28 Mai 22

Părintelui Jean Nedelea, frământat de imperativele teologice ale momentului ...

Descoperindu-Se în mine în plin deşert ființial şi împrimăvărând uscatul, inertul şi pustiul din viața mea de "ostenit şi împovărat", am putut surprinde întru El şi revelarea vocațională a spațiului meu lăuntric de cald şi generos loc al ospitalității Sale către mine. Primindu-L, de fapt am spus "da" primirii mele de către El. Cămara inimii, acolo unde au fost îmbrățişate lacrimile şi dorința mea de îndreptare, s-a rânduit ca foişor de taină al încredințărilor de Sus care să mă tragă către viața cea adevărată.
Aceasta intimitate eu - El, in exercitiul propriei mele onestitati, nu am mai uitat-o niciodata. Ea mi-a fost întotdeauna antidot oricărui formalism relațional petrecut sub presiunea imperativelor de exerciții de forță şi de autoritate, economic, administrativ şi politic. Când simt în relația cu aproapele măşti, nu uit ca am reînviat prin lepădarea lor în relația lăuntrică cu El. Acolo îmi găsesc refugiu ... si stiu ca orice spatiu al mastilor este o schimonosire a ceea ce vrea Domnul sa fim pentru El, si unii pentru altii. Iar astazi observam usor ca minciuna si ideologia distorsioneaza posibilitatile reale de a ne purta unii cu altii ca oameni ...
Biserica este prin excelenta spatiul lepadarii mastilor. Fata de El, fata de aproapele, fata de oricine. Invatam sa dialogam cu oricine in duh rugator si compatimitor, sa spunem albului alb si negrului negru intru Hristos Adevarul, iar nuantele de gri, specifice lumii in care traim plina de tot felul de ideologii si compromisuri,  sa le supunem exercitiului propriului discernamant. Invatam sa intelegem ce e compatibil cu Hristos si ce nu. Ce e in duhul Bisericii si ce se preface. Desigur, nu toti reusim si nu tot timpul. "Profesionalismul" sacerdotiului poate ascunde hăuri personale in a nu sti sa fim noi insine, simpli, nefardati. Nu avem infailibilitate, desigur, dar putem sa cautam ca niste copii ocrotirea de Parinte si mangaierea Lui, traversand varstele cu inima sincera a copilului ... sa nu uitam de caldura inimii cand noi insine, pribegi, am cautat ospitalitate intru cele de Sus.
Nu am simtit niciodata ca suntem cumva la adapost in aceasta lume si cu atat mai putin in ultimii doi ani. Dar, de departe, cele mai dure situatii sunt cele in care nu ai unde sa iti pleci capul. In care, cautand sprijin in Biserica, in loc de paternitate, te ranesti de masca-rada care iti propune chip de parinte, dar ranita purtare de arendas. Hristos e de neinlocuit, "pacea Mea o dau voua" si, cu siguranta, doar cand slujitorii Bisericii dau efectiv pacea Lui, ne putem odihni. Oferta Bisericii ramane Hristos si nu un oarecare sarm (mediatic) personal sau pretentii de director de constiinte. Pacea oamenilor este mai curand insalubra, saraca, boanta. Din pacate. Biserica continua sa produca sfinti in timp ce in spatiul ei oamenii, si chiar clericii, se pot rani si gresi la scoala vietii, antrenand stricaciuni. Pe sfinti deci sa ii urmam, ei sunt casnicii Lui, ei ofera caldura si intimitatea relationarii. Si Parintii ...
Biserica trebuie sa continue sa dea pacea Lui. Tuturor. Pacea Lui nu este numai opusul razboiului dintre oameni, dar mai ales opus razboiului omului cu propriul sine, cel insetat de viu, de viata, de mantuire ... Razboiul exterior nu este decat exportarea razboiului cu sinele, in lipsa conlucrarii reale cu Hristos in taina inimii, din tine la ceilalti. Asa se nasc razboaiele lumii, din imperative si prioritati altele decat dobandirea Imparatiei cerurilor in launtrul tau.
"Pace tuturor" e incompatibil cu trimiterea, fie si a unuia, spre moarte. Nu exista temei teologic pentru razboi. Cu atat mai putin intre frati de botez ca natiune. Nu exista temei teologic czre sa explice in termeni de "bine" facut cuiva de ce cutare parinte sau frate nu mai e in urma agresiunii tale. Cine scoate sabia, de sabie va pieri. Iar contorsionarea adevarului Evangheliei, si chiar calcarea lui in picioare pe ratiuni zis teologice, are un efect redutabil: taierea agresorului de la mangaierea comunicarii intime cu Dumnezeu. Fereasca Domnul pe oricine de la caderea din cartea vietii, de la ratarea in fond a esentialului, de la o innoita adamica desprindere de Izvorul vietii. Ce ii va raspunde lui Hristos, ochi in ochi, cel care acum se face ca nu vede ochii pruncului caruia parintele nu i se mai intoarce acasa? Cum va putea cauta el insusi catre El, in vesnicie, cu ochi de copil?
Aceasta marturie nu este ca sa starneasca emotii, ci cuprindere rugatoare. Domnul lucrator si prin pietrele ce riscam sa fim sa  ne descopere cai spre pacea Lui pentru lumea de acum ...

Text & foto: Părintele Răzvan Ionescu.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe