În toamna anului 1941, când a fost arestat și condamnat la 25 de ani muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vîrsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând:
,,Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice".
Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul din închisoarea Târgul Ocna într-o stare atît de gravă, încît supraviețuirea sa timp de doi ani poate fi considerată drept o minune.
Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup Gafencu și-a așteptat moartea cu o seninătate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfînt. Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții.
Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare și o camașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incadescentă, Valeriu a rostit ultimile cuvinte:
"Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul".
La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună, a tuberculoșilor, au venit și s-au închinat, pe rînd, toți deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-și ia rămas bun de la Valeriu.
Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața. A murit la vârsta de numai 31de ani, dintre care unsprezece ani i-a petrecut în închisoare.
Revelaţia fericirii trăită de Valeriu în infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plîngem de nimic cînd fericirea este la îndemîna oricui.
„Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea inimilor voastre şi vă spun: căutaţi fericirea în sufletele voastre! Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte decât din lăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălăşluieşte Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Vă spun atât: căutaţi iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie! Cine împlineşte cuvântul lui Hristos realizează maximum, totul!
Fiți sinceri şi curaţi în tot ceea ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă."
Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că viaţa nu are nici un sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre."
,,Între mine şi dumneavoastră stă conştiinţa. Dumnezeu nu este de vânzare. Tranzacţii de conştiinţă nu se pot face.
Pentru libertatea mea sufletească iau decizia de a muri. Este bine să se spună răspicat adevărul, iar eu adevărul îl slujesc.
Nu sunt judecătorul altora, ci sunt mărturisitorul lui Dumnezeu. Nu există zidire sub soare care să dureze fără Dumnezeu. Dumneavoastră nu vreţi să-L primiţi pe Hristos, eu nu pot primi moartea sufletească."
"Trăiţi viaţa simplă şi nu uitaţi: esenţialul în viaţă este curăţenia sufletească şi trupească."
Să nu părăsiți niciodată Biserica, chiar dacă veți intampina mari impotriviri în statornicia adevărului."
,,Dacă vă vor da afară din Biserică, să rămâneți la streașina ei, să nu vă îndepărtați în niciun chip de Biserică"
Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor
Text publicat de Rânduiala . Preluat
