27 Mai 22

Părintele Răzvan Ionescu - #delaCuvântlacuvinte : [ vi a ț a v e ş n i c ă ]

Copii fiind, percepem viața ca şi când nu ar avea limite. Odată cu vârsta, murirea celor dintre noi ne interpelează. Se nasc treptat propriile întrebări. Sensul şi finalitatea existenței ne preocupă. E drept că nu ne prea putem proiecta natural în conştiința dispariției noastre. Cine îşi poate imagina cum e să fii mort? Ştim doar că vom fi. Bolile, împuținările şi neputințele sunt jaloane concrete către un orizont, în curs de precizare, privind săvârşirea personală din această viață.
Dacă tratăm toate aceste probleme doar psihologic, sfârşim fie în inconştiență în ceea ce priveşte miza infinit preocupantă a propriei vieți, ocupându-ne strict cu colorarea plăcută a ei cu cele trecătoare, fie în descurajare sau depresie. Da, cele din urmă sunt posibile, alimentate de constatarea că toate se termină cu o groapă.
Să fim însă oneşti şi să cercetăm în noi. Simțirea noastră intimă nu ne arată compatibili cu perspectiva aneantizării noastre. Este, pur şi simplu, insuportabilă. Am făcut exercițiul acesta în mine, a te proiecta cum că urmează cândva nimicul viului de acum. Este nu doar deconcertant, ci efectiv cu neputință de primit. Contrazice în plus abundența de viață pe care o resimțim în contemporanii noștri angajați pe calea Vieții în Hristos ... deși poartă greutăți, strălucește puterea lui Dumnezeu în ei, și nicidecum nimicul și dezolantul.
Dumnezeu nu asta a vrut de la oameni. Ci efectiv contrariul ! Nu aneantizarea noastră este chemarea, ci supraplinătatea unei existențe ca a lui Dumnezeu ! De aceea, proclamarea Învierii de către Biserică este răsturnarea vitală şi tsunamică a tuturor temerilor noastre, a fiorului morții, este izbucnirea de viață de care aveam nevoie ființial. Pentru că morții i se răspunde nu cu cuvinte şi cu analize psihologice, ci cu viața ínsăşi ! Cu învierea!
Hristos a înviat ! Iată răspunsul duhovnicesc oferit eclesial acestei agonii lăuntrice cum că ne-ar paşte cumva neantul, vidul, descompunerea, dispariția. Nu trece nimeni în neființă, pentru că, da, există viață fără de sfârşit. Iar Hristos cel înviat ne este calea spre ea. Întru El, trecem la mai multa și mai deplina ființă!
Concret, ce înseamnă "viață veşnică"? Este o cunoaștere. A lui Dumnezeu ... "aceasta este viața veşnică, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat", ne încredințează Hristos.
Ce semnifică aceasta odată ce oamenii continuă să moară? Moartea străbate istoria şi succesiunea generațiilor. Nu s-a oprit. Da, dar în Hristos oamenii gustă în sfârşit posibilitatea umanității slobozite de robie în pofida morții. Înviază Hristos ! şi prin El, urmăm şi noi posibilitățile harului dumnezeiesc în noi. Înviat din morți, arătându-şi deci puterea asupra morții, ne încredințează că există viață veşnică pentru noi odată ce ai trecut prin poarta care duce spre ea, adică prin moarte. Ne promite celor credincioși întru El a "trece de la moarte la viață". Sunt cuvintele Lui.
Sfinții se fac spectacol lumii fiind cei mai vii dintre noi. De aceea, cântarea eclesială a Învierii are un impact atât de covârşitor asupra oricărui suflet. Pentru că intuim că suntem făcuți să fim vii. De la intuiție însă la trăirea concretă este cale de parcurs. Este calea începută prin botez, adică prin sădirea noastră cu rădăcini în Cer, şi desăvârşită în pepiniera eclesială, prin creşterea duhovnicească.
Viața veşnică nu începe după moarte, ci aici şi acum. Cu fiecare dintre noi. Și nu este o recompensă meritorie de după moarte. Ci simțire actuală a Împărăției prin intermediul vieții sacramentale, prin har.

Autor: Părintele Răzvan Ionescu
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe