21 Aprilie 21

Pe calea cea strâmtă spre Viața cea veșnică

   Calea către Dumnezeu și către Împărăția Cerească nu a fost niciodată ușoară. Și Hristos ne învață să intrăm pe ușa cea îngustă și să urcăm pe calea cea strâmtă care duce către Viața cea veșnică. Puțini sânt, zice El, cei care o găsesc. Dar largi sânt ușa și calea ce duc spre prăbușirea cea duhovnicească și morala. Aceasta să fie, fraților și surorilor, și învățătura mea - și pentru mine însumi, și pentru voi toți, și pentru toți oamenii de bună credință din lume. Nimănui nu-i este ușor în această lume - lume care zace în rău. Pe acestea și Domnul mai înainte ni le vestește: „De M'au gonit pre Mine, și pre voi vă vor goni.” /Io. 15, 20/ Apostolul Pavel zice, și ne previne, și întărește: Dacă pătimim cu Hristos, cu El vom și împărăți. Dacă ne vom lepăda de El, și El Se va lepăda de noi. Dacă murim împreună cu El, împreună cu El vom și via. cf. 2 Tim. 2, 11.12/ Aceasta a fost și învățătura Sfinților Apostoli și a tuturor Sfinților de până astăzi, a tuturor Sfinților din Neamul nostru și din întreaga lume, cei care cunosc Credința lui Hristos - însă o cunosc ca fiind o credință vie, întru care petrec, lucrează și după care se ocârmuiesc.

Extras din: Să ne păzim obrazul și sufletul! - Sfaturile și învățăturile Patriarhului Pavel al Serbiei - Iovan Ianici, editura Predania, București / sursă foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe