08 Martie 21

Pe 14 ianuarie 1894 se năștea Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu.

”Înainte, băieți, sunteți cu mine!” Ultimele clipe ale Ecaterinei Teodoroiu.

„Eroii ca şi jerfele lor aparţin poporului din care provin. Şi nu pot fi confiscate de personaje sau grupuri politice ori ideologice.
Imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost venerată între cele două războaie. Această imagine se identifica cu sacrificiul unei naţiuni ajunsă la apogeul măreţiei sale, trecută printr-un cumplit război de reîntregire, în care n-au lipsit doverile de patriotism şi dragoste de ţară, chiar dacă urmaşilor de astăzi, acestea li se par cuvinte sau definiţii puţin cunoscute sau dacă mai reverberează la auzul lor.” - romania-actualitati.ro

...înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet

Pe 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, „pentru dragostea-i de ţară, pentru simţul rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă”, fiind dată ca pildă tuturor ostaşilor:„În timpul ciocnirii de ieri noaptea pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai Ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care şi-a desfăşurat energia-i rară împotriva morţii albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic porneşte din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a revanşei la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucţia. A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele:«-Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!», are drept din clipa aceea la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi”.

Ecaterina fusese rugată să treacă la Spitalul mobil

În raportul nr. 108 din 24 august 1917, comandantul Brigăzii 21 Infanterie raporta comandantului Diviziei a XI-a:„Am întâlnit pe voluntara Ecaterina Teodoriu în ziua când am venit la Poienile Popii cu brigada, făcând un drum extraordinar de greu pe o ploaie torenţială care a durat de cu noapte până la ajungere la destinaţie. Avea cu ea arma şi un sac de pesmeţi atârnat de gât. Întrebând-o ce face, mi-a răspuns cu veselia ei obişnuită că luptă cu greul şi nu se simte biruită;arătându-mi sacul era plin de cartuşe. Mi-a spus apoi că ţine cu orice preţ a lua parte la aceste prime lupte ca să nu zică soldaţii că până acum i-a îndemnat să fie viteji şi tocmai când trebuie să le dea şi exemplul de vitejie ea să dispară din mijlocul lor, trecând la un serviciu înapoia frontului. După ce va obţine o biruinţă cu plutonul ei va trece la Crucea Roşie”.

În rezoluţie pe acest raport, generalul Ernest Broşteanu a consemnat:„În ziua de 17 august am chemat-o la Cartierul Diviziei la Pufeşti, unde i-am mulţumit pentru serviciile aduse în Regiment, pe zona de refacere, rugând-o a primi să treacă la Spitalul mobil, unde avea ocazia să dea noi dovezi de devotament şi dragoste, pentru gorjeni şi pentru armată. Dânsa m-a rugat însă, în modul cel mai energic, de a-i permite să ia parte 3-4 zile la lupte, spre a da noi dovezi de vitejie, în mijlocul soldaţilor, pe care i-a îmbărbătat şi condus pe zona de reorganizare. Apoi, dacă Dumnezeu o va apăra şi va trăi, va executa ordinul ce i-am dat, dar până atunci nu. M-am văzut atunci obligat a-i îndeplini voinţa. Fatalitatea a urmărit-o însă. Cu moartea ei se dă cea mai nobilă şi extraordinară pildă de iubire de soldaţi, armată şi ţară, de Majestatea Sa Regele şi Majestatea Sa Regina, în numele cărora se închina zilnic. Pentru toate aceste fapte merită a fi citată printr-un ordin de zi pe Armata I şi chiar pe întreaga armată”.

...unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însufleţire să-şi jertfească viaţa pentru pământul strămoşesc

A fost înmormântată cu paradă pe 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului, lângă casa viei Apostoleanu, alături de căpitanul Dumitru Morjan, gorjean căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a. „Astfel a pierdut Regimentul 43/59 Infanterie această fecioară inimoasă, vitează, demnă de moşii şi strămoşii ei şi ca o pildă atât pentru Regimentul cu care a luptat şi şi-a dat viaţa pentru apărarea şi mărirea Patriei cât şi pentru toţi românii şi, în special, pentru femeile române, fiind unicul exemplu în istoria Patriei, ca o fecioară tânără să aibă atât de mare însufleţire să-şi jertfească viaţa pentru pământul strămoşesc”– conchidea la 10 mai 1920, în Memoriul său, colonelul Pomponiu.

În zilele de 30 şi 31 august 1919 a avut loc un pelerinaj şi un parastas la mormântul eroinei, în comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, organizat de doamna Atenia Călugăreanu, soţia lui Catone Călugăreanu, viitor director al Siguranţei Statului;la evenimentele comemorative a participat şi generalul Ernest Broşteanu, ca delegat al Ministerului de Război. Pe 23 septembrie 1919 li s-a făcut o vizită părinţilor şi fraţilor săi supravieţuitori, în satul gorjean Vădeni.

Osemintele, aduse la Târgu Jiu în 1921

La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921, osemintele Ecaterinei au fost deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa Primăriei, în aşteptarea unui proiectat monument comemorativ. Până acolo însă, în ziua de 8 iunie, Capitala Ţării a dat onoruri militare osemintelor eroinei sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, care străbătuseră triumfal traseul Focşani-Bucureşti-Râmnicu Sărat-Buzău-Ploieşti. În gările acestor oraşe vagonul naţional rezervat eroinei a prilejuit manifestări de pietate şi recunoştinţă. În Gara de Nord, vagonul, acoperit de flori şi îmbrăcat în verdeaţă şi în tricolor, a fost primit cu multă însufleţire de oficialităţile Capitalei, de elevi de şcoală, de numeroşi bucureşteni. Cortegiul care urma să o însoţească pe eroină la Târgu-Jiu, format din două tunuri din cele capturate de gorjeni la Jiu şi Mărăşti, a parcurs străzile Capitalei în uralele mulţimii. Cele două tunuri erau conduse chiar de ofiţerii eroi care le capturaseră, căpitanii Nicolae Pătrăşcoiu şi Ioan Neferescu, ambii din Regimentul 18 Infanterie.

Cu această ocazie, Ministerul de Război a dispus botezarea Regimentului 43/59 Infanterie cu numele eroinei Ecaterina Teodoroiu. În perioada 1959-1961, numele tinerei combatante din Primul Război Mondial a fost purtat de Regimentul 18 Mecanizat din Caransebeş.

Citește mai multe informații pe: Legenda Ecaterinei Teodoroiu: Ce spun Arhivele Militare
 
Sursă: historia.ro / Ecaterina Teodoroiu. Foto: wikipedia.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe