și plin de păcate, iar Dumnezeu ți le`a iertat și te`a primit la masa Sa. Iar pe tine nu te`a mișcat aceasta, nu te`ai cutremurat, încât să devii și tu iubitor de aproapele. Nu te mai așteaptă nimic altceva decât să fii predat chinurilor”. (Omilia XXV la I Corinteni, PG 61-230).

Sursă:
Laurenţiu Dumitru. / Foto: stirilekanald.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe